13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Un trainer are nevoie de simţ al umorului

Un trainer are nevoie de simţ al umorului

Adrian Florea consideră că un trainer de excepţie se diferenţiază de unul mediocru pe baza a trei calităţi care nu pot fi învăţate în cadrul unui curs. Simţul umorului, carisma şi capacitatea de a duce la capăt o idee sunt criteriile care sunt vitale pentru un trainer ce îşi propune să-şi transmită eficient mesajele-cheie.

 

Mai mult, Adrian Florea precizează că un trainer are nevoie de experienţe trăite pentru a le împărtăşi cursanţilor. Susţinerea unui training bazat doar pe teorie va discredita trainerul, pentru că, de exemplu, nu va putea niciodată să predea despre management dacă nu a ocupat o poziţie de top vreodată.

La 22 de ani, vă propuneaţi să faceţi primul milion de dolari, fără a fi necesar să fiţi angajat pe o poziţie de management. Acum, puteţi spune că v-aţi îndeplinit obiectivul?

În prezent, nu mai este relevant. După ce creşti un pic, îţi dai seama că ambiţiile iniţiale de a face bani pot fi depăşite de altele mult mai mari. Totuşi, dacă are vreo importanţă averea mea, evaluând compania, poate poţi spune că am reuşit. Dar, sunt lucruri mult mai importante. În momentul în care îţi spun câţiva oameni şi vezi în ochii lor că le-ai schimbat viaţa, chestia asta este teribilă.

Aveţi vreun exemplu?

Am avut directori care au participat la cursurile ţinute de mine şi care, la început, îmi transmiteau prin limbajul nonverbal ce aş putea să-i învăţ eu pe ei. Chiar şi aşa, la final, au terminat cu ideea că dacă ar fi făcut cursul respectiv la începutul carierei, în prezent, ar fi avut o maşină de lux.

În momentul în care v-aţi dorit să strângeţi un milion de dolari, ce ambiţii v-au mânat?

Cred că acelaşi resort pe care l-am identificat apoi şi la prietenii mei antreprenori şi la mulţi alţi cunoscuţi. Eu provin dintr-o familie modestă, unitatea de măsură pentru succes era averea, iar frica de sărăcie era parte organică din modul meu de a gândi mai ales că mi-am trăit tinereţea în perioada comunismului.

În perioada aceea, alte priorităţi nu aveaţi?

Mi-am făcut o familie pe când eram foarte tânăr. La 24 de ani, m-am căsătorit, iar după doi ani, aveam deja primul copil. Aş spune că şi atunci, dar şi acum, familia este prioritatea mea. Soţia mea este partener în firmă şi avem un principiu foarte clar: în momentul în care firma ne pune în pericol familia, firma se desfiinţează. Nu mai vorbim niciodată despre afacere acasă, iar din 2005, principiul acesta funcţionează.

Cum a fost perioada studenţiei pentru dumneavoastră? V-aţi limitat doar la a studia?

Am lucrat din anul I. Deci, momentul zero nu este cel în care m-am hotărât să fac firma. Primul loc de muncă a fost de reprezentant vânzări la Star Foods, unde vindeam chipsuri în angrouri şi mă ocupam de conturi mari, care, la vremea respectivă, reprezentau patroni arabi care comandau la bax.

Cum a fost această primă experienţă ca angajat?

Era o muncă foarte grea, în sensul că aveam de alergat în permanenţă, fără maşină. Eram foarte stresat cu banii şi, practic, dacă voiam cel mai mic grad de confort în Bucureşti, banii de la părinţi şi bursa nu-mi ajungeau. Astfel, am zis că fac orice.

Unde erau studiile în această structură şi de ce aţi ales să urmaţi Academia de Studii Economice?

Studiile au fost întotdeauna pe planul doi. Am ajuns la ASE, în urma unei cariere ratate în matematică, pentru că nu am prins lotul de olimpici naţional şi, astfel, m-am gândit să-mi caut altceva. Am ales Relaţiile Economice Internaţionale, dar dezamăgirea nu a întârziat să apară. Am intrat în facultate în anul 1993 şi încă mai aveam profesori care ne vorbeau despre plan, despre beneficiu în loc de profit şi despre întreprindere în loc de companie. Mi-am dat seama că nu erau lucruri atât de importante de descoperit la cursuri, încât mi-am selectat foarte repede profesorii, pentru că au fost într-adevăr câţiva mentori. Când am intrat în AIESEC (asociaţie studenţească – n.r.), mi-am dat seama câte lucruri pot să învăţ în afara facultăţii, participând la traininguri, lucrând în proiecte.

Care moment din cariera dumneavoastră îl folosiţi pentru a emoţiona audienţa atunci când sunteţi în poziţia de trainer sau speaker?

Dacă este vorba de emoţionat, exemplele din viaţa personală corelate cu viaţa profesională sunt un succes garantat. Spre exemplu, în trecut, timp de trei ani, am avut două locuri de muncă în paralel (la Reuters şi Tren Consult – n.r.). Mi-a fost frică să schimb total şi din prima locul de muncă de la Reuters şi să risc să aleg doar calea antreprenorială. Practic, am avut trei ani de zile în care lucram de la 9.00 la 18.00 la Reuters, după care mă duceam la firmă să văd ce s-a mai întâmplat, iar în weekenduri, ţineam training.

O dată cu lansarea firmei, în 2000, mi s-a născut şi băieţelul cel mare, Sebastian, iar unul dintre exemplele pe care le folosesc cu scop emoţional în cursurile mele este modul în care el a intervenit şi mi-a schimbat cariera. La aniversarea sa de doi ani, am asistat la o discuţie pe care fiul meu o avea cu un adult, care l-a întrebat cu cine stă acasă. Sebastian i-a răspuns că stă cu mama şi bunicii, iar la întrebarea unde este tata, el a spus că „tata, la birou”. Acel moment a fost ca o relevaţie în care mi-am dat seama că lucrurile nu erau în regulă în viaţa mea, deşi credeam că familia este pe primul loc. Sebastian m-a contrazis. În prezent, folosesc exemplul acesta atunci când doresc să-i ajut pe oameni să afle ce vor de fapt, prezentând un moment din viaţa privată care mi-a determinat cariera.

Ce tip de traininguri ţineţi?

Sunt trei categorii mari. Prima este zona de vânzări şi customer service, care acoperă tot ce ar trebui să ştie un vânzător, de la proaspăt angajat fără experienţă până la directorul de vânzări. A doua zonă este cea de „skills” (abilităţi – n.r.), de dezvoltare personală, de leadership, de management, prin care ajutăm indivizii să-şi descopere lucruri care le pot face viaţa mai uşoară. Ultima zonă este cea de „teambuilding deştept” sau de conferinţe, în cadrul cărora putem transmite un mesaj comun unui grup foarte mare.

În care dintre cele trei vă simţiţi cel mai confortabil ca trainer?

Mă simt foarte confortabil pe toate cele trei, dar cea mai mare satisfacţie o resimt în zona de conferinţe, pentru că show-ul este mare, iar impactul poate fi văzut pe 100-200 de oameni.

Ce aptitudini ar trebui să aibă un trainer?

Aproape la fiecare eveniment vin oameni care mă întreabă de ce au nevoie pentru a deveni traineri. Practic, am tot încercat să sintetizăm ce face diferenţa dintre un trainer mediocru şi unul de excepţie, dar încă nu avem un răspuns foarte clar. În schimb, ştiu ce caut la oamenii pe care îi aduc în echipă. Am ajuns să urmăresc doar trei criterii, pe care nu le poate învăţa o persoană în cadrul unui curs, ci trebuie să le aibă. Simţul umorului este unul dintre ele. Nu am reuşit să dezvolt un curs sau să-mi vină o idee despre cum ai putea dezvolta simţul umorului la un individ. Dacă o persoană nu deţine acest simţ, să nu se facă trainer, pentru că va fi desfiinţat cu prima ocazie de o grupă care are tendinţa spre glumă, distracţie. În momentul în care nu reuşeşti să guşti şi să răspunzi la acele încercări şi intri în luptă, devii mediocru. A doua caracteristică pe care o urmărim şi pe care nu ştiu cum o putem dezvolta este carisma. Al treilea criteriu care face dintr-un trainer unul de excepţie este capacitatea de a duce la capăt o idee. În ciuda faptului că pare o abilitate la îndemână pentru a o dezvolta, nu se poate. Persoana care nu reuşeşte să deţină controlul discuţiei şi să-şi ducă la capăt ideea pentru a-şi atinge mesajele-cheie, nu poate fi numită un trainer de excepţie.

Care sunt dezavantajele în a fi trainer?

Eventual, pot să-mi imaginez nişte dezavantaje. Din punctul meu de vedere, nu ar exista minusuri. Daca există, sunt copleşite de avantajele de a fi trainer. Prin urmare, pot să-mi imaginez ce ar fi în neregulă pentru un potenţial trainer. În primul rând, ajungi să ştii foarte multe lucruri în foarte multe domenii, dar nu eşti un specialist în nici o arie. Apoi, ajungi să cunoşti foarte multe culturi în foarte multe organizaţii, fără a face parte din nici una propriu-zis. Pe de altă parte, există indivizi care au nevoie de confirmare ca specialişti, cărora le recomand o carieră în care să-şi dezvolte până la limită specializarea, şi unii care se simt foarte bine în culturi mari. Aceştia din urmă pot spune că ar trăi aceste dezavantaje ca traineri.

Cât de important este să fie dezvoltată componenta de training într-un departament de resurse umane?

Depinde de dimensiunea companiei şi activitatea sa. În momentul în care vorbeşti despre o fabrică de pâine, nu cred că ai nevoie de o componentă de training deosebită, pentru că urmăreşti nişte abilităţi tehnice. Din punctul ăsta de vedere, te poţi gândi doar la persoanele din management pentru a le oferi traininguri. Atunci când vorbim de pieţe foarte competitive, în care diferenţa este dată nu de produsul finit numit pâine, ci de ideile, determinarea şi capacitatea de a se diferenţia a oamenilor, trainingul este acel motoraş, care păstrează acest foc. Trainingul poate face diferenţa dintre două companii care activează pe aceeaşi piaţă şi a căror performanţă o poţi sesiza doar prin nişte decizii surprinzătoare ale angajaţilor.

Pe ce criterii ar trebui ales un training pentru o companie?

Cred că cel mai tare contează referinţele, indiferent de ce tip de training cauţi. De exemplu, dacă îmi doresc să găsesc un tip de curs care să-mi înveţe angajaţii să facă pâine, trebuie să caut pe piaţă un astfel de training. Cum caut? Pe internet, la diferite companii etc., dar, în momentul în care primesc oferte de training de la mai mulţi furnizori, este foarte greu să fac vreo diferenţă între ele, mai ales dacă ştergi sigla firmei. Practic, atunci când vorbim de un curs foarte clar definit, sunt câteva elemente obligatorii care nu vor lipsi din nici o ofertă. Prin urmare, încurajez să alegi un curs nu neapărat vorbind cu furnizorii, ci cu clienţii lor, cerându-le detalii despre experienţa lor. Declaraţiile din ofertă nu reprezintă nici o garanţie.

Apoi, după ce ai confirmarea unui set de experienţe de succes, începi să te uiţi să vezi ce ţi se poate întâmpla în jurul trainingului. Important este să ţi se arate de către trainer cum va provoca transferul de învăţare şi nu doar va livra training, astfel încât, cunoştinţele dobândite să nu rămână doar pentru scurtă durată întipărite în rândul cursanţilor. Al treilea lucru pe care l-aş urmări la un curs este trainerul implicat. Chiar dacă „poezia” este aceeaşi, iar cursul poate fi suţinut de oricine, o singură picătură de experienţă din domeniu, o singură poveste de eşec împărtăşită cu participanţii fac dintr-un trainer unul care ştie ce vorbeşte şi nu cunoaşte doar teoria. Acesta poate fi elementul de diferenţiere care să faca din sesiunea unui trainer cu experienţă un succes, faţă de exact aceeaşi sesiune, virată cu acelaşi talent şi determinare de un trainer care nu poate să povestească nimic din propria practică.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă