ÎNTRE PHOENIX ŞI…LE CORBUSIER, INTERVIU COSTIN PETRY (PETRESCU) (II arhitectură)

Într-o primă etapă societatea închisă în care trăiește, lipsită de libertăți, oprimantă, deteriorată de comunismul totalitar, îi oferă cu greu opțiunea de a trăi și suferi, exprimată totuși paradoxal, artistic. Dar îi oferă și ideea inerentă a unei evadări, a unei treceri “dincolo” în spațiul acela neștiut al planetei, aproape de nepătruns, în speranța găsirii poate, a acelui Elixir.

Veți afla ! Se întâmplă în fine și evadarea…!

Într-adevăr, orizonturile se deschid, drumul pare a fi interesant acum…și chiar este. Sufletul și spiritul se pot împlini, munca și creația în arhitectură, atât de dorită de mult, vizualizarea artei și mediului adiacent, ocupă întregul spațiu, întregul timp…Lumea, cea largă, se descoperă ! Parcă se vede chiar și acel “Elixir”, undeva…departe, vag, confuz…

Dar nu ! Nu se vedea nimic…S-a înșelat…Ce dezamăgire ! Și el credea că îl găsise chiar acolo…atunci…

“Mai știi, își spune el și-acum, va apărea într-o zi…poate chiar în ultima…clipă…!”

 O frumoasă şi incitantă prezentare a cărţii Între Phoenix şi…Le Corbusier, aflată în librării.

Partea a doua a interviului acordat de Costin Petrescu are în prim plan a doua pasiune a acestuia după muzică, arhitectura.

Consideri că există o legătură directă între arte în general (muzică în cazul tău), şi arhitectură? Explică, te rog! 

Conform convingerilor mele, cartea am început-o astfel :…Le Corbusier a definit arhitectura ca « jocul savant al corpurilor scăldate de lumină » ! Ca să-l parafrazez pe maestru, mi-aș permite să spun că și muzica este « jocul savant al sunetelor scăldate de lumină »…de lumina celestă !…

Ca să reamintesc o definiție a Artei din Larousse, aceasta este ansamblul de procedee, de acțiuni, de cunoștințe, de tehnici, de reguli, de talent, în vederea exprimării și realizării umane a unui « ideal » estetic fie contemplativ fie chiar și ca « obiect » utilizabil.

Arta poate fi și ansamblul de opere artistice a unei perioade, a unei țări, a unei regiuni.

În Franța, în construcții și nu numai se folosește des și indubitabil noțiunea « se va realiza, se va executa după regulile artei » ! Și asta spune multe !

Toată viață mea am trăit cu această duplicitate, muzica și arhitectura. Dar referitor la ce spuneam mai sus, sunt adeptul legăturii « artelor » în general. În arhitectură forma este legată intrinsec de funcție, se determina și se complecteaza una pe cealaltă. Există și excepții.

Ritmurile, registrele, nuanțele, armoniile, variațiile, structura, omogenitatea, accentele, precizia, timpul, măsurarea… toate acestea, privitorului, ascultătorului, îi sunt revelate în ambele arte. Și proporțiile, și formele…până și surprizele…!

Din cele mai vechi timpuri arhitectura și muzica sunt pe locurile de top în lista sublimă a artelor. Arhitectura și-a mai pierdut din prezența superioară incontestabilă datorită comercializării și banalizării ei în timp. Dar în esența ei, rămâne o artă a complexului și cumva secretului, « joc cu mărgele de sticlă » ! Hesse era și el un fel de arhitect, constructor, ca mulți alți scriitori celebrii…

 De ce ai luat ca reper Le Corbusier?

La „istoria și teoria arhitecturii”, curs ținut de un profesor erudit, arhitect Picki (Gheorghe) Pătrașcu, un tip de viță veche, un pasionat de frumos, aveam să aflu despre un personaj super-interesant, genial, care fusese la mare modă în Franța anilor `20, `40, un gigant al arhitecturii europeene și mondiale, renumitul Le Corbusier. Corbusier a făcut istorie ! Arhitect (autodidact !!), urbanist, pictor, decorator, scriitor, sculptor, un vizionar și un model desăvârșit de la care au plecat diverse stiluri de arhitectură modernă. Inventator și novator în arhitectură și în construcții, în modularea vieții de zi cu zi, marele creator al bijuteriei de la Ronchamp din Franța, o biserică cu accente constructiv-arhitecturale filozofice, dar și a nenumăratelor imobile și complexe arhitecturale, fie private fie publice, avea să lase și în mine, o amprentă puternică a dorinței, a ideii de desăvârșire.

Notre Dame, schiţă Costin Petrescu (în spate  soarele, premoniţie Costin?)

Corbusier a fost pentru mine un imbold esențial către „formă sculpturală a obiectului arhitectural și a obsesiei legăturii formă-funcțiune”. Corbusier, și el, mi-a arătat existența unei legături între muzică și arhitectură, cu „ingredientele”, caracteristicile utilizate de cele două arte esențiale, fără de care omenirea nu poate exista. Ritmul muzicii, ritmul arhitecturii, ritmul spiritului !

Dintre arhitecţii români doreşti să atragi atenţia asupra cuiva?

Îți amintesc câțiva vechi arhitecți ai românilor : Ion Mincu, Ion Socolescu, Petre Antonescu şi Grigore Cerchez, Alexandru Orăscu, Ion D. Berindei, Horia Creangă şi Marcel Iancu, vestita Henriette Delavrancea, George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu, Ştefan Burcuş, Victor Ştefănescu, Dimitrie Maimarolu. Sunt câteva nume importante  de mari arhitecți români pregătiți fie în străinătate fie la Școala Națională Superioară de Arhitectură, constituită de altfel după renumita Ecole de Beaux-Arts franceză. Asta pentru a menționa « garda veche ».

Există însă și azi numeroși arhitecți, de diverse vârste, generații, în țară sau în străinătate, care ne fac cinste învățământului și școlii noastre de arhitectură.

Imobil birouri lângă Paris

Dar la întrebarea ta aș vrea să numesc un alt personaj, care nu este printre cei enumerați mai sus dar care implicit prin forța și exprimarea sa, a participat la consolidarea societății arhitecților români, a școlii românești de arhitectură, un personaj modern, extrem de activ și creativ cu numeroase proiecte diverse civile private sau publice cu prioritate în zona Prahovei, mai ales în orașul Ploiești. Este vorba de vestitul Toma T. Socolescu (1883-1960), descendent dintr-o familie veche de arhitecți, cu rădăcini vechi genealogice prin Țara Făgărașului. Era prieten cu Nicolae Iorga. A fost elevul marelui arhitect Ion Mincu, și era un adept al stilului « neo-brâncovenesc », stil pe care îmi place să-l privesc la numeroasele și frumoasele sale lucrări din orașul Ploiești şi nu numai. Era un foarte bun desenator, « avea mână bună » cum ne place nouă să spunem, ceea ce asigura și o înțelegere rapidă a intențiilor sale constructive, fie în general fie în detaliu. Planurile arhitecturale erau deasemenea o prioritate și a reușit astfel abil, să creeze o omogenitate superiorioara între funcții și forme !

Este un foarte echilibrat constructor și estet al superbului stil « neo-românesc », un reprezentant de seamă al oamenilor minunați !

 Cum comentezi astăzi anii ’60 ?

Întrebarea e generică, de divizat în două după opinia mea personală : 

1 – cum mi s-au părut anii 60 când eram în România…

2 – cum mi s-au părut anii ‘60 (de fapt « a-părut ») după 20 de ani când eram în occident…

În anii ‘60 aveam 12 ani și ceva, intrasem în grupul pop-rock Olympic ‘64, mă preocupa muzica și desenul. N-aveam treaba cu politica, și nici voie « să mă bag », îmi spunea tatăl meu. Situația și viața în România era foarte grea din multe puncte de vedere. Venirea lui Ceausescu după moartea lui Gheorghiu Dej a fost un Eveniment Major (local și « după cortină » !). M-a făcut să înțeleg (și după spusele alor mei) că nu se mai putea reveni la ceea ce era înainte de instaurarea comuniștilor cu ajutorul rusesc, în urmă cu câțiva ani buni. Totul era terminat ! Înscăunarea noului vampir-cizmar cu instrumentele lui noi de torturat (inclusiv tălpile picioarelor), mi-a creat în mintea-mi de atunci, imaginea atrăgătoare dar înspăimântătoare și dureroasă a plecării definitive din țară, a fugii…fie ea și rușinoasă.

După ani, ajuns în Franța la Paris, am intrat serios în subiectul « Viață ». Era mult de făcut, de văzut, de învățat !

Faţada intrării de la dormitoarele de studenţi, Campusul Universitar Hadath, lângă Beyrouth în Liban.

De data asta eram convins că există un Joc de Șah secret, planetar ! Vechi, destul de vechi ! Care e lung și se joacă nonstop chiar și până azi, parcă nu se mai termină.

Evenimentul Major în anii ‘60 de care vorbim, se petrecuse cu « mutarea 1968 » în Franța…ca urmare a altui Eveniment Major, « mutarea 1789 » tot în Franța !! Albele aveau avantaj dar negrele atacau periculos…De atunci este care pe care…și « mutările » continuă, evenimentele astea majore se succed, greu previzibile. Cizmarul nostru era astfel surclasat, trecuse pe un loc undeva mai în spate.

 Cum era atmosfera la sfârşitul anilor ’60 (în general, în arhitectură, în particular), dar înainte de plecarea ta în Franţa?

Contrar îngrădirilor spirituale și artistice stăpânirea prolifera în schimb « distracția, plăcerea colectivă», populară, cu accente vădite și similare reprezentațiilor de circ, de calitate mediocră ca să nu zic altfel, propovăduită și impusă pentru deturnarea conștiințelor de la realitatea vieții cotidiene…« Panem et Circenses », Pâine și Circ, era o deviză « strategică » antică dominatoare, prezentă încă și astăzi, dar condiția era să funcționeze ambele « oferte ». Ori în privința « panem », România oferea cetățenilor ei vestitele dar dramaticele « tacâmuri de pasăre », și asta după cozi inumane, interminabile…

Școala de arhitectură era muncă grea, galeră, dar și oază de visare și exprimare, de speranțe. Acestea se terminau odată cu diploma, când te aștepta salarizarea obligatorie la stat și care te trezea scurt la realitatea impotentă în care te proiectasesi chiar tu însuți. Revistele de arhitectură occidentale aduse în țară de diverse persoane, lăsau gusturi amare în sufletele multor generații de arhitecți ieșiți din singurul și faimosul institut Ion Mincu de la București !

Dacă mă întrebi cum era atmosfera « în general », îți voi răspunde foarte ambiguu, mon cher !

Parcul Icoanei și Ioanid, plimbările și discuțiile de seară cu Chubby Zaharia, Mișone Munteanu, Mircea Florian, Sorin Dumitrescu și alții, biserica Silvestru cu faimoasele predici ale Părintelui Galeriu, reuniunile familiale de sărbători, zilele și nopțile petrecute la facultate cu colegii mei cei drăguți, întâlnirile la Clubul A și festivalurile renumite, serile de întâlniri acasă cu telefonul scos din priză, serile de muzici și dans la Casa Schiller, cântările cu Olympic la Clubul Diplomatic, faimosul Bar Perla din Mamaia plus suedezele cele frumoase și apetisante. Apoi perioada Phoenix, perioada Jazz, JazzRock, perioada muzicilor « astrale » la Hyperion cu Iancu Dumitrescu, Voicu Vasinca…mă făceau să uit și să mă prefac că nu văd « atmosfera ACEEA generală » de care mă întrebi. Oricum, în afară de faptul că era angoasantă, oprimantă, era clar o frână, o întârziere dureroasă în dezvoltarea noastră, a tuturor tinerilor dornici de emancipare. Și asta se vedea, se simțea peste tot în jurul nostru, paradoxal într-o imposibilitate de a schimba ceva…

Azi există un fel de « nostalgie masochistă » a unora, a vremurilor și obiectelor acelea triste din România, bune de strâns într-un fel de muzeu….(chiar există unul sumbru la Timișoara…)

Fiind component al celor mai tari formaţii de rock-pop din ţară, Olympic 64 precum şi legendara Phoenix, eşti  cunoscut ca  un adevărat star al muzicii rock-pop de la noi.  Poate din cauză că în domeniul arhitecturii te-ai afirmat mai degrabă în Franţa, lucrările tale din arhitectură sunt puţin cunoscute. Punctează câteva dintre realizările importante în arhitectură

Începutul adevăratei mele aventuri în arhitectură avea să inceapă la cabinetul J.J.Ory (un mare cabinet de arhitectură parisian), unde am învățat prima oară ceea ce însemna să « construiești » cu adevărat, estetic, funcțional, judicos, regulamentar, economic, profitabil. Era capitalism pur de cea mai înaltă calitate, dezvoltare programată și super-administrată. Cu știință și abilitate. Cu talent și cu muncă susținută.

Bineînțeles că fără o bază materială solidă de șantier, fără oameni profesioniști, fără materiale de construcții adecvate și de bună calitate nu se putea realiza « desenul » de pe hârtie ! Toate acestea erau ușor de obținut și trebuiau puse cap la cap.

Au urmat multe proiecte și colaborări, majoritatea cu numele de Costin Petry, nume schimbat cu ocazia naturalizării franceze și a intrării în Ordinul Arhitecților Francezi, îți dau mai jos câteva exemple :

– Washington Plaza  (promotor Kaufman & Broad) la Paris, un imobil imens lângă Champs Elysees, între trei străzi, 50 000 mp organizați în birouri, spații de reuniuni, centru de afaceri, comerțuri, numeroase facilități și 6 nivele de parking subteran. Partea centrală a celor 8 etaje cu 6 curți interioare a fost transformată integral dar fațadele au fost păstrate, modificate foarte puțin, la Paris știi bine că nu ai voie să modifici orice și oricum. Imobilul era clasat, construit în 1932 de arhitectul Lucien Bechmann.

 Curtea interioară Washington Plaza

– Tehnoparc « GREENPARC »  (promotor specializat STIM) la Melun Senart (60 km de Paris). Un teren de câteva hectare amenajat în vile-imobile individuale de activități și birouri anexe, prevăzute cu spațiu info și de primire, restaurant de antrepriză, spații de relaxare, promenade, parking exterior, urbanizarea zonei în jurul unui lac artificial.

– Reabilitarea renumitului « palat » Berlitz, fosta școală de limbi străine, imobil de birouri, prin transformarea acestuia și crearea unui centru de afaceri, cu spațiu central polivalent, comercial, loisir și cinematografe. Paris, boulevard des Italiens (promotor AXA)

 Palatul Berlitz

– Un ansamblu de 500 locuite standing, apartamente diverse, în cadrul unei imense restructurări urbane la Issy les Moulineaux, sudul Parisului.

– Imobilele și ansamblul dormitoarelor de studenți, 2500 persoane, (fete și băieți, separați) în cadrul Campusului Universitar Hadath, lângă Beyrouth în Liban. Proiect foarte elaborat, cu numeroase dotări necesare conviețuirii în cadru universitar, circulații și spații verzi pentru relaxare, centru de întâlniri-conferințe, centru sport-fitness, cabinet medical, cafenea-cofetărie, restaurant, centru poștal, spălătorie întreținere haine etc. Funcționalitatea și securitatea ansamblului era imperativă. Arhitectura trebuia să fie inspirată din expresiile estetice constructive libanezo-orientale. A fost o experiență foarte benefică, nemaidiscutand de vizitarea intregului Liban antic.

Aici ți-am dat doar câteva exemple de proiecte la care am colaborat ca șef de proiect, concepție, fezabilitate, negocieri cu beneficiarii, direcție echipe de redactare, executarea detaliilor de execuție, urmărire generală șantier, coordonare la toate nivelele etc.

Dar cel mai concludent este să-ți arăt câteva fotografii cu realizări proprii, concepute și coordonate de mine.

– În anul 1993, am creat cu doi amici arhitecți cabinetul de arhitectură « La Strada », la Paris, cu realizarea câtorva proiecte de locuințe, un hotel și imobile de activități. Din nefericire situația crizei puternice instalate în anii aceia în Franța nu ne-a permis să dezvoltăm această societate pe termen lung.

 Care crezi că este cel mai important lucru acum în ţară?

Să se reinstaureze o monarhie constituțională cum este în mai multe țări europene, cu prioritate în Luxembourg sau Monaco ! Să fim și noi în fine, o țară « adevărată » ! ((Une monarchie constitutionnelle est une monarchie dans laquelle les pouvoirs du monarque, qui est le chef de l’Etat, sont limités de manière plus ou moins importante par une constitution, par des lois fondamentales ou par une coutume).

Dar pentru asta trebuie să ne schimbăm radical…E mult de discutat !

Dacă vrei detalii cum se poate, cum văd eu, te invit la o cafea…sau la o bere