24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăAlegeri 2016Cum vor putea intra în insolvență persoanele fizice

Cum vor putea intra în insolvență persoanele fizice

Persoanele fizice care solicită intrarea în insolvenţă şi-ar putea pierde dreptul de a dispune de banii pe care îi iau în conturi bancare şi nu își vor putea vinde bunurile, potrivit propunerilor făcute de către ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat proiectul normelor la legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, fără de care aceasta nu poate intra în vigoare.

Legea, cunoscută și ca legea falimentului personal, va intra în vigoare în data de 26 decembrie, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial pe 26 iunie 2015.

Când poți intra în insolvență

Pentru a-și declara falimentul personal, o persoană fizică debitoare trebuie să nu dețină fondurile băneşti necesare pentru a-şi achita datorii a căror vechime este de peste 90 de zile. Datoriile trebuie să provină din activități ce au ca scop satisfacerea unor nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal, dar nu afacerile aducătoare de profit. În plus legea prevede cerințe privind domiciliul și volumul datoriilor. Persoana fizică trebuie să aibă de cel puțin șase luni înainte de depunerea cererii sale domiciliul, reşedinţă sau reşedinţa obişnuită în România. Pentru a-i fi acceptată insolvența trebuie să nu existe o probabilitate rezonabilă de a-și plăti datoriile în următoarele cel mult 12 luni, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere. Cuantumul total al obligaţiilor sale scadente trebuie să fie mai mare de o valoare-prag, calculată la 15 salarii minime pe economie.

Cei trei pași spre insolvență

Potrivit legii insolvenţei persoanelor fizice, există trei pași ce trebuie parcurși până la insolvența propriu-zisă. Aceștia sunt procedura de insolvenţă pe baza unui plan de rambursare a datoriilor, procedura de insolvenţă bazată pe lichidarea de active, procedura de insolvenţă simplificată.

Aceste proceduri se aplică în cascadă în funcţie de fiabilitatea şi în funcţie de rezultatele obţinute prin procedura anterioară.

În situaţia în care datornicul consideră că se află în insolvenţă poate cere unei comisii de insolvenţă deschiderea procedurii pe bază de plan de rambursare a datoriilor. În momentul în care depune cererea, debitorul trebuie să demonstreze că şi-a notificat toţi creditorii despre deschiderea procedurii. Înștiințarea trebuie făcută cu minim 30 de zile înainte de depunerea cererii de insolventă. După analiza cererii, Comisia de insolvenţă poate fie să admită cererea şi să dispună deschiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, desemnând şi un administrator al procedurii, fie să respingă cererea şi să constate că situaţia financiară a datornicului este iremediabil compromisă, caz în care, cu acordul acestuia, va sesiza instanţa pentru deschiderea procedurii de insolvenţă prin lichidare de active, sau în formă simplificată.

Care sunt riscurile

Conform reglementărilor propuse de ANPC, dacă cererea de deschidere a procedurilor este admisă  de către Comisia de insolvenţă, instituţia va putea impune debitorului anumite măsuri provizorii care să-i conserve averea. Acestea pot privi: restricţionarea accesului debitorului la conturile bancare, comunicarea de instrucţiuni către instituţiile de credit la care debitorul are conturi deschise cu privire la modul cum se vor desfăşura tranzacţiile pe cont, interdicţia vânzării de bunuri mobile şi/sau imobile şi înscrierea interdicţiei în registrele de publicitate.   

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

ÎCCJ: Zilele de concediu neefectuate nu se pierd automat după 18 luni. Când pot fi compensate în bani

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a clarificat, prin Decizia nr. 40/2026, modul în care trebuie interpretate regulile privind concediul de odihnă neefectuat...

Rybakina a rămas fără cuvinte după revenirea incredibilă! Mărturisirea făcută după victoria cu Osaka

Elena Rybakina a recunoscut că nici ea nu își explică modul în care a reușit să întoarcă meciul cu Naomi Osaka și să se...

Nu doar kilogramele contează: măsurătoarea simplă care poate indica riscul de infarct și AVC

O simplă ruletă de croitorie ar putea oferi informații importante despre sănătatea inimii. Un studiu amplu, realizat pe mai mult de 250.000 de adulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă