31.1 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăCulturăMesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei - VIDEO

Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei – VIDEO

Un mesaj de Crăciun a venit și de la Casa Regală a României. Principesa Margareta a transmis un gând bun tuturor românilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei

Anul 2021 nu a fost uşor. Ca şi anul trecut, pandemia continuă să ne întunece viaţa. Oamenii simt exasperare, tristeţe şi descurajare.


Transmit condoleanţe tuturor celor care au pierdut rude, prieteni sau colegi. Şi eu am trecut prin doliu şi mâhnire. De aceea, înţeleg pe cei care au pierdut pe cineva drag. Totuşi am încredere că vom vedea lumina de la capătul tunelului!


Acum, la sfârşit de an, gândul meu merge către cei în vârstă, pentru că ei au atât de mult de oferit societăţii (în special tinerilor), iar uneori vârsta lor este văzută ca o slăbiciune în loc să fie apreciată ca o comoară.


Graţie tinerilor români, am încredere în viitor. Avem o admirabilă generaţie nouă, bine educată şi specializată. Ei sunt plini de iniţiative şi de creativitate. Dar continuăm să avem o mare parte a lor în străinătate. Sper ca, nu foarte târziu, tinerii români să aibă motive să se întoarcă acasă.


Transmit admiraţia şi afecţiunea mea militarilor români, care fac cinste ţării şi familiilor lor!
Calde felicitări pentru sectorul privat, care în ciuda pandemiei şi a dificultăţilor politice şi administrative, a dovedit profesionalism, capacitate de a se adapta şi putere de a merge mai departe.


În 2021 am sărbătorit 140 de ani de la proclamarea Regatului României, când ţara noastră a devenit stat suveran şi independent. Iar în octombrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai. Aduc mulţumiri tuturor celor care l-au comemorat pe tatăl meu.

Ca în fiecare an, Familia mea a încercat să promoveze economia, educaţia, responsabilitatea pentru mediul înconjurător, ştiinţa şi arta românească. În ciuda pandemiei, am încercat să dăm încredere şi sprijin comunităţilor locale, prin munca noastră la Crucea Roşie, la Fundaţia Regală Margareta a României, prin organizaţiile cu patronaj regal şi prin proiectele Casei mele.


La ceas de cumpănă şi rătăcire în întreaga lume, sacrificiul Domnului Nostru Iisus şi iubirea sa pentru noi sunt un far luminos pentru fiecare. De Crăciun, purtăm în suflet pe toţi cei dragi, chiar dacă uneori nu putem fi împreună. Aceşti ani de suferinţă ne-au adus alături, în inimă şi cuget, pe toţi oamenii de pe pământ, indiferent de religia, limba sau originea lor.

Doresc tuturor românilor din ţară, din Republica Moldova şi celor departe de patrie şi de familie, la mulţi ani cu sănătate, speranţă şi pace sufletească!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Acesta este mesajul de Crăciun al Casei Regale.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sistemul RO e-TVA, pe ultima sută de metri. Se va aplica de la 1 august

Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere un proiect de OUG care detaliază procedura de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA, precum...

Încă două zile de caniculă. Prognoza ANM

Peste jumătate din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti, se va afla sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă pe parcursul zilelor de astăzi...

Ședința Guvernului de astăzi va fi reprogramată

Şedinţa de Guvern care urma să aibă loc astăzi va fi reprogramată, a anunţat Executivul.Potrivit unui anunţ al Guvernului de ieri, reuniunea guvernamentală urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă