36.3 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăAlegeri 2016Interviul de angajare telefonic

Interviul de angajare telefonic

 

Î.Am fost contactată de către un specialist de la o firmă de recrutare şi mi-a spus că o companie din străinătate este interesată să mă angajeze, deoarece am experienţa necesară pentru una dintre poziţiile lor vacante. După un interviu cu reprezentantul din ţară, am primit un răspuns pozitiv şi am fixat de comun acord un interviu prin telefon cu unul dintre managerii firmei. Acesta se va desfăşura în limba engleză şi v-a fi mult mai serios. Cum ar trebui să mă comport într-o situaţie de felul acesta? Să păstrez aceeaşi atitudine ca cea de la un interviu faţă-n faţă?

R.În cadrul unui interviu telefonic, nu aveţi aceleaşi condiţii ca în cadrul unui interviu faţă în faţă, lucru care vine cu avantaje şi dezavantaje. Un mare avantaj este acela că nivelul de presiune/emoţii este mai mic decât în cadrul unui interviu faţă în faţă, ceea ce vă ajută în a avea o atitudine mai naturală şi relaxată în cadrul interviului. Pe de altă parte, nu aveţi acces la mimica şi gestica interlocutorului, ceea ce face mai dificil procesul de comunicare propriu-zis. Atitudinea în ansamblu ar trebui să fie aceeaşi cu a unui interviu faţă în faţă: deschisă şi, în acelaşi timp, profesionistă.

Este de preferat să fiţi într-un spaţiu închis, într-un loc fără zgomot de fond şi în care aveţi siguranţa că nu sunteţi întreruptă pe parcursul convorbirii. Asiguraţi-vă că aveţi CV-ul personal trimis angajatorului în faţă în timpul convorbirii, pentru a vă putea raporta la aceeaşi informaţie cu acesta.

În cadrul unei discuţii telefonice, starea dumneavoastră se transmite foarte uşor interlocutorului prin tonalitatea vocii, pauze, modulaţii. Pentru a vă putea simţi la fel ca în cadrul unui interviu faţă în faţă este bine să vă îmbrăcaţi la fel ca pentru un interviu normal, sau cel puţin într-o ţinută de lucru/birou. Vă va fi mult mai uşor să intraţi în atmosfera de interviu cu o atitudine profesionistă, decât atunci când sunteţi într-o ţinută sport sau în pijama. Zâmbiţi în timpul conversaţiei, vă veţi simţi mai încrezătoare şi veţi avea o voce mai sigură.

Încercaţi, pe cât posibil, să nu vă întrerupeţi interlocutorul şi să faceţi pauze pe parcursul răspunsurilor pentru a da ocazia intervievatorului să reformuleze întrebările sau să ceară mai multe detalii. Atunci când nu sunteţi sigură că aţi înteles bine întrebarea este indicat să o repetaţi, să parafrazaţi, pentru a vă asigura că răspundeţi la ceea ce aţi fost întrebată. La fel ca la interviul faţă în faţă, încercaţi să răspundeţi întrebării adresate şi să nu deveniţi mult prea familiar cu interlocutorul, ceea ce este mai dificil în cadrul unui interviu telefonic.

Chiar dacă vi s-a transmis durata interviului, este bine să vă rezervaţi mai mult timp şi să nu aveţi iniţiativa încheierii discuţiei la finalul intervalului de timp alocat.

Asiguraţi-vă că aveţi telefonul încărcat şi încărcătorul telefonului la îndemână. Nu intraţi în panică dacă se întrerupe brusc legătura telefonică şi aşteptaţi să fiţi sunată din nou. Dacă din motive tehnice neprevăzute nu se mai poate relua legătura, transmiteţi un e-mail privind disponibilitatea dumneavoastră pentru continuarea discuţiei.

Mulţumiţi pentru timpul acordat şi arătaţi-vă disponibilitatea de a răspunde unor eventuale alte întrebări ulterioare conversaţiei, scris sau telefonic. 

VIVIEN UNTARU, director general Von Consulting

Cele mai citite

România riscă să piardă producția locală de drone

Programele prin care Ministerul Afacerilor Interne urma să cumpere mii de drone și sisteme anti-dronă, ar putea fi derulate împreună cu alte stateRomânia a...

Întreruperi de curent pe litoralul sudic. Mai multe stațiuni au fost afectate de avarii

Mai multe stațiuni din sudul litoralului românesc au rămas fără energie electrică începând de sâmbătă, după apariția unor avarii la rețeaua de distribuție.Echipele furnizorului...

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...
Ultima oră
Pe aceeași temă