Asa cum ne-a obisnuit, revista “Rost” dedica o parte importanta a paginilor sale unei personalitati a culturii sau religiei romanesti, uitate sau marginalizate in vremurile comunismului, incercand s-o revalorizeze pe o scara axiologica fireasca.
Omul numarului 39 al revistei este Pan M. Vizirescu, gandirist inca din prima tinerete si pana la plecarea dintre noi, in anul 2000. In perioada interbelica a facut parte din cercul foarte select de la “Gandirea”. Condamnat in 1945 de asa-zisul Tribunal al Poporului la munca silnica pe viata, alaturi de ziaristii interbelici romani de prima mana Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Romulus Seisanu, Pan M. Vizirescu reuseste (in mod aproape miraculos) sa se ascunda si sa traiasca 23 de ani intr-un “exil de taina”, asa cum el insusi l-a numit. Dat la o parte din viata literara dupa amnistia din 1964, reuseste totusi sa publice cateva volume in anii '80, pentru ca dupa revolutie sa reintre firesc in circuitul literar romanesc prin publicarea de volume de versuri, teatru, eseuri. Toata viata, toata opera lui Pan M. Vizirescu stau sub semnul dragostei pentru tara sa si pentru Dumnezeu, asa cum avea sa declare in 1995: “Socotesc o binecuvantare ca am venit pe lume in acest neam, ca n-am fost deviat in alta parte. Apartenenta mea la neamul romanesc este, intr-adevar, o bucurie si un dar ceresc.”
In acelasi numar al revistei, Claudiu Tarziu dezbate chestiunea procesului comunismului in Romania, aducand fata in fata argumentele celor doua tabere, cei care cer un “Nurenberg al comunismului romanesc” si cei care se opun. Viorel Patrichi priveste si analizeaza cu umor si fara partinire, de pe “Centura Politicii”, evenimentele din ultima vreme ale politichiei romanesti, cu caragialismul cu care cred ca ar trebui sa le judece orice roman care mai este cat de cat normal.
Caderea Constantinopolului, un fapt major al istoriei, vechi de mai bine de o jumatate de secol (si la fel de nou, semnele de intrebare fiind inca nerezolvate in totalitate), este repusa in paginile revistei de Emilia Corbu, autoarea realizand o minimonografie a maririi si decaderii orasului care a fost pe rand simbol al crestinilor si apoi al musulmanilor.
