Scenele liniștit contemplative, chiar intime, pe care Radu Băieș le descrie în picturile sale sunt zdruncinate de intensitatea emoției care emană din fiecare lucrare în parte. Cu teme variind de la lumea pastorală a oilor cu ciobanii lor, până la scene mistice ce emană simbolism dar vin învăluite în ambiguități deliberate și până la cele mai puternic emoționale povești biblice, cum ar fi coborârea de pe cruce, Băieș creează o lume care este în mod constant credibilă, dar oarecum paralelă cu lumea noastră.
Cheia tuturor acestor lumi este chiar în titlul dat acestei selecții de lucrări. Este o referință la progresia umană de la leagăn la mormânt, o referință la viață dar și la călătoria inițiatică a sufletului dincolo de viață. Cromatica rece a picturii lui Băieș si ceața fină care îi învăluie personajele (ceață ce pare adesea a fi luminată de undeva din interior) indică un teatru al existenței ce este de-a dreptul nelumesc.
Albastrul tronează dominant în lucrările lui Băieș. El stabilește starea de spirit și determină un anumit unghi în citirea lucrărilor sale. Acest sentiment al spiritualității curge prin lucrările lui Băieș, într-un mod mai evident în picturile în care narațiunea este mai puțin pronunțată iar accentul este în identificarea privitorului cu câmpul spațial al lucrării. Acesta este momentul în care privitorul încearcă să se regăsească pe sine în interiorul picturii. Dar pentru ca aceasta regăsire să se întâmple, el trebuie să descopere poezia din fiecare lucrare și să fie pregătit pentru propria călătorie inițiatică.”
Expoziția poate fi vizitată între 8 martie și 6 aprilie 2018.