10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăRegele Carol I apare, în persoană, în filmul dedicat independenței României

Regele Carol I apare, în persoană, în filmul dedicat independenței României

Evenimentul va avea loc, potrivit Agerpres, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

O superproducţie cinematografică a epocii, cu 80.000 de figuranţi, în care apare însuşi Carol I, “Independenţa României”, cu subtitlul “Războiul Româno-Ruso-Turc 1877”, este primul film românesc de ficţiune păstrat până azi, realizat cu ocazia aniversării a 35 de ani de la începerea Războiului de Independenţă din 1877-1878, ca o reconstituire a celor mai importante etape ale acestuia, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Primăria Alba Iulia.

“Meritul major al filmului este că, prin utilizarea a 80.000 de figuranţi, din care mulţi erau chiar veterani ai Războiului de Independenţă, a rezultat o superproducţie cinematografică importantă a epocii, recunoscută ca atare de presa internaţională, precursoare a epopeii naţionale cinematografice de mai târziu. Este, în acelaşi timp, unul dintre primele filme din lume în care un suveran a apărut atât în calitate de personaj, cât şi în secvenţe documentare, astfel încât Carol I a acordat producţiei sprijin financiar”, se menţionează în comunicat.

În film au jucat actori cunoscuţi, ca Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Constanţa Demetriade, Ion Niculescu, Elvira Popescu, Aristiţa Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti. Filmul, cu o durată de 82 de minute, a fost regizat de Aristide Demetriade şi Grigore Brezeanu.

Filmul, o producţie mută, va fi narat la Alba Iulia de Irina Margareta Nistor.

Acompaniamentul conceput de ansamblul Foley’Ala aduce o viziune contemporană în abordarea rezolvării coloanei sonore pentru o peliculă de pionierat din cinematografia naţională.

“Soluţiile muzicale propuse plasează atmosfera proiecţiei într-un context modern, apelând la proceduri inovative de sound-design, în care sunt integrate creativ, prin apelarea la ‘drone granulare’ ingenios tratate, teme şi structuri arhetipale din muzica de film, clasică şi folclorică, în osmoză cu instrumentele acustice şi procesarea electronică live. Pasajele de text inserate pe parcurs subliniază momentele cheie ale acţiunii filmului, având ca sursă de inspiraţie memoriile unui personaj direct implicat în luptele pentru cucerirea independenţei: Carol I”, menţionează sursa citată.

Foley’Ala este o trupă înfiinţată în anul 2013, ca o formulă ad-hoc de sound design & live scoring la proiecţii de filme mute acompaniate sonor. Formaţia a participat cu proiecte de film şi muzică la o serie de festivaluri, dar şi la proiecţii, recitaluri de poezie sau concerte de improvizaţie în spaţii neconvenţionale.

Un program variat, cu ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziţii, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi multe alte evenimente, a fost pregătit de autorităţile din judeţ şi din Alba Iulia în cadrul “Festivalului de România”, denumirea sub care se desfăşoară manifestările organizate în “Oraşul Marii Uniri” de Ziua Naţională.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă