6.7 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăArt & DesignFOTO: Cum a ajuns o felie de castravete murat să coste 10.000...

FOTO: Cum a ajuns o felie de castravete murat să coste 10.000 de dolari

Părerile neozeelandezilor sunt împărțite între „geniu” și „imbecil”, după ce o galerie din Auckland expune legume fermentate pe tavan. Mai exact, este vorba despre o operă de artă de 10.000 de dolari neozeelandezi. Aceasta este formată dintr-o felie de castravete murat care face parte dintr-un cheeseburger McDonald’s și este aruncată pe tavanul unei galerii de artă din Auckland, notează The Guardian.

Lucrarea, intitulată „Pickle”, adică castravete murat, îi aparține artistului australian Matthew Griffin, cu sediul la Sydney, și este una dintre cele patru lucrări noi din cadrul expoziției Fine Arts, Sydney, găzduită de galeria Michael Lett din Auckland.

Unii fani se bucură de lucrare și o numesc ca fiind „genială” și „strălucitoare, iar alții au numit-o „cretină”.

Un altul a subliniat diferența dintre modul în care este tratat acest gest într-o galerie și cel din restaurant: „Am fost dat afară dintr-un McDonald’s de către poliție pentru că am făcut asta când eram adolescent, iar acum este artă.”

Scriind pentru ArtForum, Wes Hill a declarat: „Griffin și-a câștigat o reputație pentru ceea ce noi, în Australia, numim ‘a lua la mișto’.”

Lucrarea amintește de opera de artă a artistului italian Maurizio Cattelan intitulată Comedian – o banană coaptă lipită cu bandă adezivă pe peretele galeriei în timpul Art Basel din Miami, în 2019, care s-a vândut cu 120.000 de dolari. Aceasta a fost apoi smulsă de pe perete și mâncată de artistul de David Datuna.

„Un răspuns umoristic la lucrare nu este invalid – este în regulă, deoarece este amuzant”, a spus Moore.

Lucrarea lui Griffin îl atrage pe Moore pentru că, pe lângă faptul că folosește umorul ca un artificiu, ea urmează tradițiile artei contemporane și pune sub semnul întrebării „modul în care valoarea și semnificația sunt generate între oameni”.

Întrebarea inevitabilă dacă felia de castravete murat este „artă” nu îl deranjează pe Moore.

„În general, artiștii nu sunt cei care decid dacă ceva este artă sau nu – ei sunt cei care fac și realizează lucrurile. Dacă ceva este valoros și semnificativ ca operă de artă este modul în care noi, în mod colectiv, ca societate, alegem să îl folosim sau să vorbim despre el. Oricât de mult ar arăta ca o murătură prinsă de tavan – și nu există niciun artificiu acolo, este exact ceea ce este,” a spus Moore.

Murătura este lipită de tavan cu propriul sos lipicios și nu a dat niciun semn de degradare și nici nu se dezlipește – „dacă mergeți la McDonald’s în toată lumea, veți vedea lucruri lipite de tavan”.

Andrew Thomas, co-directorul galeriei Michael Lett, a declarat că felia de castravete murat a fost o parte importantă din expoziție, permițându-le celor care se întâlnesc pentru prima dată cu lucrările lui Griffin „să se gândească pe larg la diversele idei pe care le încorporează”.

„Au fost multe zâmbete, urmate îndeaproape de câteva conversații interesante”, a spus Thomas.

Lucrarea are un preț de 10.000 de dolari neo-zeelandezi.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Horațiu Moldovan, între Atletico Madrid și Sassuolo! „Aș vrea să rămân în Italia dacă promovăm în Serie A”

Portarul român Horațiu Moldovan, împrumutat de Atletico Madrid la Sassuolo, și-a exprimat dorința de a continua în Italia dacă echipa sa promovează în Serie...

Ronald Gavril, nou campion mondial WBF la categoria semigrea!

Boxerul român Ronald Gavril a obținut o victorie impresionantă în fața columbianului Juan "Meteoro" Boada, cucerind titlul mondial WBF la categoria semigrea. Ronald Gavril a...

Jannik Sinner poate juca la Australian Open 2025! Situația liderului ATP rămâne incertă, dar fără consecințe imediate

Jannik Sinner își va putea continua cariera fără restricții până la Australian Open 2025, în ciuda apelului făcut de WADA privind un caz de...
Ultima oră
Pe aceeași temă