15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportAtletismPraga 1968 si reforma imposibila a comunismului

Praga 1968 si reforma imposibila a comunismului

A spune ca "Primavara de la Praga" reprezinta o perioada de destindere economica si politica pe care statul cehoslovac o cunoaste incepand cu 5 ianuarie 1968, data alegerii lui Alexander Dubcek ca prim secretar al partidului comunist cehoslovac, pana la invazia trupelor sovietice in noaptea din 20 spre 21 august 1968, este cred cel mai simplu mod de a vorbi despre evenimentul de la care s-au scurs deja patru decenii. O atare definitie, corecta in esenta, sufera de cateva inexactitati.

Primavara de la Praga reflecta, inainte de toate, un episod de istorie nationala sau internationala, mai precis europeana? Punctul de pornire tine de resorturile pragmatice ale mecanismului economic (infrastructura pentru a folosi un concept marxist) sau de esecul ideologic (suprastructura)? Actorii primaverii sunt birocratii partidului, intelighentia sau tehnocratii? Cele mai importante urmari sunt de natura militara, politica sau ideologica? Acestea ar fi intrebarile care-si propun sa ghideze investigatia, sumara altminteri, a uneia dintre cele mai interesante secvente a istoriei comunismului (perceputa la nivel statal, precum si inter-statal).

Grosso modo, momentul "Primaverii de la Praga" merita citit dintr-o dubla perspectiva. Prima vizeaza cauzele istorice si sociologice, iar a doua cele intelectuale. Desi ambele converg in trecutul celor doua natiuni constituente ale statului cehoslovac, "Primavara de la Praga", mai mult si mai deosebit decat orice alt moment critic in destinul comunismului, respira un profund aer intelectual. Altfel spus, clipa istorica care s-a copt in ianuarie 1968 conducand la o importanta schimbare in nomenklatura partidului a sters praful de pe un aparat intelectual extrem de bine alcatuit. Daca sociologia si chiar istoricitatea Pragai 68 au esuat dupa nici 8 luni de la lansare, ideile acesteia au supravietuit rodind in perestroika si glasnost-ul lui Gorbaciov din anii 80.

Doua comunisme
Doua nuante trebuie exprimate cu privire la cauzele primaverii pragheze. In primul rand, datorita relevantei geopolitice si profilului dezvoltarii economice, Cehoslovacia inca de la momentul formarii in 1918, aproximativ la fiecare doua decenii a cunoscut momente de tensiune maxima a caror natura se imparte intre internationalism si nationalism. Astfel, daca rabufnirile din 1938 si 1948 ilustreaza o victorie a fortelor externe (naziste, respectiv comuniste) realizate prin instrumentul diktatuluii, cele din 1918 si 1968 reprezinta resurgente ale nationalismului. In al doilea rand, comunismul in Cehoslovacia ocupa un loc unic. intr-o masura mai mare decat oricare dintre statele pactului de la Varsovia, cetatenii cehoslovaci au nutrit un fel de simpatie fata de comunism. In 1943 guvernul din exil de la Londra cunostea o certa orientare catre Moscova, iar doi ani mai tarziu executivul ceh s-a construit cu participarea consimtita a sovieticilor. Asadar, sfarsitul dominatiei naziste instaurate in 1938 i-a gasit pe sovietici fara niciun adversar intern, ba chiar mai mult printre amici. Klement Gottwald primul secretar general al partidului comunist de dupa razboi a primit "binecuvantarea" lui Stalin de a organiza "o cale ceha catre socialism". Urmarea dintai a acestei –sa-i spunem- imprudente a fost exacerbarea diferentelor intre intelegerea ceha si cea sovietica a comunismului, atat in 1946 cat mai ales in 1968. Viziunea locala a dictaturii proletariatului implica un partid de masa in contrast cu cel elitist (birocratic) al Uniunii Sovietice, preluarea puterii prin mijloace pasnice, democratice si nu violent ca in ortodoxia marxist-leninista (Bradley, p. 258). Tara central-europeana din punct de vedere geopolitic, insa occidentala ca dezvoltare economica si culturala, Cehoslovacia n-ar fi putut refuza la niciun nivel al societatii ajutorul financiar continut de planul Marshall pentru reconstructie. Ruptura se produce in clipa in care URSS forteaza abandonarea ajutorului american si orientarea economiei catre modelul sovietic. Lui Gottwald ii urmeaza in 1954 Antonin Novotny care, in contrapartida cu evenimentele firesti de dupa moartea lui Stalin si mai ales dupa pronuntarea de catre Hrusciov a discursului secret la congresul al XX-lea al partidului comunist, instaureaza un regim riguros stalinist. Sub motivatia lectiei pe care revolutia maghiara a oferit-o, Novotny a inasprit chiar controlul partidului asupra intregii societati. Cu toate acestea, stalinismul promovat la nivel oficial nu a impiedicat maturatia "caii cehe a socialismului", iar pe intelectuali sa gandeasca. O serie de greseli si inconsecvente vor pava drumul catre Praga 68 care, din acest punct de vedere, semnifica o eruptie a magmei incalzita pana la inandescenta de catre intelectuali, nedezmintite "constiinte ale natiunii". Nu pumnul de fier invelit in catifea al lui Stalin (si al succesorului sau) va pune capat simpatiei cehoslovace fata de comunism, ci invazia sovietica petrecuta douazeci de ani mai tarziu.

Observatia ca istoria rabufnirilor cehoslovace desfasurata aproape ciclic cunoaste o natura nationala si o alta internationala nu inseamna nici pe departe ca cele doua trebuie percepute in mod separat. Mai mult si mai exact decat atat, una o pregateste pe cealalta. Introducerea treptata a unui model stalinist de administrare politica a societatii a hranit exacerbarea sentimentului national (in mare parte si datorita unei nostalgii pentru "calea ceha a socialismului"). Cum despre un sentiment national cehoslovac nu poate fi vorba, rezultatul diktatului din 1948 produce ascensiunea sentimentelor nationale ale cehilor si slovacilor. Puse in interiorul unei administratii comune, precum cea a statului cehoslovac, aceasta inseamna nu arareori conflict. Iata radacina pivotanta a Primaverii de la Praga. Inainte de a spune cum s-a ajuns ca "traditionala" tensiune etnica sa favorizeze o criza de anvergura politica, militara si ideologica, o schita de profil a tensiunilor ceho-slovace merita facuta.

Prabusirea si personajele sale
Subminarea proiectului cehoslovac se petrecu inca dintru inceput. La fel ca si in cazul defunctului Imperiu Austro-Ungar pe care in parte l-a inlocuit, factorul etnic a formulat dificultatea de capatai. In cazul de fata insa, problema a venit nu doar dinspre minoritatea etnica, cat si din partea majoritatii. In ce priveste minoritatile, germanii si maghiarii erau cele mai numeroase. "Rivalii" acestora erau cehii si, respectiv, slovacii. Tensiunea etnica dintre majoritari (cehii si slovacii) ce strabatu istoria pana la destramarea in 1993, dubleaza profunde clivaje economice si culturale vizibile si in zilele noastre. Axata pe industrie, economia ceha a cunoscut o dezvoltare net superioara celei slovace al carui plaman era agricultura. Viziunea de la Praga asupra republicii cehoslovace n-a coincis nicio clipa cu cea de la Bratislava, centrata mai curand pe autonomie. Dupa 1948, proiectul de asimilare culturala si egalizare economica a Pragai a intrat in coliziune cu "nationalistii burghezi" de la Bratislava (Zaninovic and Brown, pp. 67 – 68). Desigur, nu mai putin relevant este apartenenta uneia din etnii la denominatiunea catolica (slovacii) si a celeilalte la protestantism (nu o data cehii au legitimat reformele din 1968 si opresiunea sovietica cu cele ale lui Ian Hus din veacul precedent lui Luther).

In fata unui asemenea profil, oricine este indreptatit a se intreba daca modelul stalinist exportat in 1948 a inclus principiul "divide et impera" sau, dimpotriva, resuscitarea nationalismului slovac (prin definitie autonom) a urmat firesc institutionalizarii (o data cu Gottwald si mai ales Novotny) unei viziuni cehe asupra administrarii lucrurilor publice. Privind prin lentilele perioadei de destindere, cele doua intrebari primesc un raspuns echivalent. Unitatea exceptionala a cehilor si slovacilor in fata invaziei sovietice sugereaza ca politica URSS a continut principiul mai sus amintit. Alegerea unui slovac in 1968 (Dubcek) si reasezarea pe model federativ al republicii cehoslovace, precum si inlocuirea acestuia cu un alt slovac (Husak) si pastrarea federatiei ca singura mostenire a perioadei de destindere confirma, in egala masura, validitatea celei de-a doua observatii.

Pentru a rezolva chestiunea etnica, un interesant mecanism intelectual este pus in functiune. Scanteia care a declansat acest proces a fost adoptarea in 1960 a unei noi constitutii care secreta viziunea novotiana de construire a natiunii cehoslovace (din acest punct de vedere, este foarte probabil ca liderii comunisti sa-si fi dorit la fel de mult precum Masaryk un stat cehoslovac puternic, unit), dar care sfarsea in excluderea Slovaciei ca entitate administrativa distincta. Astfel ca anii 60 afirma cresterea constiintei nationale si a particularismului etnic (ibid., p. 69) intr-un mod dialectic, bazat pe excludere (slovaci vs. cehi) si nu complementaritate. Surmontarea obstacolului a tintit, in ochii multor minti luminate, spre descentralizarea puterii politice. Formula magica a acestei initiative reformatoare consta in decuplarea celor mai importante doua functii politice de decizie (prim secretar de partid si presedinte de stat), ocupate pana in ianuarie 1968 de catre aceeasi persoana (Antonin Novotny). Ingredient important al reformei, aplicat cu succes si in cazul revolutiei ungare din 1956 dupa pilda lui Hrusciov, in cazul Cehoslovaciei, pe langa colapsul lui Novotny, demonopolizarea puterii a condus la cateva rezultate importante, intre care augmentarea autoritatii partidelor comuniste regionale, proces care la nivel central a implicat scaderea Partidului Comunist Cehoslovac (ibid., p. 72).

Involutia economica ar fi cel de-al doilea factor care explica destinderea pragheza. Daca cu putin inainte ca sa se prabuseasca Cehia reprezenta motorul economic al Imperiului Austro-Ungar, iar dupa 1948 era a doua economie dupa cea est-germana in cadrul blocului sovietic, inceputul anilor 60 aduce statul intr-o ingrijoratoare recesiune economica care a insemnat scaderea productiei si a cresterii economice traduse in impactul social cel mai important: preturi tot mai mari si salarii stagnante. inca o data, gandirea economica grupata in jurul economistului Ota Sik, unul din personajele cheie ale Primaverii de la Praga, se angajeaza pentru aflarea drumului de iesire din impas. Dintre reformele propuse (o tentativa de reformare se inregistrase si cu un deceniu inainte), descentralizarea deciziei economice a cunoscut cel mai semnificativ impact politic. Departe de a fi doar o masura "tehnica", o atare propunere a favorizat competitia economica regionala si, implicit, intarirea ethosului slovac.

Se observa asadar ca doar in aparenta criza politica si economica sunt independente de sensibila chestiune ceho-slovaca. Aidoma realcatuirii curricula educationale care a reorientat atentia publica catre particularitatile etnice, masurile de reforma economica si politica converg sau, mai exact, au reprercusiuni profunde asupra chestiunii etnice.

A treia cauza rezida din tipul de leadership promovat de Novotny insusi. Pe langa faptul ca acesta nu a manifestat o intelegere corespunzatoare a exercitiului puterii si a sistemului, primul secretar facu imprudenta majora ca in 1964 sa protesteze impotriva schimbarii lui Hrusciov cu Brejnev. Astfel ca la opozitia interna, Novotny adaugase cu gestul nesabuit o crescanda opozitie nu atat oficiala, cat personala a unui nou lider sovietic. Vorbind despre opozitia interna, trebuie avuta in vedere nu doar birocratia de partid si tehnocratia (grupul de economisti grupati in jurul lui Ota Sik), ci si intelectualii care fac din breasla Uniunii Scriitorilor un adevarat bastion de rezistenta al carui apogeu se atinge in iunie 1967 gratie a trei evenimente notabile: Soljenitan trimite o scrisoare publica in care condamna aspru cenzura, Milan Kundera il elogiaza pe Masaryk, iar Vaculik militeaza pentru respectarea drepturilor omului (Bradley, pp. 260 – 261).

Interactiunea politico-economica pe fundalul dificil al chestiunii etnice a scos in lumina trei personaje colective in contextul prabusirii nu doar a lui Novotny, ci si a unui intreg esafodaj institutional: intelectualii, tehnocratii si birocratii de partid. Cu toate ca fiecare grupare avea propriile motive de a se preocupa pentru programul de schimbare, criza economica in primul rand a oficializat punerea impreuna a intelectualilor si tehnocratilor in opozitie cu nomenklatura de partid. O punte solida intre cele doua entitati sociologice fusese ridicata inca din 1966 cand sub coordonarea lui Radovan Richta, un alt personaj-cheie al primaverii pragheze, a aparut antologia "Civilizatia la raspantie", o ancheta la care 45 de autori au fost invitati sa reflecteze asupra consecintelor revolutiei stiintifice si tehnice asupra comunismului. Concept cehoslovac prin excelenta care merita o discutie aparte, revolutia stiintifica produce o mutatie in ceea ce priveste perceptia asupra comunismului. Esenta este ca ceea ce tehnocratii si intelectualii numesc revolutia stiintifica produce o un nou strat de tehnicieni care modifica substantial rolul si profilul clasei muncitoare si ajuta, in cele din urma, societatea sa depaseasca propriile contradictii (Martinet, p. 193) pornind de la care autorii au construit aparatul ideologic al comunismului.

 

Pe 15 iulie s-a hotarat invazia

Partidul si opinia publica
Alianta intelectualilor si a tehnocratilor dincolo de efectul pozitionarii in contrast cu functionarimea partidului produce o fractura al carei final va aduce la putere pe Dubcek si echipa sa. Din acest punct de vedere, Primavara de la Praga se doteaza cu o noua definitie. Mai mult decat o perioada de destindere economica si politica, cele 8 luni reprezinta o succesiune neincetata de aprige lupte intre factiunile dogmatice (fidele modelului stalinist), "liberale" (adepte ale reformelor necesare scoaterii tarii din impas) si radicale (ducerea reformelor pana la capat si aplicarea lor integrala). In preajma lui ianuarie 1968, componenta Comitetului Central al Partidului Comunist Cehoslovac reflecta un echilibru absolut: cinci novotnieni si cinci anti-novotnieni. Fixat pentru luna septembrie, congresul al XIV-lea al partidului urma sa consfinteasca victoria fortelor anti-novotniene. Aceasta a fost grija principala a triumviratului reformist Alexandru Dubcek (prim secretar al partidului) – Ludvik Svoboda (sef al statului) si Cernik (sef de guvern), alaturi de Josef Smrkovsky (presedintele Adunarii Nationale), care selectand cu grija metodele de repurtare a victoriei, a chemat in acelasi timp trupele sovietice in tara. Primavara de la Praga care ar fi trebuit asadar sa dureze din ianuarie pana in septembrie a sfarsit prematur sub forta tancurilor sovietice. Desi corecta situarea primaverii pragheze sub semnul luptei pentru un program de reforma (o veritabila dezbatere de idei), aceasta este incompleta. in afara de rafuiala intestina a cadrelor de partid, batalia cunostea un spectru mai larg cuprinzandu-i pe slovaci impotriva cehilor si victimele purgarilor din anii 50 impotriva instigatorilor (ibid., p. 200).

Am sugerat mai inainte ca invazia sovietica cu participarea celorlalte state membre ale Tratatului de la Varsovia (mai putin Romania, se pare ca noi nu am fost solicitati atunci), s-a produs in fisura facuta de victoria anuntata a echipei Dubcek si ignoranta de catre aceasta a implicatiilor asupra familiei sovietice. Acest gen de afirmatie ridica o intrebare-cheie a primaverii: a vrut cu adevarat Dubcek, un slovac fara experienta politica apartinand unei noi generatii de apparatcik-i sa reformeze sistemul? O semnificativa parte a cercetarilor consimte ca Dubcek a dorit construirea unui "socialism cu fata umana" si revenirea la precedentul din 1945 – 1948, nici pe de parte inlaturarea socialismului (Roskin, p. 119). Totusi ce a facut ca acest proiect sa ingrijoreze atat de mult opinia majoritara a blocului comunist, iar pe noi sa ne incredinteze (si asta nu neaparat in spiritul unei istorii contra-factuale) ca daca ar fi fost duse la capat socialismul ar fi fost probabil dat la o parte? Relativ la aceasta din urma chestiune, mai degraba Dubcek a fost fortat sa adopte reformele in interiorul partidului de catre rezistenta conservatorilor si vitalitatea radicalilor, iar in exteriorul acestuia de catre sistemul traditional ceh (Bradley, p. 263). Masura lucrurilor va fi si mai precisa in clipa in care se va intelege ca destinul lui Dubcek si cel al experimentului reformator depinde de instrumentul cel mai important al luptei dintre factiunile rivale ale partidului. Apelul la opinia publica pentru epurarea novotnienilor din interiorul partidului comunist contureaza un fapt fara precedent in istoria institutionala a comunismului. Dubcek a perceput in mod just ca reformele nu ar fi fost cu succes duse la capat daca prapastia cascata in decursul ultimelor doua veacuri dintre partid si cetateni nu ar fi fost eliminata sau macar diminuata. Urmare a acestui diagnostic corect, masurile de impacare a societatii cu statul (adica partidul) intre care ar fi de amintit eliberarea prizonierilor, o serie de reabilitari si suprimarea cenzurii i-a adus o imesa popularitate, dar si presiuni sporite pentru aprofundarea mesajului radical de liberalizare (le Breton, p. 250). Plecand de la o gandire democratica a relatiei dintre guvernati si guvernanti care asaza in centru virtutea cardinala a increderii rationale, Dubcek invoca asentimentul opiniei publice fata de pachetul de reforme pentru a se legitima si, implicit, delegitima oponentii.

Varianta moderatilor (sau a "liberalilor" cum au fost numiti pana aici) a fost lansata in aprilie 1968 imediat ce Novotny a fost inlocuit din functia de sef al statului cu Svoboda, un partener al reformatorilor (cehoslovacii nu vor uita ca "svoboda" inseamna libertate). "Programul de actiune" includea libertatea presei, a cuvantului si a miscarii, accent economic pe bunurile de consum, sistem de mai multe partide, limitarea politiei secrete, federalizarea Cehoslovaciei si indreptarea politicii externe catre colaborarea cu Occidentul. Din clipa aceasta, noul leadership centrist al lui Dubcek se va vedea confruntat nu atat cu novotnieni, cat cu grupul radical al lui Spacek – Sik si Smrkovski. Plenara din aprilie 1968 a PCC a consfintit nu victoria factiunii radicale, ci a ideilor radicale (Bradley, p. 265). Exprimarea definitiva a ideilor radicale si a factiunii radicale s-a intamplat la 27 iunie cand scriitorul Ludvik Vaculik publica in Literarny Listi manifestul celor "Doua mii de cuvinte". Denuntat de Dubcek, publicarea acestui manifest radical se adauga listei de motive de ingrijorare a lui Leonid Brejnev fata de cursul evenimentelor in Cehoslovacia. Anuntul in luna mai a congresului pentru septembrie, alaturi de publicarea manifestului luna urmatoare, se crede ca sunt cele doua motive care au determinat cateva din statele membre ale blocului comunist sa ceara interventia militara inainte de septembrie.

Interventia sovietica
Dupa toate evidentele, interventia militara s-a luat in calcul ca solutie la problema pragheza in cursul intalnirii a cinci dintre membrii pactului de la Varsovia din data de 15 iulie 1968. Relativ la oportunitatea unei astfel de masuri, documentele vremii confirma pozitia ambivalenta jucata de generalii Armatei Rosii. Initial, o sensibila majoritate in fruntea careia se afla Maresalul Andrei Grechko, veteran al Armatei Rosii si fost ministru al apararii, se pronunta in defavoarea invaziei. Argumentele acesteia accentuau buna cooperare cu Cehoslovacia in decursul ultimelor doua decenii, teama de represaliile Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) si, nu in ultimul rand, dificultatile de natura logistica (o miscare colectiva de trupe ar fi comportat timp, bani si strategie). Pe masura insa ce lucrurile evoluau facand incontrolabil cursul initiat de Dubcek, balanta a inclinat in favoarea interventiei militare (Fox, pp. 122 – 123). Interesant de spus, daca ierarhia militara a optat pentru represalii armate, nu acelasi lucru s-a intamplat cu leadershipul politic care nu tot timpul a parut convins ca aceasta este cea mai potrivita alternativa. Nuanta de opinie in ce priveste cel mai bun remediu la "maladia" pragheza sugereaza o trasatura importanta a atitudinii sovietice manifestate in decursul timpului: atunci cand consideratiile de securitate ale URSS sunt in cauza, cuvantul generalilor castiga in greutate (Erickson in Fox, p. 127). De fapt, cursul incontrolabil al reformelor pragheze prezenta o primejduire de natura ideologica, politica sau militara? Analizate in perspectiva, evenimentele par sa confirme ca amenintarea semnificativa a fost militara. Atunci, la fel ca si acum, nu incape nicio urma de indoiala ca o data slobozite, reformele periclitau socialismul cehoslovac (politic si ideologic) si apartenenta la Pactul de la Varsovia. Ce ar fi insemnat retragerea statului din blocul militar estic si intarirea legaturilor cu Occidentul? Se poate raspunde ca, data fiind pozitia geopolitica a tarii (punte intre Ucraina si Germania de Est si poarta catre Austria), ar fi inlesnit drumul esticilor catre lumea libera. Fara a insinua ca ce s-a spus pana aici este incorect, intrebarea merita reformulata in felul urmator: ce a castigat, de fapt, Uniunea Sovietica ca urmare a interventiei militare? Oficial, motivul invaziei din noaptea de 20 spre 21 august sustinuta de un dispozitiv militar disproportionat in raport cu amenintarea (300.000 de militari, 7.500 de tancuri si 1.500 de avioane de lupta) a fost stoparea infectiei "liberale" ce ar fi avut consecinte de nebanuit (contaminarea vecinilor si chiar retragerea Cehoslovaciei din blocul sovietic). in realitate, Cehoslovacia detinea cele mai importante resurse de uraniu, exploatate in minele de la Jachimov. O Cehoslovacie in afara sferei directe de influenta sovietica insemna o lovitura puternica data Rusiei ca forta nucleara (Hinterhoff, p. 235). Mai mult, Rusia a castigat un obiectiv esential al viziunii politico-militare pe care retragerea din Austria in 1955 l-a facut mai dificil de atins decat oricand: prezenta militara sovietica in centrul Europei. Invazia din august 1968 a schimbat definitiv raportul de forte in aceasta parte a continentului (A. Pop in Rusan, p. 785). Pentru a-si legitima prezenta, sovieticii au fortat semnarea la 16 octombrie a unui tratat de stationare "temporara" a trupelor (conferirea unei aure de legalitate in dreptul international) si au pus la punct argumentul ideologic al "suveranitatii limitate", cunoscut si sub numele de "Doctrina Brejnev". Sub pretextul ca interventia militara a unui stat este justificata pentru a bloca deturnarea cursului istoriei, asa cum figureaza in "axiomele" marxiste de catre influenta capitalismului, Brejnev de fapt avea in vedere tot un argument geopolitic. intelesul real al doctrinei "suveranitatii limitate" reconfirma rolul Uniunii Sovietice ca protectoare a Europei de Est impotriva Vestului (Roskin, p. 120). Anticipata in declaratia lui Brejnev din 3 iulie, aplicata de facto in cursul noptii din 20 spre 21 august, doctrina s-a dotat cu un aparat teoretic abia in 26 septembrie 1968, in paginile ziarului "Pravda".

Lectia "Primaverii de la Praga"
In ciuda fermitatii interventiei sovietice, echipa reformatoare nu a fost inlaturata imediat de la putere. in definitiv, aceasta apartine unui nou val de "disidenta" care difera sensibil de cel din anii 50. Daca atunci rebeliunea pornea in mod spontan de la muncitori aproape un deceniu mai tarziu cursul schimbarii apartinea cadrelor de partid (asa-numitii comunisti liberali). in plus, spre deosebire de anii 60, nu clivajele din interiorul partidului comunist au fost cauza revolutiei (Roskin, p. 118). La neputinta adoptarii unei solutii de tip Kadar se adauga si cateva particularisme spatiului in discutie: suportul popular imens al reformelor, unitatea echipei reformatoare, ochii occidentului atintiti asupra cursului evenimentelor si, mai presus de toate, unitatea cehilor si a slovacilor. Efectele unitatii celor doua etnii conlocuitoare in fata unui dusman comun, mentinuta la intensitati diferite pana la caderea regimului, au fost colosale asupra a ceea ce va urma alte doua decenii mai tarziu: atenuarea severitatii regimului neo-stalinist, salvarea vietilor actorilor reformei care vor reintra in scena in cursul "revolutiei de catifea" de la sfarsitul anilor 80 si stavilirea "normalizarii", perioada post-Dubcek (Zaninovich and Brown, p. 74). Compromisul cu echipa Dubcek perfectat dupa eliberarea acestora din arest a vizat o strategie de compromite a liderului, eliminare progresiva a colaboratorilor si subminarea sprijinului popular (A Pop, p. 784) prin fracturarea unitatii ceho-slovace (optiunea pentru Husak nu este intamplatoare: desi victima a epurarilor novotniene, discursul politic continea puternice note de separatism etnic).

Probabil ca cea mai importanta lectie a Primaverii de la Praga o constituie imposibilitatea reformarii universului comunist. Logica din spatele reformelor a fost intentia de a oferi o noua sansa ideii comuniste prin sporirea adeziunii populare. Sfarsitul acesteia arata ca cuvantul poporului si cel al partidului se exclud reciproc, iar spontaneitatea populara se gaseste intr-un raport invers proportional cu fidelitatea ideologica (le Breton, p. 251).

 

Bibliografie

MARTINET, Gilles, Les cinq communismes, Editions du Seuil, Paris, 1971.

BRADLEY, John F, Prague Spring 1968 in a Historical Perspective in "East European Quarterly", vol. XVI, no. 3, Sept. 1982, pp. 257 – 276.

LE BRETON, Jean – Marie, Europa centrala si orientala intre anii 1917 – 1990, Ed. Cavallioti, Bucuresti, 1996.

FOX, John P., Czechoslovakia 1968 and 1938 in "Contemporary Review", 2000, pp. 122 – 127.

HINTERHOFF, E., Military Implications of the Soviet Invasion of Czechoslovakia in "Contemporary Review", 1968, pp. 235 – 240.

ROSKIN, Michael G., the Rebirth of East Europe (2nd edition), Prentice Hall, New Jersey, 1994.

RUSAN, Romulus (ed.), Anii 1961 – 1972: tarile Europei de est, intre sperantele reformei si realitatea stagnarii, Ed. Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2001.

ZANINOVICH, M. George & BROWN, Douglas A., Political Integration in Czechoslovakia: the Implication of the Prague Spring and Soviet Intervention, in "Journal of International Affairs", vol. 27, no. 1, 1973, pp. 66 – 79.

Cele mai citite

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Cătălin Drulă, atac dur la adresa unor politicieni: “Au dat drumul la hoție”

Cătălin Drulă și-a exprimat nemulțumirea sa față de faptul că președintele Klaus Iohannis și liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ar...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă