22.9 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăCoronavirusVon der Leyen spune că Polonia nu îndeplinește condițiile pentru acordarea fondurilor...

Von der Leyen spune că Polonia nu îndeplinește condițiile pentru acordarea fondurilor europene pentru redresare post COVID

Comisia Europeană (CE) consideră că ultimele modificări aduse sistemului judiciar polonez sunt insuficiente pentru a permite acordarea fondurilor UE menite să stimuleze economia şi să sprijine redresarea în urma pandemiei de COVID-19.

Noua lege privind sistemul disciplinar pentru judecători se află încă în analiză, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Dar pot spune deja că această nouă lege nu asigură că judecătorii pot pune la îndoială statutul altui judecător fără a risca proceduri disciplinare”, a adăugat ea.

Acest lucru a trebuit să fie clarificat înainte ca prima tranşă să poată fi eliberată, a confirmat von der Leyen.

De luni de zile, CE blochează eliberarea a miliarde de euro pentru Polonia ca urmare a deficienţelor flagrante din sistemul judiciar polonez, amintește Agerpres.

În ultima perioadă, CE a convenit cu guvernul de la Varşovia asupra condiţiilor pentru plata a până la 35 de miliarde de euro.Varşovia a presupus că dizolvarea unei camere de disciplină controversate pentru judecători nu ar contraveni acestor condiţii.

Camera disciplinară a Curţii Supreme, înfiinţată în 2018, s-a aflat în centrul reformelor judiciare urmărite de guvernul naţionalist conservator al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS). Această cameră disciplinară avea puterea de a pedepsi şi de a demite orice judecător.

În iulie anul trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că sistemul disciplinar judiciar din Polonia a încălcat legislaţia UE. Conform criticilor, independenţa justiţiei este subminată, iar ingerinţa politică facilitată.

Preşedinţa CE, Ursula Von der Leyen, se află în Cehia, unde vineri a fost lansată preşedinţia ţării la Consiliului Uniunii Europene în cadrul unei reuniuni comune a guvernului ceh şi a Comisiei Europene.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Incendiu pe o navă în Marea Neagră

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei dintre ei, răniți, au fost transportați la spitalO amplă intervenție de salvare...

Incendiu pe o navă în Marea Neagră

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei dintre ei, răniți, au fost transportați la spitalO amplă intervenție de salvare...

Tragedie pe Valea Oltului. Un bărbat a murit, după ce un bolovan s-a prăbușit peste mașina în care se afla

Intervenția echipajelor de urgență s-a desfășurat în condiții dificile, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care bolovanul s-a desprins de pe versantUn...
Ultima oră
Pe aceeași temă