Graţiela Goruneanu, profesor de discipline socio-umane, îmbină metodele de predare tradiţionale cu cele alternative. De asemenea , este de părere că generaţiile noi de elevi sunt din ce în ce mai inteligente, dar că nu sunt motivate şi nu deţin criterii pentru a selecta numărul mare de informaţii primite la ore şi din media. Goruneanu a fost aleasă Profesorul Anului în cadrul primei ediţii Romanian Business Hall of Fame, pentru implicarea, timp de 11 ani, în proiectele şi programele Junior Achievement.
Care au fost motivele pentru care aţi fost aleasă Profesorul Anului?
Criteriile prin intermediul cărora am fost desemnată Profesorul Anului, în cadrul Romanian Business Hall of Fame 2010, sunt date, în primul rând, de activitatea mea în acest an şcolar. În al doilea rând, este vorba de o activitate mai amplă, care durează din anul 1999, de când am participat la programele, proiectele şi cursurile de formare organizate de Junior Achievement. În al treilea rând, la nivel de premii, din anul 2003, la etapa naţională a concursului Compania Anului, am obţinut premii semnificative, am fost până acum la două târguri internaţionale, în Danemarca în 2005 şi în Austria în 2008, iar anul acesta am obţinut Premiul întâi pentru Compania Anului, care este un premiu mai semnificativ.
Care sunt beneficiile unorproiecte şi programe precum Compania Anului?
Sunt activităţi de voluntariat, în care sunt implicaţi foarte mulţi elevi, iar beneficii există pentru profesori, dar în primul rând pentru elevi, pentru că îşi dezvoltă competenţele antreprenoriale necesare contextului social actual. Învaţă să dezvolte un plan de afaceri, să realizeze un studiu de marketing eficient, dar sunt implicaţi şi în realizarea materialelor promoţionale şi, nu în ultimul rând, dobândesc nişte cunoştinţe generale care sunt cerute în oricare domeniu de activitate.
Care a fost cel mai reuşit proiect al dvs. în calitate de coordonator?
Proiectul pe care l-am amintit mai devreme, programul Compania Elev, pentru că subsumează foarte multe tipuri de competenţe generale. Acesta este cel mai îndrăgit de către elevi, tocmai pentru că este o activitate complexă, care îi implică foarte mult şi au şi rezultate palpabile. Nu este doar conceperea unui plan de afaceri. Elevii analizează piaţa, îşi stabilesc un obiect de activitate în funcţie de capitalul social pe care vor să-l utilizeze, se organizează în calitate de societate pe acţiuni, lansează acţiunile, derulează o activitate pe baza parteneriatului dintre Junior Achievement şi Ministerul Educaţiei, realizează produsul şi îl promovează.
În activitatea dvs. de peste 11 ani în învăţământ sunteţi văzută de către elevi ca un profesor-model? V-au împărtăşit acest lucru?
Mă bucur să cred că ceilalţi mă consideră un profesor-model. Într-adevăr, am simţit că elevii
m-au identificat cu un model, poate pentru că am o relaţie mai apropiată cu ei.
Ce v-a determinat să deveniţi profesor?
Este o întrebare dificilă. Profesia m-a ales pe mine, în sensul că a fost o conjunctură. Mi-a plăcut această activitate şi mi-am dat seama cât de apropiată sunt de copii. Am fost motivată în formarea lor şi mi-am dat seama că este şi dificil, şi uşor să contribui la amplificarea personalităţii lor.
Câte ore ajungeţi să munciţi pe zi?
Foarte multe, iar câteodată şi până la 24 de ore. Dar, în mod constant, între 12 şi 14 ore. Pare foarte mult, dar am multe responsabilităţi şi cred că orice persoană care doreşte să realizeze ceva dedică mai mult timp carierei.
Cum vi se pare alegerea unei cariere în învăţământ în această perioadă? Dvs. aţi mai fi ales acelaşi drum?
Având în vedere tipul meu de personalitate, da. Având în vedere cerinţele actuale, şi condiţiile actuale, şi presiunile din exterior, cred că este din ce în ce mai dificilă alegerea acestei profesii.
Cum vă descurcaţi cu salariul de profesor?
La o limită decentă. Este clar că destul de dificil, dar nu aceasta a fost prioritatea în a deveni profesor.
Ce metode de predare folosiţi la ore?
Încerc să îmbin metodele tradiţionale cu cele alternative, dar mai ales pun accentul pe formele noi. Asta înseamnă evaluarea prin intermediul portofoliului, pentru că se poate realiza o diferenţiere a învăţării. Propriu-zis, este dificil până când se identifică o modalitate de a esenţializa conţinutul şi de a se pune accentul pe competenţe, de a corela cu strategii adecvate, care să imbine şi modalitatea clasică de predare cu cea actuală, care valorifică interactivitatea. Important este să se accentueze şi partea de evaluare şi să fie cât mai implicaţi elevii, pentru a se stimula relaţia elev-profesor.
Cum eraţi ca elevă/studentă?
Ca elevă am fost foarte introvertită, iar ca studentă, până în anul trei, am rămas la fel, în sensul că analizam de fiecare dată până lansam o părere sau o opinie. Voiam să analizez critic toate variantele şi nu emiteam judecăţi de valoare dacă nu erau foarte bine întemeiate, după care am fost condiţionată să vorbesc. În momentul în care am devenit profesor, modalitatea de a mă manifesta s-a modificat cu totul, adică am trecut mai mult către temperamentul ambivert (cu tendinţe spre introversiune şi extroversiune – n.r.).
Aţi fi putut fi elevul anului în condiţiile de atunci?
Nu, cum eram atunci, nu. Eu am absolvit şi liceul, şi facultatea la puţin timp după 1989. În învăţământ nu se punea accentul pe strategiile interactive, pe formele alternative de evaluare, nu aveam cadrul adecvat.
Din profesorii pe care i-aţi avut la catedră pe care l-aţi alege ca Profesor al Anului?
L-aş alege pe profesorul meu de limba şi literatura română din liceu, Adrian Săvoiu, pentru că într-un timp foarte scurt reuşea să ne responsabilizeze, să ne transfere conţinuturi, să ne motiveze. Eu nici acum nu înţeleg cum a reuşit , pentru că orele au un buget de timp limitat. Iar în cadrul facultăţii (Facultatea de Filosofie – n.r.), am foarte multe nume pe care să le amintesc, precum Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Sorin Vieru şi Gheorghe Vlăduţescu.
Aflându-ne în plină perioadă de examene, cum ar trebui să pregătească un elev o testare în ultimul moment?
Consider că o formare adecvată este pe termen lung şi, în principal, axată pe competenţele cerute de disciplină. Dacă exită situaţii de conformare pe ultima sută de metri, atunci sfatul ar fi ca fiecare să se axeze pe competenţele generale, să încerce să esenţializeze conţinutul şi să identifice tipurile de itemi care sunt vizaţi la nivelul metodologiei de concepere a subiectelor.
În cei peste zece ani de activitate ca profesor, cum evaluaţi generaţiile de elevi de-a lungul timpului?
Sunt diferenţe foarte mari, chiar de la an la an, nu doar de la o generaţie la alta. Sunt din ce în ce mai inteligenţi, se confruntă cu un vid de informaţie. Este foarte multă informaţie, dar nu deţin criterii de selecţie pentru a-şi stabili ei un cadru care să se fixeze şi de acolo să valorifice ceea ce cred că este potrivit pentru ei.
Profesorul ar trebui, pe lângă partea pedagogică, să insiste foarte mult şi pe criteriile acestea de selecţie, pentru că elevii se confruntă cu multă informaţie, atât în cadrul orelor de trunchi comun şi specialitate, dar şi din mass- media, de pe internet.
Pe de altă parte, elevii sunt din ce în ce mai puţin motivaţi, pentru că nu ştiu ce să facă, nu-şi stabilesc obiective pe termen lung şi scurt.
Ce veţi face în vacanţa mare?
Voi participa la activităţile de formare pentru concursurile Junior Achievement. Pentru că am obţinut Premiul întâi la Compania Anului, o să plecăm în Italia şi trebuie să ne pregătim. După aceea, urmează o altă perioadă solicitantă, deoarece, în calitate de Profesor al Anului, voi participa la o şcoală de vară organizată în Canada, în cadrul altui program, între 7 şi 12 august.
Vacanţă îmi voi lua în cea de-a doua jumătate a lunii august, două săptămâni.
În loc de CV
În cadrul primei ediţii Romanian Business Hall of Fame, organizată de Junior Achievement (JA), Graţiela Goruneanu a primit titlul Profesorul Anului. În peste 11 ani de activitate, a predat ştiinţe socio-umane elevilor din cadrul Colegiului Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice „Ioan N. Socolescu” şi a colaborat cu JA, unde a coordonat proiecte precum Job Shadow Day sau Târgul Absolvenţilor. Alături de elevii săi, Graţiela Goruneanu a câştigat premii importante la diferite competiţii: Locul III la Salonul Naţional de Creaţie şi Inventică pentru Tineret; Locul III la Sk@W Challenge; Locul I şi statutul de Compania anului 2010 – Wise Enterprise. În cadrul Universităţii din Bucureşti, Goruneanu a absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie şi pe cele ale masteratului Filosofia Culturii, iar în cadrul JA, cursurile Economics for Leaders şi Get IT.