15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMihăiţă Neşu învinge boala pas cu pas

Mihăiţă Neşu învinge boala pas cu pas

„Stau în picioare din nou şi îmi mişc un pic corpul după un an, graţie unui extraordinar aparat”, a postat Neşu pe contul său de Twitter.

Neşu s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată.

Din această experienţă, Mihai Neşu a învăţat că ai nevoie de ajutorul celor din jur atunci când nu poţi mânca singur sau când nu te poţi îmbrăca singur. De aceea, fostul internaţional, vrea să-i ajute pe copiii cu handicap din România. Proiectul fundaţiei care va avea grijă de cei care nu se pot ajuta singuri se numeşte „Mihai Neşu Foundation”. Mihai Neşu a început, prin fundaţia pe care a înfiinţat-o, să-i ajute pe copiii imobilizaţi în scaun cu rotile. Pentru asta va lupta de acum încolo fotbalistul român, care spune că gestul acesta îl va ajuta chiar şi pe el să se vindece mai uşor. Mihai Neşu a luat deja legătura cu un spital din judeţul Bihor şi este decis să facă tot ce poate pentru ca 100 de copii cu probleme grave de sănătate să aibă condiţii mai bune.

După şase luni petrecute în spital, Mihai Neşu a putut da declaraţii publice privind planurile sale de viitor, din scaunul cu rotile. Acum, îl poate controla singur. Îşi mişcă mâna stângă şi a început să o simtă pe cea dreaptă. Suferinţele prin care a trecut şi-au pus amprenta pe chipul său. Dar nu a uitat să zâmbească. Alaturi de Mihai, i-au fost aproape foştii colegi de echipă. Printre ei, şi fotbalistul de care s-a lovit, Alje Schut.

Colegii, familia şi prietenii i-au dat putere să meargă mai departe. Chiar dacă au fost momente în care a vrut să renunţe la recuperare.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă