20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Contract nou cu banca - da sau nu?

Contract nou cu banca – da sau nu?

Clienţii nu sunt obligaţi să accepte clauzele noi cu care nu sunt de acord.

Băncile nu pot invoca principiul aprobării tacite pentru a introduce în contractele de creditare clauze noi, care nu sunt prevăzute expres de Ordonanţa 50, iar clienţii nu sunt obligaţi să semneze actele adiţionale, în cazul în care nu sunt de acord cu clauzele propuse, spun avocaţii specializaţi în litigii bancare. „În cazul în care clientul refuză să semneze, contractul este modificat cu prevederile favorabile din ordonanţă. Mai mult, băncii îi este interzis să rezilieze contractul pe baza refuzului de-a semna actul adiţional”, spune avocatul Gheorghe Piperea. El precizează că, în relaţia dintre client şi comerciant, clientul nu poate avea obligaţii contractuale noi cu care nu a fost de acord în mod expres. „Nu pot să introducă orice, altfel, actele sunt nule de drept şi sunt sancţionaţi de BNR”, explică avocatul Marius Coltuc.

Avocaţii: Păstraţi o copie

Astăzi este ultima zi în care băncile trebuie să se conformeze Ordonanţei 50 şi să elimine din contractele de creditare comisioane cum sunt cel de rambursare anticipată sau cel de risc. Bancherii susţin că, în cazul înlocuirii ratelor de referinţă practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, Asociaţia Română a Băncilor a calculat pierderi, la nivel de sistem, de până la 900 de milioane euro. Potrivit Ordonanţei, consumatorul beneficiază de facilităţile prevăzute de lege chiar dacă nu semnează actul adiţional, însă nu îi pot fi impuse clauze suplimentare. „În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decat cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept”, stipulează OUG 50. Totuşi, avocaţii recomandă clienţilor să ceară şi să păstreze un exemplar din actul adiţional pus la dispoziţie de bancă. „Nu semnaţi actul adiţional, nu faceţi menţiuni, corecţii, tăieturi pe actul adiţional. Aveţi nevoie de un exemplar al actului, în forma legală emisă de creditor pentru viitoarele demersuri în instanţă”, spune Coltuc. „Faptic, se poate întâmpla orice. Dacă îţi sparge cineva geamul, n-ai ce face, trebuie să ajungi în instanţă pentru a-ţi recupera prejudiciul”, avertizează Piperea.

CC: vine un val de refinanţări

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu, băncile preferă să meargă în instanţă decât să ofere dobânzi la creditele vechi cel mult egale cu ratele la împrumuturile noi, pentru că anticipează un număr relativ mic de clienţi care se vor adresa justiţiei. El crede că în următoarele luni va fi o avalanşă de refinanţări de credite ale populaţiei, în contextul în care şi notarii scad taxele, iar băncile vor încerca să atragă clienţii instituţiilor concurente. „Până la urmă tot la asta se va ajunge (refinanţări – n.r.), pentru că oamenii nu sunt proşti, nu vor sta la o dobândă de 10%, doar că asta va dura timp. Oamenii trebuie să se apuce din nou să cerceteze piaţa, să vadă care sunt ofertele, adică sunt nişte costuri administrative şi ale clienţilor şi ale funcţionarilor băncilor”, a spus preşedintele CC.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă