15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăTeatrul și Biblioteca OMNIA vor fi reabilitate cu 18,5 milioane de euro

Teatrul și Biblioteca OMNIA vor fi reabilitate cu 18,5 milioane de euro

“Dacă vorbim de Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, vreau să vă spun că am avut în vedere includerea în următorul acord de împrumut cu Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, o investiţie de 18,5 milioane de euro, pentru reabilitarea acestei clădiri şi pentru diferite proiecte care să o pună mai mult in valoare. Un alt obiectiv important pentru care s-au finalizat procedurile este Biblioteca Franceză Omnia, care este o Filială a Bibliotecii Naţionale, iar aici, din octombrie, vor demara lucrările de reabilitare, restaurare, consolidare pentru acest obiectiv de patrimoniu de mare importanţă, mai ales că el a fost ajuns în patrimoniu cultural românesc după ce a fost deţinut de ultimul preşedinte al PNL Dolj înainte de instaurarea comunismului la noi în ţară”, a spus Gheorghiu la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cu o istorie de 170 de ani şi premiat de-a lungul timpului pe toate meridianele, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova este prezent în rândul marilor teatre ale lumii, alături de care a participat la cele mai importante festivaluri internaţionale unde a fost aclamat şi premiat.

Contractul pentru reabilitarea bibliotecii a fost atribuit companiei S.C. Rasub Construct S.R.L., are o valoare cumulată a tuturor celor trei componente (proiectare, execuție și asistență tehnică) de 3.501.054 Euro, fără TVA, și o durată de 27 de luni, din care 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor, cu mențiunea că perioadele nu includ și intervalul necesar obținerii avizelor și acordurilor și nici cel aferent obținerii autorizației de construire, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii.

Filiala OMNIA îşi are sediul în Casa Pleşia, înscrisă în Lista monumentelor istorice, fiind una una dintre construcţiile impozante ale Craiovei, construită în 1890, după proiectul arhitectului francez Albert Galleron.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă