Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Polifonia tranzitiei

Dupa iesirea din cei 45 de ani de totalitarism bolsevic, obiectivul fundamental care trebuia realizat ar fi fost indreptarea de urgenta a dezastrului economic, social, politic si moral lasat in urma lor de comunisti. Din pacate din lipsa de ...

Share

Rl online 0 comentarii

09.09.2005 - 00:00
Dupa iesirea din cei 45 de ani de totalitarism bolsevic, obiectivul fundamental care trebuia realizat ar fi fost indreptarea de urgenta a dezastrului economic, social, politic si moral lasat in urma lor de comunisti. Din pacate din lipsa de vointa politica, acest obiectiv a fost lasat cam la voia intamplarii, preferandu-se confruntarile politice si conflictele de tot felul, "reasezate" in acord cu interesele regimurilor postcomuniste care au urmat. Desi dupa atatia ani retorica mostenita de conducatorii neocomunisti s-a dovedit a nu mai corespunde vremurilor actuale, responsabilii ideologici care au incercat relansarea lor nu s-au descurajat. Dimpotriva, intr-un timp neasteptat de scurt, acestia ne-au oferit un nou spectru deosebit de diversificat de teorii si de "valori retorice", care sa franeze sau macar sa intarzie desprinderea de comunismul remanent. In timp ce alte tari foste comuniste s-au descotosit de bine de rau de balastul verbal si ideologic si s-au pus imediat pe treaba, reinfiintand sau restructurand institutiile fundamentale ale statului, relansand productia de bunuri materiale si restituind proprietatile, noi, ca de obicei, foarte competitivi in teorie, am luat-o intr-o cu totul alta directie: intr-aceea a inlocuirii faptelor prin vorbe.
Intr-adevar, intuind "pericolul" caderii definitive a comunismului ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, esalonul doi al nomenclaturii si al politiei politice a pus imediat mana pe putere, pe care nu a mai parasit-o nici in perioada asa-zisului regim de dreapta instalat intre anii 1996 si 2000. "Uvertura" concertelor verbale - care frizau inspiratii preclasice depasite - menita sa anihileze acest pericol, a fost inaugurata cu prilejul vibrantelor cuvinte de multumire adresate minerilor de la cel mai inalt nivel, dupa ce acestia au snopit in bataie in iunie 1990 "legionarii" Bucurestiului, au distrus laboratoare ale Universitatii si au vandalizat sedii ale unor partide politice. A fost semnalul "deschiderii" generoase a multiplelor combinatii retorice, care s-au perfectionat in mod continuu de la o zi la alta (inclusiv cu prilejul semnarii tratatului de "prietenie" cu muribunda Uniune Sovietica). Jignindu-si proprii cetateni prin evaluarea coeficientului lor de inteligenta la cote microscopice, politicienii nostri, cu rare exceptii, au considerat ca jefuirea avutiei nationale poate fi mascata cu ajutorul discursurilor, ca restructurarea economiei nationale poate fi inlocuita prin teorii economice savante, sau ca acoperirea coruptilor la nivel inalt poate fi realizata prin insotirea demonstrativa in grup la Procuratura a celor "cercetati". Insotitorii acestora sunt bine-cunoscuti, iar onorabilitatea si credibilitatea lor - chiar daca unii dintre ei au candidat la functia suprema in stat - raman definitiv compromise, indiferent de ironiile si explicatiile pe care le-au oferit cu aroganta, pe una sau mai multe voci, in teritoriu, la radio, in presa scrisa, prin diferite sedinte, in adunari publice sau in aparitii televizate. Primele "probleme", carora fostii tovarasi au trebuit sa le faca fata, au fost cele legate de restituirea proprietatilor. Da, desigur, proprietatile abuziv confiscate trebuie restituite, numai ca, vedeti dumneavoastra - au explicat "domniile" lor (cu gandul la vilele din cartierul Primaverii preluate "cu buna credinta") - nu putem inlocui o nedreptate printr-o alta nedreptate, un rapt cu un altul. Trebuie in prealabil sa studiem si sa cercetam ce si cum s-a nationalizat, ce si cum s-a confiscat (adica - sa iertati - furat), cand si de catre cine etc. etc. Nu este chiar atat de simplu. Trebuie sa demonstram ca nicaieri in lume nu se fura mai legal decat la noi. Si iata cum, pe nesimtite, ramanand ideologic de stanga, domniile lor au devenit in realitate "de dreapta", ca mari capitalisti, cu averi enorme, "realizate" in doar cativa ani.
Pasul istoric imediat urmator l-a constituit insa trecerea inspiratiilor de la depasitul stil baroc la cel clasic, trecere asigurata timp de patru ani de algoritm si teoreticienii regimului asa-zis de dreapta. Cu aceasta ocazie, s-a cautat sa se identifice ce s-a nationalizat sau confiscat cu titlu, ce s-a nationalizat sau confiscat fara titlu, ce proprietati mai pot, sau - din motive "obiective"- nu mai pot fi restituite in natura decat numai sub forma unor valori echivalente, cum ar fi actiuni, titluri, servicii sau chiar bani (evident, nu prea multi) esalonabili pe 20 de ani de aici inainte, in "folosul" fostilor proprietari, cei mai multi oameni trecuti de 70-80 de ani. Simfoniile verbale "interpretate" cu acest prilej prin tara dar si peste hotare (inclusiv cele lansate cu ocazia cedarii unor avantaje in folosul Ucrainei, fara a se obtine nimic in schimb) s-au "bucurat" de un succes deplin, evidentiind ceea ce pe buna dreptate se poate numi un clasicism retoric in stare pura. Obiectivul principal al acestuia a fost sa se demonstreze ca toate neimplinirile si toate nerestituirile au urmarit un singur obiectiv: respectarea cu strictete a legii. In rest, trecerile in revista in pas de defilare in ritmul muzicilor militare, cu fruntea (sau barba) ridicate cat mai sus si cu pieptul bombat in fata trupelor aliniate cu ocazia unor aniversari sau manifestari protocolare, au avut si ele, trebuie sa recunoastem, "farmecul" lor. (Nu ar mai fi fost.)
A urmat o alta perioada, cea a partiturilor - hai sa le spunem - romantice (rude vitrege ale... romantismului revolutionar), desfasurata intre anii 2000-2004 si caracterizata prin inalte sonoritati polifonice, avand drept scop principal incercarea de a convinge alegatorii ca exista coruptie la nivel inalt fara corupti, coruptia fiind doar o categorie filosofica cu care opereaza adversarii politici, pentru a compromite "oamenii de bine" atasati trup si suflet partidului. Cine nu cunoaste campul larg de actiune al protagonistilor acestui neoromantism, coagulat in jurul baronilor de la centru sau din teritoriu? Acestia si-au "sacrificat" intreaga lor activitate binelui public, de cele mai multe ori in detrimentul propriei bunastari, multumindu-se "doar" cu cateva sute de voiajuri in strainatate in interesul patriei, strict decontate, cu cateva mici imperii financiare, turistice, comerciale sau agroindustriale, cu cateva zeci de mii de vile de vacanta la mare si la munte, cu doar cateva masini (doua, trei acolo) de ultima generatie, evident, obtinute cu respectarea unei stricte legalitati. Mai conteaza asemenea mici nimicuri, oricum, necesare in batatura omului?
Dar a sosit - in sfarsit - si timpul sonoritatilor moderne in curs de desfasurare, care au fost puse in situatia de a se confrunta cu formele depasite ale stilului baroc reprezentate cum se stie prin arta fugii (de adevar) a vechilor baroni centrali sau locali. Acestia, "asezati linistiti la locurile lor" au fost nevoiti sa se adapteze noilor situatii si sa intre in defensiva, utilizand toate posibilitatile de manifestare ale talentului oratoric, pe toate vocile, registrele si timbrele sonore binecunoscute in teoria formelor. Totodata - asa cum se "cunoaste" - capriciile polifoniei moderne caracterizate prin voci disparate, manifestate intr-o totala discordanta, au condus la efecte de-a dreptul paradoxale. In timp ce pe de-o parte s-a inceput in fine sa se faca ordine in Justitie si s-au luat masuri privind recalcularea pensiilor, pe de alta, se remarca in mod surprinzator, o opozitie flagranta intre formula "DA" si continutul ei. Intr-adevar, ne putem intreba, ce fel de Dreptate este aceea care mentine in vigoare condamnarile miilor de martiri anticomunisti exterminati, in timp ce treneaza condamnarea marilor corupti la nivel inalt? Ce fel de Adevar este acela care afirma ca nu exista dovezi suficiente pentru demararea unui Proces al Comunismului, care sa anuleze prin lege condamnarile martirilor sau ca nu exista oportunitatea unei Legi a lustratiei? Impovarati sub apasarera memoriei celor exterminati mai putem oare "sa traim bine"? O astfel de atitudine nu erodeaza grav credibilitatea regimului in fata sutelor de mii de familii care l-au votat si care au avut de suferit zeci de ani de pe urma condamnarilor celor apropiati? Dar prezentarea de scuze din partea conducerii statului pentru victimele totalitarismului poate fi ea doar selectiva? Pentru victimele comunismului nu trebuie sa ne cerem scuze? DA, sau nu?

Citește totul despre:

Comentarii

loading...