17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Leul "învie" în Vinerea Mare: Cel mai bun curs leu-euro din ultimul...

Leul “învie” în Vinerea Mare: Cel mai bun curs leu-euro din ultimul an

Moneda naţională a continuat să se aprecieze în sesiunea interbancară de vineri, astfel că la finalul zilei cotaţiile au coborât aproape de 4,3 lei/euro, într-o piaţă cu volume medii de transfer, potrivit dealerilor citaţi de Mediafax.

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3030 – 4,3050 lei/euro, în scădere cu peste doi bani faţă de joi, când băncile au schimbat euro pentru 4,3215 – 4,3225 lei.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3100 – 4,3120 lei, iar în prima parte a sesiunii cursul a coborât treptat spre 4,3050 lei/euro.

Potrivit dealerilor, aprecierea leului a continuat după publicarea unor informaţii peste aşteptări privind piaţa muncii din SUA, astfel că rata de schimb a scăzut până la 4,3 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune. Informaţiile privind îmbunătăţirea indicatorilor economici în statele dezvoltate sunt urmate uneori de intrarea investitorilor la cumpărare pe pieţele emergente, aceştia fiind dispuşi la un risc mai ridicat.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă de 4,3072 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din decembrie 2011.

O rată de schimb inferioară, de 4,2980 lei/euro, a fost publicată de banca centrală pe 29 decembrie 2011.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condiţiile crizei din Cipru şi a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, arătând că nu exclude aprecierea monedei în acelaşi timp cu creşterea exporturilor, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000.

Leul s-a apreciat cu 2,7% în raport cu euro de la începutul anului.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3352 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs de 3,2816 lei/dolar, cu 1,07 bani mai redus faţă de cel de joi. Pentru francul elveţia, rata de schimb a coborât la 3,52 lei/franc.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi se plasează la 4,12- 4,62% pe an, iar randamentele la o săptămână se situează la 3,98 – 4,48%.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă