26.3 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSocialMeteoÎncă două zile de caniculă. Prognoza ANM

Încă două zile de caniculă. Prognoza ANM

Peste jumătate din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti, se va afla sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă pe parcursul zilelor de astăzi şi mâine, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei de specialitate, joi, un Cod galben de căldură excesivă va fi valabil în Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea continentală. În aceste zone, valorile maxime de temperatură vor fi 32 – 35 de grade şi pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, un Cod portocaliu de caniculă va viza regiunile: Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei şi în sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, se vor situa între 33 şi 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jur de 39 de grade.

De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat, cu un ITU ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Meteorologii prognozează că valul de căldură va rămâne deasupra României şi vineri, 21 iunie. Astfel, în marja avertizării Cod galben vor fi afectate zone din Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU se va apropia şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

În plus, va fi valabil un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. În acele zone se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime cuprinse între 33 şi 37 de grade. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

ANM precizează că, în zilele următoare, valul de căldură se va extinde şi intensifica. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Localnicii din Tulcea, sfătuiți să se adăpostească în beciuri, după o alertă aeriană

Autoritățile au semnalat posibilitatea apariției unor riscuri generate de incidente în spațiul aerianMesajul a fost transmis în jurul orei 10:16 de Inspectoratul pentru Situații...
Ultima oră
Pe aceeași temă