Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Maria Capelos

Actualizat: 09.12.2018 - 17:29

François-Henri Désérable: "Recitirea unei cărți ne face să identificăm literatura adevărată"

  • "Scriitorul are constrângeri doar dacă el însuși și le impune"

Maria Capelos

Actualizat: 09.12.2018 - 17:29

 

Lansarea în România a romanului, apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Adinei Dinițoiu, mi-a prilejuit o discuție mai mult decât plăcută cu un scriitor tânăr ca vârstă, profund ca gândire, cu umor și cu o știință a mânuirii cuvintelor care mă determină să cred că, așa cum romanul lui Romain Gary l-a inspirat pe el, cărțile lui vor deveni surse de inspirație pentru alții.

Cine este domnul Piekielny pentru scriitorul Désérable? Un personaj ca oricare altul, pretextul pentru a scrie un roman, scriitorul însuși sau ce?

Când am început să scriu, am crezut că este o persoană reală. Și pe măsură ce derulam ancheta literară, m-am întrebat dacă nu cumva este doar un personaj imaginat de Romain Gary. Apoi a devenit un pretext pentru a vorbi despre viața lui Romain Gary. M-am întrebat dacă nu este emblematic pentru viața lui și apoi m-am întrebat dacă nu cumva se află la frontiera poroasă între ficțiune și realitate. Practic, personajul înseamnă toate acestea la un loc.

Este Romain Gary modelul tău de scriitor?

Cred că înainte de a fi un model de scriitor este un model de viață. Contrar unor scriitori din perioada sa, în cazul său putem admira opera, dar și viața lui. În ceea ce-l privește pe scriitorul Romain Gary, cred că a scris câteva capodopere. Se află printre scriitorii pe care îi admir, dar nu este scriitorul meu preferat.

Și care e scriitorul tău preferat?

Este un scriitor francez care nu știu dacă a fost tradus în România, Pierre Michon.

În ce măsură scriitorul Désérable se identifică cu personajul lui Romain Gary, cu ceea ce „ar fi putut el să spună sau să facă“?

Am 31 de ani, sunt în fața dumneavoastră, mă aflu aici la București, e foarte frumos afară, cerul este albastru, soarele strălucește; la vârsta mea, Romain Gary era la Londra, în plin război, era aviator și își începea ziua aruncând bombe. Prin urmare, avea nevoie de mult mai mult curaj decât am eu nevoie. Aș fi un mare fanfaron dacă m-aș compara cu el la vârsta mea, dar ceea ce ne leagă este această dragoste pentru literatură, această dorință sălbatică de a scrie o carte foarte bună, ceea ce el a făcut deja, eu încă nu.

Ești foarte tânăr și vorbești mult despre cel de-al Doilea Război Mondial. Este un subiect care te preocupă sau subiectul face parte pur și simplu din economia scriiturii? Te sperie „aneantizarea“ trecutului?

În carte spun că de multe ori privesc lumea printr-un filtru sepia. Ceea ce înseamnă că privesc lumea nu așa cum este acum, ci așa cum a fost ea într-o anumită perioadă a istoriei. Încerc, practic, să identific urmele trecutului. Ceea ce a fost foarte greu la Vilnius, pentru că orașul din acea perioadă, când acolo trăiau mulți evrei, a fost ras de pe fața pământului. Erau 60.000 de evrei la Vilnius în acea perioadă, iar acum mai sunt doar 1.000! Erau 106 sinagogi și a mai rămas doar una! Există doar puține urme ale trecutului, vizibile în momentul în care se dă la o parte zugrăveala de pe unele clădiri, când apar inscripții în idiș de la locuințele sau magazinele din perioada respectivă. Și evident că, vorbind despre acest domn Piekielny, nu puteam să nu vorbesc despre masacrele comise în acea perioadă de escadroanele germane. Amintind de asta nu s-ar spune că e o carte amuzantă.

Romain Gary spune, la un moment dat, în carte: „Ceea ce îmi doresc este romanul total“. Ce înseamnă pentru un scriitor un astfel de roman?

Trebuie să plasăm lucrurile în contextul în care am făcut această afirmație. Romain Gary spunea acest lucru într-un eseu de dimensiuni foarte mari, intitulat „Pour Sganarelle“. Acest eseu apare în anii ’70, într-un moment în care în Franța avea loc mișcarea „noului roman“, în centrul acestei mișcări fiind dispariția personajului și a intrigii, iar Romain Gary făcea o pledoarie pentru marele roman, romanul romanesc pur, cu personaje, cu intrigă și cu tot ceea ce presupune marele roman. Ceea ce a făcut ca intelectualii perioadei respective să-l disprețuiască într-o mare măsură, în ultimii 10 ani din viața sa fiind privit ca un scriitor vetust. Pentru ca apoi toată lumea să rămână uimită când, după moartea sa, s-a aflat că Emil Ajar, un nume foarte apreciat atunci, era de fapt Romain Gary. Existau critici literare care în același timp spuneau lucruri rele despre cărțile lui Romain Gary și foarte bune despre cărțile lui Emil Ajar!

Care este acum curentul literar în Franța?

Nu cred că există un curent dominant, cum exista în trecut „noul roman“ sau suprarealismul. Există câteva tendințe în prezent, dintre care una este cea către autoficțiune, și un alt curent este cel nonfiction (un termen englezesc), dar nu există un curent dominant.

„Dacă nu putem găsi voluptate în a citi și reciti o carte, nu e de niciun folos s-o citim măcar o dată“, spunea Oscar Wilde, citat în cartea ta. Ce te face să recitești o carte?

Am folosit această frază a lui Oscar Wilde pentru a găsi criterii de a face diferența între ceea ce este realmente literatură și ceea ce nu e. Și doar plăcerea pe care o găsim în recitirea unei cărți ne face să identificăm literatura adevărată. În momentul în care recitim o carte, avem o plăcere în a citi cartea respectivă pentru că găsim în ea anumite particularități ale limbajului. De exemplu, eu nu am aceeași voce ca dumneavoastră, dar vocile noastre pot fi identificate atunci când suntem ascultați. Și ceea ce caut, ca cititor, este să recunosc o voce prin scriitură. În momentul în care citesc o pagină de Romain Gary, știu că el este cel care o scrie. Când citesc o pagină de Cioran, știu că e Cioran. Când citesc o pagină de Proust, știu că este Proust. Dacă ar fi să definesc literatura într-o frază, aș spune că este timbrul vocii cuiva transcris în scris.

Citez din nou din carte: „Nu era chiar totul pierdut. Mai existau oameni în lumea asta meschină care să depună trandafiri la picioarele scriitorilor“. Mai există acum?

Încerc să dau un exemplu. În Père-Lachaise, unde sunt înmormântați mulți dintre marii scriitori, există și mormântul lui Oscar Wilde. Ei bine, la mormântul lui nu găsim trandafiri, dar găsim urme de ruj, un alt mod de manifestare a iubirii față de un scriitor. Din păcate, Oscar Wilde nu era prea sensibil la urmele de ruj!

Există constrângeri pentru un scriitor contemporan sau are libertate absolută atunci când scrie? Care ar fi constrângerile, dacă există?

Scriitorul are constrângeri doar dacă el însuși și le impune. În ultima frază din carte încerc să dau o definiție a scriiturii, iar a scrie înseamnă a defini lumea cu 26 de litere. Te supui cumva legii acestor 26 de litere. Practic, suntem suverani în fața paginii pe care o scriem. Nu trebuie să ne fie teamă să ne situăm împotriva academismului și să depășim constrângerile. De exemplu, eu am introdus poze în carte, ceea ce nu se face prea des. Uneori scriu niște fraze foarte lungi, foarte literare, apoi introduc niște anacronisme, neologisme, cuvinte în engleză. Și îmi permit să scriu chiar și un capitol fără niciun cuvânt, cum ar fi capitolul 119 unde este un alb imaculat. Iar printre cititorii mei există și unii care au spus că acela e cel mai bun capitol și ar trebui să scriu numai așa!

„Ce înseamnă să fii scriitor: să închizi ochii pentru a-i păstra larg deschiși, să nu ai nici Dumnezeu, nici stăpân și nicio altă servitute în afara paginii de scris, să te sustragi lumii pentru a-i impune propria ta iluzie.“ Reușesc scriitorii lumii contemporane să impună propria lor iluzie?

Am scris această frază în momentul în care evocam cum a început Romain Gary să scrie „Promisiunea zorilor“. Era în vacanță în Mexic cu prima lui soție, Blanche, într-un hotel cu vedere spre vulcanul Popocatepetl, și Romain Gary întoarce biroul cu spatele spre vulcan și începe să scrie. Și spun că a fi scriitor înseamnă să poți să întorci spatele acestui vulcan, astfel încât să te izolezi cumva de lume. Ceea ce este echivalent cu a pune telefonul pe modul avion. În general, scriu noaptea când oamenii dorm, deci nu sunt deranjat. Am nevoie de liniște și singurătate când scriu.

Câte ore pe zi scrii?

Există o frază a lui Borges, în care spune că „unii se mândresc cu cărțile pe care le-au scris, eu mă mândresc cu cărțile pe care le-am citit“. Eu petrec, de fapt, mai mult timp citind decât scriind. Nu scriu zilnic, dar când scriu o fac cam cinci ore. Poate părea mult, dar uneori în cinci ore nu reușesc să scriu nici măcar o singură frază. Există o anecdotă cu Oscar Wilde, în care se spune că a fost întrebat de un prieten ce a făcut toată ziua, iar el răspunde că a corectat schițele pentru un poem, completând: «În această dimineață am decis să elimin o virgulă și după-amiază am decis să o pun la loc!». Există o grijă foarte mare a scriitorilor pentru punctuație și asta ne ia foarte mult timp. Fraza ne ia și mai mult, și apoi pagina în sine și mai mult. Pentru că vorbeam de virgule, există o frază foarte frumoasă a lui Cioran, în care spune: „Visez o lume în care se moare pentru o virgulă“.

Îți place Cioran?

Enorm.

„Erau acolo – în bibliotecă – cu miile, acele obiecte neexplorate și vag amenințătoare pe care le numim cărți.“ Care este raportul tinerilor din Franța cu aceste „obiecte“?

Atunci când am publicat prima mea carte, la Gallimard, în 2013, am semnat două contracte – unul pentru cartea tipărită și unul pentru cartea în versiune electronică. Cota reprezentată de partea electronică era 5% din cota cărților vândute pe piață. Și mi s-a spus că procentul va urca până în 2018 la 15%. Acum suntem în 2018 și cota e de 14%, deci… Există această teamă că va dispărea cartea tipărită, în favoarea celei electronice, dar se pare că tinerii sunt încă foarte atașați de cartea pe hârtie.

Există un mare scriitor francez, Jean Giono, a cărui casă din sudul Franței am vizitat-o. Acesta avea o bibliotecă foarte mare, în care există peste 8.000 de cărți. El făcea adnotări pe marginea cărților citite și prelua uneori fraze din cărțile adnotate, punându-le în scrierile sale cu caracter italic. Într-una dintre cărțile lui cele mai cunoscute există o astfel de frază, despre care cititorii lui Giono nu știau de unde provine, ne-a povestit ghidul casei. Iar eu l-am întrebat dacă a stat cineva să caute fraza asta pe Google. Dau căutare pe Google cu fraza asta și descopăr imediat că i-a aparținut lui Voltaire. Ghidul mă întreabă dacă sunt sigur că e a lui Voltaire și îi răspund că da, este din Scrisorile către un chinez ale lui Voltaire. Și ghidul hotărăște să caute în biblioteca lui Giono. Căutăm volumul lui Voltaire și nu găsim adnotări, dar găsim o pagină ușor îndoită, unde se afla exact acea frază preluată de Giono. A fost emoționant să văd acea îndoitură a paginii, ceea ce nu se poate întâmpla cu o carte electronică!

Un editor spune despre Romain Gary: „Nu dădea doi bani pe adevărul adevărat, făcea din el propriul lui adevăr“. Cât de credibil ești, ca scriitor, în această situație, mai ales când vorbești despre lucruri care s-au întâmplat cu adevărat, care pot fi verificate?

Există un adevăr, pe de o parte, și un adevăr romanesc pe de altă parte. Există un film în care se spune la final că, atunci când legenda depășește realitatea, primează legenda. Deseori realitatea este dezolantă, prozaică, și Romain Gary a încercat să ridice la alt nivel această realitate prin ficțiune. În „Promisiunea zorilor“ povestește cum mama lui îi spunea: Dragul meu fiu, tu vei fi un mare scriitor, un mare ambasador! Și cum îi trimitea scrisori în fiecare lună, în care îi spunea: Dragul meu, lupți pentru Franța, vei salva Franța! Și povestește cum, după ce s-a terminat războiul, revine acasă la mama lui cu pieptul plin de medalii, în buzunar cu prima lui carte publicată, și află că mama lui murise de trei ani și că scrisorile pe care le primise au fost încredințate de mama lui unei prietene astfel încât cordonul ombilical să nu se rupă. Este o lectură minunată, multă lume a plâns când a citit! Dar e falsă, pentru că Gary aflase încă din 1942, printr-o telegramă, că mama lui a murit. Este un exemplu foarte bun pentru a arăta că de multe ori adevărul romanesc este mult mai judicios decât celălalt adevăr.

Și eu am scris o frază în care spun că minciuna este doar o variație subiectivă a realității.

Este scrisul o meserie, un lucru fără de care nu poți trăi, sau ce reprezintă el pentru tine?

Este o întrebare foarte bună dacă aș putea trăi fără să scriu. Azi dimineață m-am gândit la acest lucru și mi-am spus: Dacă ar trebui ca în fiecare dimineață să mă scol, să mă îmbrac la costum, să iau metroul și să mă duc la birou să scriu, să lucrez așa cum o fac cei care lucrează la bancă, de exemplu, probabil că nu aș face-o. Și atunci am tras concluzia că scrisul nu-mi este chiar așa de necesar pentru a trăi. În schimb, dacă ar trebui să mă scol, să iau metroul și să mă duc la birou pentru a-mi petrece ziua citind, aș face-o.

Schimbă literatura modul de a vedea lucrurile, schimbă mersul societății? Care e rolul scriitorului în societate?

Cred că i s-ar oferi prea multă putere literaturii dacă am spune că poate influența societatea. Nu cunosc nicio carte de ficțiune care să fi schimbat lumea, cu excepția Bibliei. Sunt cărți care au influență asupra societății, dar acelea sunt eseuri. Cărțile de ficțiune pot avea influență, dar asupra omului ca individ, nu asupra societății. În ce privește rolul scriitorului, nu știu dacă trebuie să încercăm să-i atribuim un rol cu orice preț. Asta ar însemna că pe umerii mei ar fi o povară mult prea mare! Iar, pe de altă parte, ar însemna să minimalizăm funcția lui de scriitor, reducând-o doar la acest rol. După ce vedem o expoziție de sculptură a lui Giacometti, unde sunt sculpturi foarte fine, și apoi ieșim în stradă, avem impresia că și trupurile oamenilor s-au transformat precum sculpturile. Pentru câteva clipe avem un mod de a ne înfățișa lumea foarte diferit. Și cred că se întâmplă la fel și în cazul autorilor unor cărți bune. După ce-i citim avem un mod diferit de a înțelege lumea.


Traducere: Alice Mehedințeanu

„Un anume domn Piekielny“

François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic „Promisiunea zorilor“ îl determină să pornească pe urmele unui personaj misterios din cartea lui Gary. Cine este acest domn Piekielny, mărunt și modest, care semăna cu un „șoarec trist“? Domnul Piekielny devine pretextul unei seducătoare călătorii literare prin timp, o pledoarie împotriva „aneantizării trecutului“, o revigorantă incursiune în Istorie și în imaginar, cu permanente reinventări ale realității, în care limbajul și folosirea adorabilă a condiționalului optativ ne îndeamnă la recitire.

Since you are here

… we have a small favour to ask. More people are reading and supporting our independent, investigative reporting than ever before. And unlike many news organisations, we have chosen an approach that allows us to keep our journalism accessible to all, regardless of where they live or what they can afford. Romania Libera is editorially independent, meaning we set our own agenda. Our journalism is free from commercial bias and not influenced by billionaire owners, politicians or shareholders. No one edits our editor. No one steers our opinion. This is important as it enables us to give a voice to those less heard, challenge the powerful and hold them to account. It’s what makes us different to so many others in the media, at a time when factual, honest reporting is critical. Every contribution we receive from readers like you, big or small, goes directly into funding our journalism. This support enables us to keep working as we do – but we must maintain and build on it for every year to come. Support The Romania Libera from as little as €1 – and it only takes a minute. Thank you.

Subscribe Romania Libera weekly
Subscribe Romania Libera essential new magazine
An alternative to breaking news
Subscribe Romania Libera essential new magazine