Liderii Suediei, Germaniei, Marii Britanii şi Olandei s-au reunit la Harpsund, în apropiere de Stockholm în încercarea de a obţine un consens asupra reformei în UE. Dar, în mod neoficial, vor discuta şi spinoasa problemă a succesorului lui Jose Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene. Cancelarul german, Angela Merkel susţine public nominalizarea lui Jean-Claude Juncker, în timp ce premierul britanic, David Cameron caută susţinere pentru blocarea acestuia.
Ieri nu se ştiau multe detalii despre mini-summitul de la Harpsund, dar pe ordinea de zi se află probleme economice – crearea de locuri de muncă, schimbări constituţionale în UE şi reforme structurale pentru stimularea competitivităţii Uniunii. În mod neoficial, va fi discutată şi problema succesorului lui Barroso la şefia Comisiei Europene (CE). Marea Britanie, Suedia şi Olanda duc o campanie pentru blocarea candidaturii fostului premier al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, care are susţinerea Partidului Popular European – PPE –, cel mai mare grup de centru dreapta din Parlamentul European (PE). Înaintea negocierilor de două zile, premierul britanic, David Cameron a declarat că are susţinerea „tuturor marilor partide britanice” pentru a se opune nominalizării lui Juncker. El a vorbit la telefon şi cu premierii Italiei şi Ungariei, Mario Renzi şi Viktor Orban, potrivit Reuters.
BBC arată că la Harpsund este o scenă a luptei pentru putere între liderii UE şi Parlamentul European, care durează de mai multă vreme, şi Marea Britanie se declară preocupată de perspectiva unei „lovituri aranjate”. La sosirea în Suedia, Cameron a declarat că ar trebui ca liderii UE, şi nu PE, să decidă cine va ocupa şefia Comisiei Europene. La rândul său, premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, a respins ideea unei întăriri a rolului PE. Cancelarul german, Angela Merkel, după ezitări, a susţinut candidatul PPE, fostul premier luxemburghez, Jean-Claude Juncker. În Suedia, ea a declarat că cei patru lideri reuniţi la Harpsund nu vor face un anunţ final la încheierea summitului, precizând că poziţia sa faţă de Juncker este deja cunoscută.
David Cameron se opune candidaturii lui Juncker, în care vede „viziunea anilor 1980”, care nu poate rezolva problemele în viitorii cinci ani. Premierul suedez Fredrik Reinfeldt ar putea fi candidatul compromisului. Ministrul olandez Mark Rutte a declarat ziariştilor că este prematură avansarea numelor posibile care ar putea prelua preşedinţia Comisiei Europene.
Noi reguli
În mod tradiţional, liderii europeni au numit şeful Comisiei Europene – organ executiv al Uniunii Europene – în mod propriu, dar noile reguli specifică faptul că de acum ei trebuie să „ia în seamă” rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Partidul Popular european, cel mai mare grup de centru-dreapta în Parlament, în care Juncker este membru, a câştigat cel mai mare număr de locuri în sondajele din mai şi a anunţat că îi va oferi postul de şef al CE fostului premier luxemburghez. Propunere susţinută de cancelarul german. Dar, arată observatorii, până în prezent, nici el nici alt candidat nu au reuşit să obţină o majoritate. Decizia va fi luată de Consiliul European, organismul oficial ce cuprinde cei 28 lideri europeni, prin vot cu majoritate calificată, şi este aşteptată în cadrul summitului UE din 26-27 iunie, deşi un acord este departe de a fi garantat. La summitul din 27 mai 2014, primul după alegerile europene, şefii de stat şi de guvern ai UE nu au ajuns la un acord asupra candidaturii pentru succesorul lui Barroso şi au concluzionat că trebuie să continue consultările Consiliului European cu ţările membre şi PE. Unii lideri europeni, între care premierul britanic Cameron, se opun numirii lui Juncker ca şef al Comisiei, estimând că dosarul acestuia lasă dubii în ce priveşte capacitatea sa de a face reforme indispensabile dar „delicate”. Cameron susţine că există un consens politic la Westminster împortiva alegerii lui Juncker ca preşedinte al CE. Preşedintele Comisiei este postul de la Bruxelles cu cea mai mare putere, elaborând politica UE în domenii-cheie ca reforma economică, imigraţia şi relaţiile cu celelalte puteri mondiale.
Luptă pentru putere
Liderii europeni sunt pe cale să decidă cine ar putea conduce cel mai bine Comisia Europeană. Şefia acestui organ executiv al UE este postul cel mai puternic la Bruxelles şi accentul este pus asupra lui Jean-Claude Juncker, candidatul coaliţiei centru-dreapta care a câştigat alegerile europene din mai.
Juncker este un veteran al Bruxellesului, oferă decizia angajării unei mai mari integrări în UE. Este considerat ca un „federalist” tradiţional de către conservatorii britanici şi numeroşi alţi responsabili politici naţionali. El ar dori ca CE să acţioneze mai puţin ca un guvern şi să se concentreze mai ales pe dezvoltarea pieţei unice în
domenii cheie cum ar fi tehnologia numerică şi energia. Juncker a fost unul din arhitecţii euro şi a fost în centrul planurilor contriversate de salvare care au dus la austeritate în Grecia, Portugalia şi în alte state îndatorate. A fost un aliat major al Angelei Merkel pentru a impune disciplină bugetară în zona euro. Juncker apără politica agricolă comună.
Parlamentul European are de acum de un cuvânt de spus mai puternic decât de obicei. Liderii naţionali – Consiliul European – vor veni cu un nume pentru şefia CE, care apoi va fi supus aprobării PE. Dar candidatul va avea nevoie de o „dublă majoritate” – a aprobării atât de către Consiliu, cât şi de Parlament, pentru a fi stabilit. În Consiliu este nevoie de „majoritate calificată”, adică nici o ţară nu poate opune veto-ul său după plac. Fiecare ţară dispune de o greutate a votului în Consiliu în funcţie de populaţie. Deci, dacă Marea Britanie vrea blocarea lui Juncker trebuie să aibă susţinerea ţărilor „grele” pentru a balansa votul.
După ce acest vot are loc – posibil la finele lunii iunie – este rândul PE de a vota, unde candidatul are nevoie de majoritate absolută – 376 voturi din totalul de 751. Votul este prevăzut pentru jumătatea lui iulie. Pentru prima oară, Consiliul are obligaţia explicită de a face alegerea „ţinând cont de alegerile pentru Parlamentul European”. Deci, PE se poate opune veto alegerii Consiliului, dacă cele două părţi nu se înţeleg asupra unui candidat de compromis.
