„Descoperă Artiștii Contemporani Români“: Aurel Vlad

Ziua de 31 martie este marcată cu cruce roșie în calendarul cultural românesc pentru că în ultima zi a acestei luni din 1933 s-a născut poetul Nichita Stănescu, socotit atât de critica literară, cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română. La 21 de ani distanță de la nașterea poetului, Divinitatea și-a manifestat din nou generozitatea și ne-a oferit un dar: pe 31 martie 1954 se naște un alt artist ce va purta stindardul unei arte majore pe teren cultural românesc – sculptorul Aurel Vlad.

Aurel Vlad se naște pe data de 31 martie 1954 la Galați, fiind cel mai mic dintre cei șapte copii ai lui Iordache (factor poștal) și al Aritiei, casnică, grecoaică, descendentă din familia Malaxa. Din copilărie vocația sculptorului s-a lăsat descifrată: se deda la activități de bricolaj și, asemenea sculptorului Constantin Brâncuși, își făurește o vioară folosind materiale aflate la îndemână: scânduri și sârmă. În gimnaziu, Aurel Vlad descoperă tabla – material devenit predilect pentru sculptor în crearea operei sale – și realizează păsări din ea. Din pricina condiției familiale modeste, după gimnaziu se înscrie la o școală profesională din Galați, dar nu renunță la vocația sa și în anul II se înscrie la Școala Populară de Arte din Galați, unde urmează doar cursuri de pictură și de istoria artei (din oferta educațională a școlii lipseau orele de sculptură). După finalizarea ­cursurilor Școlii Populare de Arte, își continuă studiile la Liceul Industrial nr. 1 din Galați, învățământ seral, iar pentru a le putea susține lucrează ca operator turbine la o centrală termică. Cinci nopți de nesomn pe săptămână – acesta e prețul pe care viitorul sculptor îl plătește pentru posibilitatea de a-și finaliza studiile liceale.

În toată această vreme ­nu-și pune activitatea creativă între paranteze, însoțindu-i pe sculptorii gălățeni Turcu Gheorghe și Mihai Mihai – pe ultimul îl socotește părintele său spiritual – la simpozioanele organizate de Uniunea Artiștilor Plastici la Măgura Buzăului, unde intră în contact cu alți sculptori de seamă, ale căror opere îl impresionează și îl fac să-și dorească să devină, la rându-i, sculptor pentru a participa în această calitate la simpozioanele organizate la Măgura.

Așadar, în 1977 dă admiterea la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, unde concurența era aproape suprarealistă – 126 de candidați pe două locuri! – și nu reușește să fie admis. În 1978 este chemat să-și îndepli­nească serviciul militar obligatoriu și până este lăsat la vatră, în 1979, îi este interzis să se mai prezinte la examenul de admitere la facultate, așa că abia în 1980 talentul, determinarea și hazardul se vor alinia și Aurel Vlad este admis în cadrul secției de sculptură a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, la clasa profesorilor Geta Caragiu și Marin Iliescu.
În 1984 își finalizează studiile universitare ca șef de promoție și, dat fiind că la acea vreme mai era încă în vigoare sistemul repartițiilor de stat, este repartizat, asemenea multor sculptori din generația sa, la „Marmura București“, unde se prelucrau pietre și marmură pentru șantierele patriei. Tot după terminarea facultății, sculptorul a primit primul său atelier: „Atelierul mi-a fost oferit cu multă generozitate de sculptorul Bela Crișan, dar aveam doi metri pătrați, atât! Mer­geam zilnic și lucram, dar din cauza faptului că spațiul era mic, lucram la o dimensiune foarte mică, sigur, cu dorința ca la un moment dat, când am să pot, să le fac mai mari…“.

În acea perioadă, Aurel Vlad îl cunoaște pe sculptorul Mircea Roman, recent venit de la Cluj, cu care leagă o frumoasă și trainică prietenie. Din 1986, Aurel Vlad împreună cu o formidabilă echipă formată din tinerii sculptori Mircea Roman, Octavian Pâr­van și Darie Dup încep să organizeze expoziții și să se remarce în contextul cultural bucureștean. În pofida faptului că, din 1985, Aurel Vlad și Mircea Roman au fost foarte apropiați, au organizat și au expus împreună în cadrul multor expoziții de grup, numai întâmplarea face ca prima dată când au expus doar ei doi să se întâmple după 35 de ani de când s-au cunoscut – în 2018, în cadrul expoziției „Sculptură la puterea 2“, organizată în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii și găzduită timp de șase luni în Rotonda Teatrului Național „I.L. Caragiale“ București.

Tot în 1986, Aurel Vlad primește bursa „Dimitrie Paciurea“, iar patru ani mai târziu, în 1990, după expoziția personală găzduită de Galeria Orizont (care a fost un succes), primește Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru sculptură, urmat, în 1998, de Marele Premiu al Salonului Municipiului București, acordat tot de UAP. Ca recunoaștere a meritelor deosebite obținute pe teren cultural, în anul 2000 Aurel Vlad este decorat de președintele României cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Comandor. Iar pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea și opera lui, la dezvoltarea culturii românești, în 2002 primește Premiul „Ion Andreescu“ al Academiei Române pentru sculptură, urmat, în 2014, de premiul pentru „Excelență în Artă“, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și în 2016 de premiul „Constantin Brâncuși“, acordat de Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Academia Română.

Din 2005, Aurel Vlad devine cadru universitar și doctor al Universității Națio­nale de Arte din București. În lucrarea sa de doctorat, „Gestul în sculptură, între expresie și simbol“, publicată la Editura Paideia, sculptorul relevă cititorului care sunt demersurile ce îl conduc către starea creatoare: „Eu sunt sculptor. Cercetez lucrând și căutând în mine expresia cea mai adevărată a vieții. Sunt sursă și model. Lucrez cu sensibilitatea și cu intuiția mea o carte pe care numai eu o pot citi. Mă uit la lumea înconjurătoare, dar mă uit și într-un interior – nu al meu neapărat, ci, parcă, în interiorul tuturor stărilor din care provin. Călătoria în interiorul meu – dincolo de stările de om, de animal, plantă, apă, fir de neant – se produce ca o emoție atât de intensă încât am sentimentul că mă desprinde din trupul meu de carne, transfigurându-mă în trup de lumină. Prin văzul exterior și prin văzul interior ajung la sursele mele de inspirație“. Și socotește aceste demersuri ca fiind proprii oricărui coleg de breaslă: „Cred că metodele mele de lucru nu diferă cu nimic de metodele altor sculptori. Laboratorul meu este identic cu laboratorul oricărui sculptor. Atelierele noastre sunt la fel și, poate, nu foarte diferite de cele ale unui coleg din Grecia antică. Avem aceleași gesturi, facem aceeași trudă, creăm cu aceeași bucurie. Ne leagă atât de multe încât deosebirile nu se pot discerne. Iar dacă există deosebiri, despre ele vorbesc mult mai bine lucrările“.

Din 2008, Aurel Vlad este decan al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte din București, calitate administrativă pe care laolaltă cu profesoratul, munca în atelier și familia le duce la bună și frumoasă îndeplinire datorită faptului că este un om disciplinat, care își împarte riguros prioritățile și timpul: „A veni la atelier este o necesitate, a merge la școală este o obligație de care am nevoie pentru că îmi asigură existența materială, familia îmi dă stabilitatea emoțională de care am nevoie, iar celelalte activități, recreative, vizitare de expoziții, muzee, mă încurajează, mă fac să rezist printre toate acestea. Nu dorm mult, sunt un om activ (…). Activitatea pe care o desfășor eu presupune și mult efort fizic, șase ore de odihnă îmi sunt suficiente să pot lucra, după aceea, 18 ore nonstop“.

În 2010 și 2016, Aurel Vlad mai publică la Editura UNArte lucrările „Personajul din atelier“ și „Silent Witness“. De remarcat este și colaborarea sculptorului cu regizorul Mihai Măniu­țiu, datorită căruia Aurel Vlad realizează scenografia pentru piesele: „Cetatea Soarelui“ de Tomasso Campanella (Teatrul Act, 1998); „Timon din Atena“ de William Shakespeare (Teatrul Național din Craiova, 1998); „Tovarășe Frankenstein, conducător iubit“ (2000).

Lucrările de sculptură realizate de Aurel Vlad se bucură de apreciere, după cum el însuși mărturisește: „Din fericire lucrările mele circulă, am văzut nenumărate întâmplări nefericite în care lucrările s-au pierdut după dispariția autorului. Lucrările mele pot fi găsite la Muzeul Național de Artă Contemporană, în colecția căruia sunt vreo șase sau șapte lucrări de mari dimensiuni, dar și la alte câteva muzee din țară: Muzeul de Artă din Galați, Muzeul de Artă din Bacău, Muzeul de Artă Comparată din Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă din Timișoara, Muzeul Național al Banatului, în colecții particulare, bănci, fundații precum Fundația Anastasia (al cărei fondator este pictorul Sorin Dumitrescu), unde cred că sunt vreo șase lucrări. Lucrările circulă, pentru că dorința mea este ca o lucrare terminată să o scot în lume și să-i dau șansa la o viață, am întotdeauna încredere că ele vor rezista“. În ceea ce ­privește lucrările de for public, monumente semnate de Aurel Vlad se găsesc, în țară, la Bucu­rești, Câmpulung Muscel, Sighetul ­Marmației, comuna ­Aricești (jud. Prahova) și ­Ploiești Vest. Două monumente semnate Aurel Vlad sunt amplasate peste hotare, în Germania, în comuna Beratzhausen.

Cea mai recentă expoziție personală a sculptorului Aurel Vlad, intitulată „Hai, mergi!“, a fost deschisă pe 2 martie 2019 la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului“ și poate fi vizitată până pe 31 martie 2019.

Aurel Vlad și-a deschis atelierul pentru publicul larg în 2017, cu prilejul evenimentului „Zilele Atelierelor Deschise de Sculptură“, organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, experiență pe care a soco­tit-o inedită: „Au fost două zile de surprize, eram curios să văd ce fel de vizitatori voi avea, toți au fost foarte plăcuți, am remarcat că mulți erau părinți care își aduceau copiii să vadă un atelier de artist, ceea ce am apreciat foarte mult pentru că și noi, când era băiatul meu mic, l-am dus la cât mai multe evenimente, nu l-am întrebat dacă vrea să meargă, nouă ni s-a părut normal să meargă cu noi peste tot. Este un moment bun, pentru că eu doresc ca lucrările mele să intre în circulație, să fie văzute, lucrez pentru mine doar când fac lucrarea, atunci nu am nevoie de nimeni altcineva, dar odată terminată lucrarea, ea trebuie să fie văzută, altfel cred că am făcut-o degeaba“.

Ediția a III-a a evenimentului „Zilele Atelierelor Deschise de Sculptură“ va avea loc în luna aprilie 2019. Detalii despre perioada evenimentului și sculptorii ale căror ateliere pot fi vizitate cu acest prilej vor fi ­disponibile pe site-ul www.ateliere.net.