Timpul, intr-o continua si fireasca trecere ireversibila in viata popoarelor, a oamenilor, lasa marturii materiale cu semnificatii istorice si artistice, care nu isi pierd niciodata stralucirea devenind simboluri si repere demne de cele mai inalte traditii ale culturii si civilizatiei. Un astfel de simbol este si Castelul Peles din Sinaia inaugurat in urma cu mai bine de un secol din initiativa Regelui Carol I al Romaniei.
Odiseea conceperii si constructiei acestui leagan al Dinastiei romane este demna de cele mai temerare incercari ale omului de a reusi sa zamisleasca o opera de arta in conditiile nu usoare ale unei naturi capricioase, uneori ostila parca celor ce voiau s-o imblanzeasca. Construirea Pelesului a fost o adevarata odisee care s-a reflectat in paginile unei importante carti.
Mai putin cunoscuta cititorilor din zilele noastre, este o micromonografie apartinand publicistului si istoricului de arta francez Léo Bachelin, lucrarea fiind tradusa in limba romana la putin timp dupa aparitia ei la Paris. Lucrarea lui Léo Bachelin intitulata Castelul Peles a aparut la Paris in 1893 la editura "Firmin Fidiot et Cie" si in ilustrarea textului au fost folosite reproduceri dupa gravurile originale in lemn si aqua forte. Léo Bachelin a publicat cinci ani mai tarziu, tot la Paris, un catalog in cuprinsul caruia erau reproduse 212 tablouri de mare valoare semnate de reputati artisti plastici de talia lui El Greco, Rembrandt, Corregio, Rafael Sanzio, Tizian, Velasquez, Bruegel, Van Dyck, Zurbaran, Tiepolo si altii.
Luam cunostinta din paginile ei de existenta unui univers plin de culoare si nuante al imprejurimilor care au determinat geneza celebrului edificiu arhitectonic, rivalizand cu creatii asemanatoare din Europa. Scria autorul francez cu privire la cadrul natural in care a fost proiectata si infaptuita constructia Castelului Peles: "(…) locul unde e castelul e neindoios unul din cele mai salbatic poetice, cu varfurile inalte imprejurul lui, cu padurile adanci si cu torentul de spuma care curge cu zgomot. Nicaieri nu gasesti aer mai curat si apa mai rece decat in coltul acesta de munte, nicaieri in batrana Europa nu gasesti ca aici o locuinta cu totul moderna ascunsa in umbra nemasuratelor paduri virgine, pe care nu le-a atins nimeni, unde de veacuri brazii uriasi cad de batranete unul peste altul si zac acoperiti de muschi." Familia regala cunostea Sinaia inca inainte de proiectarea castelului, suveranii Romaniei venind aici pentru a se odihni si reconforta indeosebi vara unde stateau la manastirea din localitatea montana. Lacas de cult, manastirea a fost inaltata intre anii 1690 si 1695 in urma hotararii spatarului Mihai Cantacuzino care in urma pelerinajului sau la Ierusalim a ajuns si in peninsula Sinai. De aici explicatia denumirii lacasului de cult din statiunea montana de pe Valea Prahovei si de la poalele Bucegilor. La scurt timp dupa proclamarea sa ca principe al Romaniei Carol I a vizitat pentru prima oara Sinaia la 24 iulie / 5 august 1866. In Memoriile sale Regele Carol I consemna acest moment al intalnirii cu "Perla Bucegilor": "Printul face o excursie la manastirea Sinaia (…) In curand se deschide valea, si singuratica manastire Sinaia (la 900 de metri deasupra marii) se arata privirilor. (…) Se ridica pe o colina piezisa in mijlocul unui munte paduros dominat de puternicul masiv al Bucegilor, al carui cel mai inalt varf e inca acoperit, la aceasta epoca a anului, de zapada (…). In curtea manastirii calugarii cu staretul lor si diaconul in haine de sarbatoare, primesc pe print. I se prezinta crucea si Evanghelia sa le sarute. Dupa un scurt serviciu, printul Carol e condus in modestele cladiri spoite ale manastirii (…)". In 1871 in vizita Principelui Carol I la Sinaia pentru a doua oara, a fost insotit de sotia sa Elisabeta, scriitoare, cunoscuta si cu pseudonimul Carmen Sylva. Locul popasului si al odihnei a fost si de aceasta data tot manastirea Sinaia cu chiliile ei modeste dar primitoare si foarte curate. Evocand imprejurarile in care suveranul Romaniei a decis alegerea locului pentru inaltarea viitoarei resedinte a dinastiei romane, Léo Bachelin scria cu privire la momentul alegerii locului unde urma sa fie inaltat castelul Peles: " De multe ori trebuie sa se fi plimbat de-a lungul Pelesului care vajaie in rape sub zidurile manastirii. si pajistea ce formeaza acolo parea pregatita intr-adins pentru un palat fermecat destul de singuratic spre a fi pe veci o retragere in mijlocul naturii, destul de larga spre a fi buna pentru un castel regal cu dependintele si parcul sau.
De aceea in valea aceasta romantica inchisa de o parte de Prahova printr-un colt natural al Muntelui si inconjurata in chip grandios catre fund de varfurile stancoase ale Bucegilor, hotari Regele sa-si ridice castelul caruia ii dete numele torentului, creatorul de la inceput al locului unde era sa se ridice resedinta."
Aici s-a decis istoria tarii
In 1873 Carol I a cumparat o suprafata de teren din Sinaia unde urma sa fie construit castelul si celelalte spatii auxiliare. In acelasi an i s-a incredintat arhitectului austriac D. Döderer, profesor la scoala Politehnica din Viena, in virtutea unui contract, intocmirea planurilor necesare inaltarii edificiului. Dar inceputurile acestei importante si dificile intreprinderi nu s-a dovedit nicidecum simple si usoare, uneori ele deveneau chiar insurmontabile. Se impuneau interventii hotarate din partea constructorilor care constau din amenajarea unor drumuri de acces dinspre Prahova spre locul destinat castelului, lipsea calea ferata, soseaua de atunci nu prezenta garantii pentru un transport sigur si fluent al materialelor necesare, deoarece natura era capricioasa. La initiativa monarhului s-a instituit o comisie de specialitate care urma sa sondeze terenul din Sinaia pentru a constata daca exista aici principalele materiale necesare constructiei proiectate sa se inalte in frumosul peisaj oferit de asezarea Sinaia. Raportul specialistilor a fost pozitiv si incurajator deoarece atat solul cat si subsolul acestor locuri permiteau furnizarea materiilor prime dar si posibilitatea prelucrarii lor, intre care esentiale erau lemnul, piatra, varul, nisipul, pamantul galben si altele, aflate din belsug, cu exceptia marmurei care trebuia adusa din alte parti. Dupa prospectiuni si studii preliminare s-a trecut la amenajarea unor instalatii de prima necesitate: fierastraie amplasate in diverse locuri pe raul Prahova si pe paraul Peles necesare prelucrarii lemnului, deschiderea mai multor galerii de piatra in Muntii Bucegi pentru extragerea pietrei s.a. Au fost construite locuinte pentru mesteri si baraci destinate lucratorilor, magazii ce depozitau materialele de constructii si s-au cladit cuptoare de var si caramidarii, toate acestea luand fiinta intr-un timp scurt, doar cateva luni, prinzand astfel contur o asezare umana, un sat, o colonie de munca in cuprinsul careia forfoteau de dimineata pana seara circa 300-400 de oameni. Se desfasura aici o activitate febrila, lucratorii sapau ziduri, nivelau, ciopleau piatra si lemnul, tot acest efort constructiv era indreptat nu numai pentru inaltarea castelului propriu-zis ci si in directia amenajarii unui complex de anexe: grajduri, corpuri de garda, case destinate functionarilor, personalului administrativ, un pavilion de vanatoare si un parc pentru trasuri. Asemanatoare, parca, legendei Mesterului Manole, lucrarea cunostea dramatic un balans intre zidire si surpare. In Insemnarile sale Regina Elisabeta scria: " Oamenii isi inchipuiau ca vor fi mai puternici decat toate paraiasele intaratate si incepura a sapa la temelii. In timpul zilei izvoarele erau cuminti, nu se misca unul, puteau lucra, dar cum se inopta, Pelesul da semnalul din fundul vaii si toate paraiasele isi dadeau incet cuvantul de ordine si porneau la asalt ca un singur om. In cateva ceasuri toate se stricau si trebuia sa inceapa iar de la capat." Eforturile constructorilor s-au dovedit insa mai presus decat grelele incercari puse in fata lor de furiile oarbe ale unei naturi dezlantuite, ostile. In anul 1875 temelia castelului Peles era terminata si totodata finalizat si Pavilionul de Vanatoare cu acoperis, la fel ca si terminarea temeliei grajdurilor. In prezenta unei numeroase asistente: inalti demnitari politici si de stat, lucratori, tarani si taranci din imprejurimi, imbracati in frumoase costume nationale, dupa un serviciu religios menit sa binecuvanteze zidul temeliei, printul Dimitrie Ghica a citit actul prin care se consacra fundatia castelului: "Astazi, duminica la 10 august 1875, noi Carol de Hohenzollern, Domn al Romanilor in al treizeci si saselea an al nasterii Noastre, dimpreuna cu Elisabeta Doamna, scumpa noastra sotie si cu ajutorul Celui ATOT PUTERNIC, am pus temelia Castelului Peles pe mosia noastra Piatra-Arsa, fiind presedinte al Consiliului de ministri, D. Lascar-Catargiu, presedinte al Senatului, I.P.S.S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, si presedinte al Adunarii Deputatilor principele Dumitru Ghica, iar Staret al Sf. Manastiri Sinaia S.S. Arhimandritul Onofrei. In acelasi an s-a inceput si constructiunea drumului de fier, care va lega orasul Ploiesti cu Brasovul, prin Valea Prahovei. Drept care am subscris aceasta spre a Noastra pomenire in vremurile viitoare." Actul de constructie care cuprindea date statistice despre provenienta materialelor si maniera in care s-au efectuat lucrarile, scris pe un pergament ca si Actul de fundatie consemnat pe acelasi gen de material au fost introduse intr-un cilindru de plumb si asezate la temelia castelului laolalta cu monede romanesti cu efigia Principelui Carol I, dovada indubitabila a existentei statutului de autonomie a tarii, desi Neatarnarea Romaniei nu fusese inca proclamata, dobandita si recunoscuta. Cuvintele lui Carol I: " (…) Sa se ridice acest castel si sa fie intr-o zi leaganul Dinastiei Noastre" au fost insotite de trei lovituri de ciocan aplicate la temelia constructiei, solemne si grave in acelasi timp pentru a sublinia insemnatatea momentului. A urmat in etapa urmatoare o rodnica perioada in opera de ctitorire a castelului ale carui contururi se prefigurau tot mai distinct pe dimensiunile de verticalitate si orizontalitate, dar cursul firesc al lucrarii a fost intrerupt si sistat dupa doi ani fiindca a izbucnit Razboiul din 1877 in urma caruia Romania si-a dobandit Netarnarea de Stat. Lucrarile la Peles au fost reluate in primavara anului 1879 iar ritmul in care se construia devenise alert, ochii privitorilor se opreau acum pe fatadele, turlele si geamurile cladirii. In 1881, anul proclamarii Regatului, s-a terminat Pavilionul de Vanatoare care era utilizat de catre familia regala la dejun, dar totodata spatiul respectiv servea si ca loc oficial de protocol, monarhul primindu-i aici, bunaoara, pe Trimisii extraordinari si plenipotentiari ai Portugaliei, Braziliei si Suediei cu prilejul transmiterii din partea conducatorilor statelor respective a omagiilor lor prilejuite de proclamarea Regatului Romaniei. Cei doi ani finali ai perioadei de incheiere a constructiei castelului s-au caracterizat printr-un ritm energic de munca si o concentrare a eforturilor individuale si colective prestate de un mare numar de lucratori de diferite etnii, oamenii erau specializati fiecare in profesiuni strict delimitate care ofereau un tablou sugestiv despre amploarea si diversitatea lucrarilor efectuate. si in aceasta privinta Carmen Sylva a lasat pentru posteritate amintiri extrem de interesante: "Italienii lucrau la zidarie, romanii carau materialele, tiganii duceau piatra si varul, albanezii si grecii ciopleau piatra, germanii si ungurii lucrau la lemnarie, turcii ardeau caramida, se aflau maestri polonezi si vatafi cehi; francezii desenau, englezii masurau. Astfel incat la aceasta cladire se intalneau o suta de costume nationale deosebite si se auzeau vorbindu-se patrusprezece limbi; era un amestec pitoresc de oameni, cai si bivoli." Carol I se afla intotdeauna in mijlocul acestui furnicar uman preocupat si concentrat sa-si indeplineasca constiincios si eficient atributiile. Alta marturie a Reginei: "Cat despre rege, el era totdeauna pe schelele cele mai inalte si dirija in persoana lucrarile (…) Nu indraznesc sa spun ca ma suiam si eu din cand in cand, dar numai de placere ca ma facusem bine de o boala de picioare si ca ma puteam sluji cu ele, si ma coboram repede, pentru ca sa pot sta de vorba cu batranul meu prieten Pelesul." Toamna anului 1883 a insemnat nu numai clasicul anotimp al culesului roadelor pamantului dar si sfarsitul unor stradanii care durasera vreme de un deceniu. O opera arhitectonica si de arta se adauga grandioasa patrimoniului cultural – artistic din Romania dar si din Europa. Noua resedinta a Suveranilor tarii a fost inaugurata la 7 octombrie 1883 stil vechi in cadrul unor solemnitati. Au fost prezente atunci foarte multe persoane din intreaga Romanie dar si oaspeti de peste hotare. La inceput s-a oficiat un serviciu religios la biserica manastirii Sinaia dupa care in fata castelului un batalion vanatori cu drapelul larg desfasurat a prezentat onorurile militare pe fondul muzicii. Inalte fete bisericesti au binecuvantat proaspatul edificiu dupa care a urmat un Te – Deum si in sfarsit generalul Victor Creteanu comandantul Casei militare regale a citit Mesajul Suveranilor tarii: " Eu, Carol I Domn si Rege cu Elisabeta Regina, dupa o silinta neobosita de doi ani, in lupta cu un pamant nestatornic, strabatut de izvoare, izbutiram a pune la poalele Bucegilor, temelia acestei cladiri in anul mantuirii 1875 iar al domniei noastre al IX-lea. Zidirea s-a oprit pe timpul razboiului pentru Neatarnarea Romaniei. Intrat-am in aceasta casa a Noastra in anul mantuirii 1883, iar al Domniei Noastre al XVII-lea; datu-i-am numele castelul Pelesului." Mesajul regal scris pe un pergament cu litere decorate artistic de catre Regina poeta Carmen Sylva a fost pus intr-un coridor al Pelesului, nu inainte de fi semnat de Carol I, Mitropolitul Primat si de alte persoane oficiale participante la inaugurare. In sunetele muzicii care intona imnul national, al uralelor ce izbucneau din piepturile celor prezenti, militarilor, arhitectul D. Stöhr, cel care a executat planul castelului a prezentat Suveranului cheia edificiului asezata pe o perna de catifea. In continuare Regele Carol I a deschis usa de la intrarea principala a resedintei sale, aceasta usa fiind o lucrare splendida datorita canaturilor de lemn sculptat si armaturilor de metal. Intreaga asistenta a inceput sa urce scara centrala avandu-l in frunte pe Mitropolitul Primat care a dat binecuvantarea tuturor salilor castelului. La masa festiva Regele Carol I a toastat, cuvintele rostite de Suveran referindu-se la semnificatia inaugurarii Pelesului: " Am cladit acest Castel ca un semn trainic ca dinastia, aleasa liber de natiune, este adanc inradacinata in asta frumoasa tara si ca rasplatim dragostea poporului Nostru cu increderea nemarginita pe care o avem in viitorul scumpei Noastre Patrii. Implinesc dar o datorie sacra, o vie dorinta, ridicand cu vin Romanesc in aceasta casa a Noastra, cel intai pahar in onoarea si fericirea Romaniei. Sa traiasca draga Noastra tara." A urmat raspunsul lui Dimitrie Ghica, presedintele Senatului care in numele natiunii romane a inchinat in sanatatea si pentru prosperitatea Dinastiei. Poetul Vasile Alecsandri a exprimat gandurile sale la acel ceas de inalta simtire sufleteasca prin urmatoarea alocutiune: "Pe vremea stramosilor nostri cand un domn sau boier intra in noua-i casa poporul se aduna dinaintea usii si ii faceau urari in felul acesta: << sa aiba atata cinste si atatea izbanzi cate grinzi si caramizi sunt in casa si cate graunte de nisip sunt in ziduri" . Au mai luat cuvantul elogiind meritele Suveranilor Romaniei, C.A. Rosetti, presedintele Camerei Deputatilor, Mitropolitul Primat si generalul Alexandru Cernat. In seara zilei inaugurarii castelului, Regele Carol I a primit o asistenta numeroasa si reprezentativa de personalitati si persoane alcatuita din ingineri, directori ai unor companii de cale ferata, oameni de stat, ziaristi romani si straini ajunsi la Sinaia cu un tren de mare viteza pentru acea vreme care lega Parisul de Constantinopol, respectivul mijloc de transport intrase in exploatare in aceasta perioada odata cu finalizarea constructiei regale de la Sinaia. In vestibulul central al castelului a fost amplasata o placa de bronz inscriptionata cu urmatoarele versuri scrise de Vasile Alecsandri cu prilejul inaugurarii Pelesului, in onoarea Suveranului Romaniei:" Eu Carol si al meu popor / Zidit-am intr-un gand si dor / In timp de lupte al meu regat / In timp de pace – al meu palat." In cei 125 de ani care s-au scurs de la inaugurarea castelului Peles istoria moderna si contemporana a Romaniei a consemnat importante evenimente politice gazduite de palat. Este de amintit in aceasta privinta Consiliul de Coroana din vara anului 1914 cand s-a hotarat adoptarea Neutralitatii Romaniei in Primul Razboi Mondial.
Pelesul a fost si locul unde remarcabili oameni de cultura romani au fost oaspeti ai familiei regale. Inca inainte de finalizarea constructiei Pelesului, in anii 1880, 1881 si 1882 Vasile Alecsandri a fost invitat mereu la Sinaia de catre suveranii tarii. Din anul 1883 poetul devine un oaspete permanent si de onoare al familiei regale fiind dupa cum scria George Bengescu, biograful Reginei Elisabeta; " (…) invitat in toti anii de aci inainte." Poetul a incurajat si influentat interesul si inclinatiile pentru poezie indeosebi si proza ale Reginei. Castelul Peles reprezenta un cadru adecvat pentru conversatiile purtate intre cei doi interlocutori pe diferite teme literare si artistice. si acordurile pline de maiestrie ale muzicii create si interpretate de George Enescu au rasunat in incinta Castelului Peles. Aici, tanarul muzician participa la luarea mesei, la pranz dar si seara impreuna cu Regina si Regele, unde mai erau invitate si persoanele din anturajul apropiat al familiei regale. Tot la Peles, George Enescu a gasit acea ambianta de liniste, prielnica stimularii creatiei sale artistice, o dovada de netagaduit fiind terminarea partii a doua a Simfoniei in mi bemol major, opus 14 si a compunerii primei parti a Cvartetului cu pian in re major, opus 16. La Sinaia George Enescu a desfasurat o activitate concertistica demna de marele sau talent, amintind printre altele colaborarea sa muzicala cu pianistul Léon Moreau, precum si cu orchestra Ministerului Instructiunii Publice aflata sub bagheta dirijorului Dimitrie Dinicu, interpretand Concertul in sol minor de Max Bruch.
La inceputul lunii iunie a acestui an, Regele Mihai I s-a intors pentru totdeauna la Castelul Peles, resedinta familiei sale, a parintilor, bunicilor si strabunicilor Majestatii Sale dupa sase decenii de la impunerea fortata a abdicarii. Prezent la Peles la acest moment aniversar Majestatea Sa declara despre locul si rolul Castelului Peles in istoria noastra: "Este un simbol al independentei si puterii tarii noastre. (…) Cea mai frumoasa coroana regala sunt increderea si dragostea romanilor, iar valoarea ei sta in propriile merite ale romanilor."
Bibliografie
– Memoriile Regelui Carol I Al Romaniei. De un martor ocular. Volumul II. 1869 – 1875 , Editura Scripta, Bucuresti, 1993
– Léo Bachelin, Castelul Peles, Schita istorica si descriptiva. Editura
– Librariei Carol Müller, Bucuresti, f.a., Colectia "Biblioteca pentru toti "
– Mite Kremnitz, Regele Carol al Romaniei, Editura "Portile Orientului", Iasi, 1995
– George Bengescu, Carmen Sylva, Viata Reginei Elisabeta, Editura "Portile Orientului", Iasi, 1995
– Ilie Kogalniceanu, Destainuiri despre George Enescu, Editura Minerva, Editura R.A.I., Bucuressti, 1996
