26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăCulturăInsolitul univers al periferiei urbane

Insolitul univers al periferiei urbane

 „Hybrid Playground“ propune la Galeria Estopia o incursiune în insolitul univers al periferiei urbane, într-o reprezentare alegorică a efectelor devastatoare ale invaziei junk și consumismului asupra spațiului nostru de locuit.

Lucrările lui Edith Torony recompun peisajul periferic al oricărui oraș din lumea noastră globalizată: ceea ce frapează în aceste compoziții aproape suprarealiste, cu inserții de pop art, este aerul lor straniu – familiar. Privindu-le, nu poți să nu recunoști obiecte, fragmente sau aluzii la tot ceea ce identificăm în spațiul urban ca surplus, inutil și superfluu. Adică, acele rămășițe ale consumului de care nu știm cum să scăpăm mai repede, și care, de cele mai multe ori, sfârșesc exilate la marginile lumii noastre, extra muros.

Din 2012 încoace, Edith Torony observă, asemeni unui investigator al comportamentului urban, destinul acestor obiecte scoase din uz, exilate și uitate la periferie, dar documentarea ei nu se oprește aici. Cum ar fi dacă toate aceste rămășițe ale refuzului nostru cotidian ar recompune ele însele o lume? Ce ar spune despre noi dacă ar fi recuperate într-un recycle bin al memoriei? Lucrările lui Edith Torony reconstruiesc exact această lume, într-un exercițiu de arheologie a periferiei urbane: o bizară și irezistibilă frumusețe se infiltrează în aceste peisaje haotice, populate de fragmente care atrag ochiul, ca un fel de reflex al ambalajelor strălucitoare cu care împachetăm bunurile lumii noastre, chiar și visele. În noul context în care se găsesc, aceste bucăți de realitate, cândva pline de sens, -astăzi inutile, par angrenate într-un fel de dans magic, plutesc în singularitatea lor fascinantă, într-un limbo al dorințelor: pe neașteptate, jocul artistei alunecă într-o zonă nouă, acolo unde fiecare fragment își spune propria poveste, într-o odă a haosului și inconștientului contemporan, pe mai multe voci. Fascinante și ușor, subtil terifiante, în același timp.

Edith Torony s-a născut în 1988 la Timișoara, unde locuiește și lucrează. Este absolventă a secției de Pictură, Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut și diploma de masterat, în aceeași specializare, în 2012. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția Pictură, filiala Timișoara, din 2011. Și-a prezentat lucrările în expoziții personale la diverse galerii și a participat la numeroase expoziții de grup, între care la Galeria Triade, Galeria Helios, Timișoara; Muzeul de Artă din Arad; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca; Parlamentul European, Bruxelles; Galerie Marzia Frozen, Berlin etc. A obținut premiul I pentru Pictură la Bienala Internațională Meeting Point de la Arad în 2017.

Expoziția, al cărei vernisaj are loc azi, 25 iunie, curatoriată fiind de Irina Ungureanu, este deschisă până pe 19 iulie.  

Cele mai citite

Sorin Grindeanu: PSD va vota legea salarizării doar dacă amendamentele propuse vor fi acceptate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD aşteaptă depunerea în Parlament a proiectului legii salarizării, anunţat de PNL pentru miercuri, şi a...

Ilie Bolojan: Exploatarea gazelor din Marea Neagră va transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă un proiect strategic pentru România, după ce Romgaz și OMV Petrom...

Seceta continuă să pună presiune pe culturile de porumb

ANM anunță un deficit sever de apă în mai multe regiuni agricoleSpecialiștii estimează că umiditatea din stratul de sol de 0-100 de centimetri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă