Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Singuratatea

Multi dintre noi fugim de singuratate, ne place sa traim in lume, in vartejurile ei dace se poate, manati acolo de golul launtric. Sunt momente in viata noastra, sunt perioade in cursul societatii cand simtim nevoia de a ne retrage intr-un ...

Share

Mihai Vlasie 0 comentarii

24.06.2005 - 00:00
Multi dintre noi fugim de singuratate, ne place sa traim in lume, in vartejurile ei dace se poate, manati acolo de golul launtric.
Sunt momente in viata noastra, sunt perioade in cursul societatii cand simtim nevoia de a ne retrage intr-un loc de linistire a sufletului, de potolire a patimilor ce ne rascolesc. Tumultul societatii e adesea obositor, iar sentimentele uneori urate ale semenilor (invidie, lasitate, rautati de multe feluri) te fac sa-ti cauti un loc de retragere, macar pentru un timp. Iar acest loc binefacator nu-l afla fiecare decat in sine - dar numai daca si-a adunat acolo si comori in minte si in spirit.
In Aforismul asupra intelepciunii in viata, Schopenhauer socoteste singuratatea ca pe ceva de pret, pe care nu o pot avea toti oamenii, ci numai cei bine inzestrati. Societatea admite calitati de tot felul, afara de cele intelectuale, pe care - spune filosoful - le socoteste ca pe ceva de contrabanda si ne sileste sa aratam o rabdare nemarginita pentru orice absurditate. Oamenii saraci la minte si la duh fug de singuratate, cauta tumultul de turma al societatii: distractii, placeri, se scalda cu desfatare in apele vulgaritatii, ale prostiei. Si nu numai in societate, ci chiar si in mijlocul celor apropiati, in familie adesea nu te afli in armonie deplina, caci deosebirile individualitatii si ale dispozitiei produc totdeauna o distanta, fie cat de mica, spune filosoful.
Omul, prin firea sa, e sociabil, prin urmare cautarea singuratatii nu este o pornire naturala, ci apare in urma nepotrivirilor dintre noi si ceilalti; si atunci, e bine sa avem un loc in noi insine unde sa ne retragem pentru linistire si reflectie. Singuratatea este soarta tuturor oamenilor inzestrati cu o capacitata deosebita; ei o vor deplange uneori, dar o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre doua rele - spune filosoful german.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...