17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăMediaEurodeputații au aprobat Legea libertății mass-media. Autoritățile n-au voie să facă presiuni...

Eurodeputații au aprobat Legea libertății mass-media. Autoritățile n-au voie să facă presiuni asupra jurnaliștilor. Instituțiile media trebuie să spună dacă primesc publicitate de la stat

Parlamentul European a aprobat la data de 13 martie 2024 Legea libertății mass-media, menită să-i protejeze pe jurnaliști în fața presiunilor dar și să crească transparența instituțiilor de presă în fața opiniei publice.

Noua lege a fost aprobată cu 464 de voturi pentru, 92 împotrivă și 65 de abțineri, anunță un comunicat de presă transmis de Parlamentul European. Conform acestei legi, statele membre UE vor avea obligația să protejeze independența mass-media iar toate formele de intervenție în deciziile editoriale sunt interzise. De exemplu, autorităților le este interzis să facă presiuni asupra jurnaliștilor și editorilor pentru ca aceștia să își dezvăluie sursele, inclusiv prin mijloace ca plasarea lor în detenție, aplicarea de sancțiuni sau prin percheziționarea birourilor.

De asemenea, “instalarea unor softuri de supraveghere intruzive pe dispozitivele lor electronice” va fi permisă doar în situații deosebite. Parlamentul European “a adăugat garanții semnificative pentru situațiile în care pot fi utilizate programele spion (spyware)”. Concret, autorizarea folosirii de asemenea programe “se va face de la caz la caz de o autoritate judiciară în scopul anchetării unor infracțiuni grave pasibile de pedepse privative de libertate. Chiar și în astfel de situații, persoanele vizate vor avea dreptul de a fi informate după începerea supravegherii și o vor putea contesta în fața unei instanțe”.

Pentru ca publicul să știe cine controlează mass-media și ce interese ar putea influența relatările de presă, toate organizațiile de știri “vor avea obligația să publice informații despre structura lor de proprietate. Informațiile vor fi incluse într-o bază de date națională. Organizațiile vor trebui să menționeze și dacă sunt deținute direct sau indirect de stat”.

Furnizorii de servicii mass-media vor avea obligația să informeze publicul și despre fondurile primite ca publicitate de stat și despre ajutoarele financiare de stat, inclusiv de la țări din afara Uniunii. Fondurile publice pentru presă sau platformele online vor trebui să fie alocate conform unor criterii transparente, proporționale și nediscriminatorii. Informațiile despre cheltuielile cu publicitatea de stat vor fi publice și vor include suma totală anuală și suma alocată fiecărei organizații media în parte.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă