13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăAlegeri 2016EBS, evolutie incerta pe termen scurt

EBS, evolutie incerta pe termen scurt

» Multe autoritati recunosc public ca economiile lumii traverseaza o perioada de relativa stabilitate, pusa totusi puternic la incercare, in ultimele 25 de luni, de o recesiune ce se poate intalni o data la 70 ani.

Pentru investitorii activi ai pietelor de capital acest fapt se regaseste in evolutia unei parti a indicatorilor macro ce conduc la o crestere economica. Aceste valori pozitive s-au realizat pe baza unor programe guvernamentale de stimulare a increderii consumatorului, care au toate sansele sa se opreasca fara a stabiliza economia globala.
Emotional, pietele de capital au primit cereri masive de acumulare, dand un semnal puternic de revenire pe baza unui rally de noua luni (maximul fiind de 11 luni). Fluctuatiile actuale, de ambele parti ale pietelor, isi regasesc motivatia in faptul ca, in multe sectoare economico-financiare ale tarilor puternice, cererea este inca foarte redusa, iar cresterea ratei somajului face inca presiune.

Pe 2 decembrie 2009, FDIC anunta ca in 2008 circa un milion de familii americane, adica 26 milioane oameni, nu mai beneficiau de serviciile de asigurari bancare din cauza scaderii simtitoare a veniturilor acestora, iar 1,3 familii au renuntat la contul bancar. Totodata, prognoza venitului mediu al familiei americane pentru anul 2009 va fi sub nivelul inregistrat in anul 2008, de 50.303 dolari.
Reducerea unei categorii importante de clienti pentru bancile comerciale, precum si cresterea datoriei publice private afecteaza in continuare oferta sectorului financiar-bancar privat, care ar trebui sa sustina cererea de finantare a economiei. In acest caz, suntem obligati sa optam intre doua planuri: 1) stimularea cresterii economice prin reducerea taxelor si impozitelor si, deci, cresterea cererii/consumului; 2) reducerea rapida a deficitelor bugetare si a datoriilor publice destul de mari ce pot viza masuri fiscale nefavorabile.

Dupa data de 6 decembrie 2009, guvernantii romani vor fi supusi acestor incercari, mai ales ca prog-nozele indica o depasire a deficitului bugetar stabilit cu FMI. Deocamdata, datoria publica a ajuns la cote ce accentueaza riscul de tara comparativ cu cel al tarilor din jur.
Monitorizand evolutia BVB din ultimele doua luni, am putut observa ca anumite actiuni "curtate" de catre investitorii straini au iesit temporar din vizorul acestora, reducand temporar cererea, iar temerile sunt mai accentuate in randul ofertei vanzatorilor si din cauza altor factori negativi.
Un exemplu de cerere vs oferta este evolutia actiunii emitentului Erste Bank (simbol EBS), mai ales dupa ce actionari privati au preluat un pachet important din BCR. Aceasta a accentuat incertitudinile privind perspectiva pretului ac-tiunii. Graficul zilnic din ultimele 12 luni ne prezinta urmatoarea situatie: dupa topul anului de la 133 de lei avem, in ultimele 12 zile, o depreciere de 13,9 lei, adica de 10,5%, si un pret ce se pastreaza sub linia de semnal a mediei mobile exponentiale de 12 zile (EMA 12), dar si a mediei mobile simple de 50 zile (SMA 50).

 

Ultima retragere a pretului actiunii se inscrie intr-un triunghi simetric extins care tinde sa atinga zona nivelului Fibonacci, de 23,6%, de la 110 lei. Mentinerea nivelului in-dicatorului RSI sub pragul neutru de 50 si accentuarea ecartului histogramei negative a indicatorului MACD vor accentua scaderile pe termen scurt (TS), astfel incat, dupa o usoara revenire, vom putea asista in urmatoarele doua-trei luni la tatonarea pragurilor de suport corespunzatoare nivelurilor de retragere Fibonacci, de 38,2% (94,3 lei), 50% (82,21 lei). Ceva mai greu va fi la nivelul de 61,8% (69,8 lei). Acest prag ramane totusi o tinta solida pentru o revenire ampla a investitorilor pe actiunile EBS.

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...
Ultima oră
Pe aceeași temă