Desi la o ora neobisnuita (12), aparitia lui Boris Eltin la postul public rus de televiziune, in chiar ultima zi a anului 1999, nu a avut darul de a-i surprinde pe concetatenii sai. La urma-urmelor, asa se obisnuieste peste tot in lume, ca seful statului sa se adreseze natiunii la cumpana anilor. Numai ca, in loc de traditionalele urari de Anul Nou, telespectatorilor le-a fost dat sa auda cu totul altceva:
“Dragi rusi,
Ma adresez astazi voua pentru ultima data ca presedinte. Am reflectat indelung si nu a fost simplu. Atat. In ultima zi a secolului nostru (sic!), am decis sa demisionez. Plec. De multe ori, mi-a fost dat sa aud: "Eltin si oamenii lui se agata de putere si nu o vor ceda nimanui." Nu e cazul. Intotdeauna am respectat democratia si am crezut in alegerile libere. Am dorit sa creez un precedent, acela al unui transfer civilizat al puterii de la un presedinte vechi la unul nou. Am facut tot ce am putut. Plecarea nu are nici o legatura cu sanatatea mea, ci cu conjunctura creata in Rusia. O noua generatie vine sa ma inlocuiasca, o generatie care va face mult bine. Vreau sa va mai spun ceva, ceva ce nu v-am spus pana acum. Durerile fiecaruia dintre voi le-am simtit intotdeauna ca fiind ale mele. Am avut nopti albe, m-am framantat ce-as fi putut sa fac mai mult ca sa va fie bine. Nimic n-a fost mai important pentru mine decat bunastarea voastra.
Am luat si un alt gen de hotarari. Parasesc postul de presedinte inainte de termen. Am inteles ca este necesar acest lucru. Rusia are nevoie de o infuzie de sange proaspat, de politicieni si militari noi, oameni energici, inteligenti. Cand am vazut cu cata speranta si incredere au votat, de curand, oamenii pentru o noua generatie, am inteles ca am reusit lucrul cel mai important din viata mea: Rusia nu se va mai intoarce niciodata in trecut!”
Dar ce s-a intamplat la Kremlin in ziua de 31 decembrie 1999? In cursul diminetii, Boris Eltin s-a intalnit cu reprezentanti ai ministerelor-cheie, precum si cu premierul (de pe-atunci) Vladimir Putin. La miezul zilei, asa cum am mai spus, el s-a adresat natiunii, anuntandu-si intentia de retragere din capul statului. Din acel moment, Vladimir Putin a devenit, potrivit Constitutiei, presedinte interimar pe o perioada de trei luni.
Imediat, Eltin i-a transferat lui Putin prerogativele prezidentiale, inclusiv geanta diplomat care asigura controlul asupra intregului arsenal nuclear. In continuare, noul presedinte interimar Putin a primit binecuvantarea lui Aleksei al II-lea, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, dupa care si-a luat in primire cabinetul prezidential. Iar in jurul orei 14, Boris Eltin a parasit Kremlinul si s-a retras la resedinta sa de pe strada Gorki nr. 9.
Faptul acesta era, intr-adevar, fara precedent in toata istoria Kremlinului de la Moscova. Niciodata “tarul” (cel autentic, dar si cel rosu) nu a plecat de bunavoie de la putere. Ori murea de moarte (mai mult sau mai putin) buna, ori isi gasea sfarsitul printr-un asasinat.
A fost Boris Eltin un deschizator de drumuri, pe calea democratiei, pe care, chiar si in mesajul amintit, atata a clamat-o? Sau vor fi fost adevarate zvonurile care au circulat din belsug despre sanatatea sa precara? Sau va fi fost reala conspiratia care l-ar fi scos din scena cu mult inaintea plecarii sale oficiale? Supozitiile par a nu fi pe de-a-ntregul fabulatii.
Cert este insa ca afirmatia lui Eltin cum ca “nimic n-a fost mai important pentru mine decat bunastarea voastra” nu si-a dovedit in nici un fel vreun suport real. Din contra, Eltin n-a precupetit nimic pentru a-si asigura propria bunastare, a lui si a familiei sale, cea numita, foarte semnificativ, in Rusia “FAMIGLIA”.
Nu intamplator, celui caruia i-a predat stafeta puterii, lui Vladimir Putin, i-a pretins si a obtinut un prim decret prezidential al interimarului, prin care se acorda garantii primului presedinte al Federatiei Ruse, Boris Eltin, si familiei sale. Lui Eltin si familiei sale sa urma i se returneze tot ce avea pe cand era in fruntea Comitetului regional PCUS Sverdlov, dar ceva mai sporit. Dupa eliberarea lui Boris Eltin din functia de secretar al CC si iesirea din Biroul Politic al PCUS a aparut un serios pericol ca-si va pierde avantajele oferite de Kremlin. Iar familia (sau “famiglia”, cum doriti) a inceput lupta pentru drepturile “sale”, ca sa-si pastreze TOATE avantajele dobandite ca prima persoana in stat.
Alte miscari-surpriza
Aprilie 1993. Prin referendum, Eltin isi extinde prerogativele prezidentiale, atragandu-si ostilitatea Dumei de Stat.
Septembrie-octombrie 1993. Eltin dizolva Duma si cere alegeri anticipate. Cladirea Parlamentului este asediata de trupe si tancuri.
Decembrie 1993. Rusii voteaza pentru noua Constitutie, care confera puteri sporite sefului statului.
Octombrie 1994. Prima criza monetara postsovietica. Eltin il demite pe ministrul de Finante, Serghei Dubinin.
Ianuarie 1996. Sunt demise din guvern mai multe personalitati considerate liberale, printre care ministrul de Externe Andrei Kozarev si prim-vicepremierul Anatoli Ciubais.
Iunie 1996. In timpul campaniei electorale prezidentiale, Boris Eltin demite inalte oficialitati militare si de securitate, inclusiv pe ministrul Apararii Pavel Graciov. Eltin iese victorios din alegeri.
Octombrie 1996. Eltin il demite pe Aleksandr Lebed din postul de sef al Consiliului de Securitate al Rusiei. Lebed semnase, cu doua luni in urma, acordul de pace cu separatistii ceceni. Anterior, Eltin daduse de inteles ca l-ar dori pe Lebed ca succesor al sau.
Februarie-aprilie 1997. Eltin remaniaza guvernul, numind noi reformisti in posturi-cheie.
Mai 1997. Eltin il demite pe ministrul Apararii Igor Rodionov.
Martie 1998. Invocand ritmul lent in care sunt derulate reformele economice, Eltin a demis intregul guvern si l-a inlocuit pe Viktor Cernomardin (si el favorit al "sefului”, la un moment dat, pentru functia suprema in stat) cu ministrul Energiei, Serghei Kirilenko, de numai 35 de ani.
August 1998. Eltin demite intregul guvern Kirilenko si il numeste pe Cernomardin premier interimar. A doua zi, Eltin il desemneaza pe Cernomardin succesorul sau oficial la alegerile prezidentiale din 2000.
Septembrie 1998. Viktor Cernomardin anunta ca a renuntat la conducerea Executivului. Cel putin aparent, Eltin a cedat presiunilor Dumei de Stat si l-a desemnat ca premier pe Evgheni Primakov, anterior ministru de Externe. Comunistii patrund in guvern.
Noiembrie 1998. Pe culoarele Kremlinului si prin presa se raspandeste zvonul ca Primakov ar putea fi succesorul lui Eltin. In lunile urmatoare, sondajele de opinie il plaseaza pe Primakov pe primul loc in cursa prezidentiala.
Martie 1999. Presedintele rus (chiar de pe patul de spital) il demite pe miliardarul Boris Berezovski din functia de secretar executiv al CSI.
Mai 1999. In preziua lansarii, in Duma de Stat, a dezbaterilor privind destituirea presedintelui, Eltin l-a demis pe Primakov si intreg guvernul. Nou premier a fost desemnat Serghei Stepasin, fost ministru de Interne. Se fac speculatii privind o eventuala candidatura a lui Stepasin la functia suprema in stat.
August 1999. Sunt anuntate demiterea lui Stepasin si numele viitorului premier: Vladimir Putin, fost sef al serviciilor secrete si presedintele Consiliului rus de Securitate. Eltin declara, concomitent, ca il vede ca succesor al sau la presedintia Rusiei pe proaspatul premier.
Au curs “avantajele”
Intr-una din declaratiile sale, Boris Nikolaevici Eltin arata ca doar el si Nemtov (unul din apropiatii lui) nu iau mita. Totusi ce insemnau “cadourile” oligarhului Boris Berezovski pentru fiica presedintelui, Tatiana Diacenko – un autoturism “Niva”, apoi un “Chevrolet”? Despre aceasta scria, la 3 noiembrie 1996, cotidianul moscovit “Novaia Gazeta”, dar ulterior alte marturii despre Familie n-au mai aparut.
Sigur, Eltin a fost si foarte intransigent fata de mita. Luata de altii. (!?) Se aminteste, de pilda, ca i-a eliberat din functii pe ministrul Securitatii, Barannikov, si pe ministrul de Interne, Dunaev, pentru ca sotiile lor ar fi facut un voiaj peste hotare pe socoteala investitorului Boris Birstein (suspectat ca s-ar fi infruptat el insusi din conturile secrete ale CC al PCUS), care a achitat cumparaturile si alte marfuri. Numai ca din atentia presei rusesti nu a scapat faptul ca, in 1997, in locul vizitei oficiale a lui Eltin in Suedia, Naina Iosifovna Eltina si Tatiana Borisovna Diacenko au vizitat un magazin foarte scump din Stockholm, de unde au achizitionat doua haine de nurca si o suba de blana caracul, ca si trei caciuli de nurca din cea mai noua colectie “Saga Selected” si “Saga Royal”. Pretul total al cumparaturilor a atins 20.000 de dolari SUA. Doamnele au platit cu carduri “Mastercard”. Pentru a obtine un asemenea credit era necesar sa se depuna la banca o garantie care sa depaseasca 10.000 de dolari. Dar aceasta, cum se spune, este floare la ureche. Mai sunt destule alte fapte interesante, pe calea "luptei” clanului prezidential.
In cartea sa "Insemnarile unui presedinte”, Eltin se rafuieste cu nepotismul si alte privilegii ale nomenclaturistilor sus-pusi. Dar el a "uitat” sa priveasca in propria curte. Iar acolo ce se putea vedea?
Tatiana Borisovna Diacenko (numele de domnisoara – Eltina) ocupa unul din cele mai inalte si bine platite posturi din Administratia Presedintelui Federatiei Ruse, avand, se pare, atributiile unui consilier de imagine. Pentru asemenea "chinuri de stat”, Tatianei Diacenko i se dadea un salariu de nivel ministerial, care se indrepta direct in bugetul "garantului Constitutiei”. Nivelul profesional al fiicei presedintelui, care se mandrea cu faptul ca, pana atunci, "niciodata nu a lucrat in posturi guvernamentale”, e mult prea ridicat. Asa ca, dupa ce-a fost programator intr-un laborator de balistica (CB "Saliut”), a urcat brusc la nivelul ministerial, ba mai mult – tocmai la cel de consilier personal al presedintelui Rusiei. Insasi fiica lui Eltin minimalizeaza la maximum functiile oficiale de "consilier de imagine”. Tatiana Borisovna isi explica foarte simplu atributiile: "Mi-era mai usor decat altuia sa ma apropii si sa-i indrept tatei cravata”. In cazul acesta, potrivitul cravatei lui taticu' se rasplatea lunar cu mii de dolari. Asta in timp ce Eltin, dandu-si seama de lipsa banilor in vistierie, a privat de pensii pe multi pensionari, care aveau nu numai de indreptat cravata.
Trebuie sa mai amintim ceva despre activitatea de consilier a fiicei fostului presedinte. In Legea (in vigoare si la vremea respectiva) privind functia publica in Federatia Rusa, la articolul 21, se arata ca "un cetatean nu poate fi admis intr-o functie publica” in cazurile in care exista un "grad de rudenie apropiat cu un functionar de stat, daca functia lor publica este nemijlocit subordonata sau este sub controlul unuia fata de celalalt”. Acelasi lucru l-a intarit Eltin, in propriul Decret nr. 2267, din 22 decembrie 1993. Cum s-ar spune, vreau sa respect legile si propriile decrete, dar, daca-i musai, pot sa le si fentez!
Interesant este ca si naravurile imperiale ale "Famigliei” s-au manifestat deosebit de activ in tot ceea ce este legat de sanatatea si odihna ei insasi si a apropiatilor ei. Totul, la cel mai inalt nivel!
Astfel, pentru "Famiglie” s-au achizitionat salupe, valorand 450.000 de dolari SUA, fara a mai pune la socoteala transportul. Aceste ambarcatiuni-minune au fost comandate de Administratia Prezidentiala companiei elvetiene "Mapetex Project Ingineering” (aceasta firma a luat parte, din 1995, la reconstructia Kremlinului, construind in special cateva cladiri pentru Administratia Prezidentiala). Comanda a fost realizata de compania britanica "Fairline”. salupele acestea sunt ambarcatiuni rapide – un mic iaht, lung de 10 metri, pentru patru persoane (costa 120.000 de dolari SUA), dar si un iaht de marime medie, lung de 14 metri, pentru 6 pasageri si 2 persoane la comanda (costa 330 mii dolari SUA).
Dar cum sta "Famiglia” cu averea? Nu foarte rau – crede revista engleza "Country Life”. Si exemplifica. Se presupune ca vila de lux "Chateau de la Garonne”, de pe Riviera Franceza, ar fi costat familia Eltin 11 milioane de dolari SUA.
Dupa parerea expertilor, forfota angajatilor Serviciului de Securitate al Presedintelui Federatiei Ruse din jurul acelui obiectiv nu putea conduce decat la ideea ca proprietarul "casutei” era cineva din membrii "Famigliei”. Fosta stapana a vilei, baronesa Maria Normann, marturisea ca cel care a cumparat "Chateau de la Garonne” este familia presedintelui Rusiei. Chiar daca Eltinii neaga ferm c-ar fi cumparat vila. Intre altele, in preajma locuia fratele miliardarului grec Onassis – Stavros Niarchos – si un membru al guvernului Libanului, al carui nume nimeni nu a reusit sa-l afle. Asa ca si cu vecinii "Famigliei” totu-i in ordine…
Iata si alt obiectiv strategic din averea "Familiei”. Dupa unele informatii demne de incredere, Tatianei Diacenko ii apartine, prin intermediari, o vila construita pe locul unde era vila unui academician, iar constructia acesteia au realizat-o muncitori sarbi. Terenul, care apartinuse anterior Administratiei Presedintelui, include si 3 ha de padure si e inconjurat de un gard inalt de 5 m. Localnicii au numit aceasta imprejmuire "Zidul Kremlinului”. Potrivit informatiilor vecinilor si constructorilor, singura functionara inalta de stat care a vizitat constructia a fost Tatiana Diacenko, care a si dat ordine constructorilor. Dupa unele date, casa era planificata a fi pusa pe numele tatalui sotului Tatianei, Aleksandr Diacenko. Constructia a inceput la 15 septembrie 1997 si s-a terminat la sfarsitul lui 1998. Numai curtea "vilei” ar avea 815 mp. Dupa parerea specialistilor in materie, valoarea unei asemenea constructii ar fi in medie de 500.000 de dolari SUA.
Povestind despre odihna si despre sanatatea "Famigliei”, nu se poate evita subiectul inclinatiei personale a lui Eltin pentru reconstructia sanatoriului prezidential "Barhiva”, la care s-au cheltuit circa 57 de milioane dolari, iar 125 milioane dolari erau planificate sa se indrepte spre alte "importante obiective ale statului” – spitalul clinic si policlinica Centrului medical prezidential. Da, sanatatea "Famigliei” trebuia aparata, aceasta-i… singura datorie a statului.
Medicii recomanda, intre altele, ca, pentru pastrarea unui tonus bun de viata, sa practici uneori calaria. Se pare ca, afland acest sfat intelept al medicilor, din aprilie 1997, pe teritoriul vilei lui Eltin au fost ridicate grajduri clasa "lux” pentru 40 de cai. Constructia a patronat-o Ludmila Diacenko, iar caii daruiti lui Eltin "fortifica sanatatea” in special membrilor "Famigliei”. Cu exceptia lui Boris Nikolaevici, care, din pacate, nu agreeaza caii. Insa copiii au si ei voie sa se distreze…
Ce se mai stie despre obiceiurile de fiecare zi ale familiei Eltin? Cheltuielile pentru studiile lui Boris Eltin jr. la un prestigios colegiu englez au atins 25 de milioane de dolari SUA pe an. Iar pe nepotica Masenca, Boris Nikolaevici nu a vrut s-o supere si i-a facut cadou, la implinirea varstei de 18 ani, un automobil "Skoda Felicia”. Specialistii zic ca ar fi costat 11.000 de dolari SUA. Si inca ceva despre niste "lucruri”, care nu-s de lux. In declaratia de avere, Boris Nikolaevici Eltin aminteste despre un elegant automobil "BMW”, care, dupa parerea lui, l-ar fi costat 70 de milioane de ruble, care, la cursul din 1996, ar fi fost 14.000 de dolari. Totusi, expertii, cunoscatori ai industriei automobilistice germane, au fixat pretul corect la 48-50.000 de dolari SUA.
Si o ultima chestiune privind imaginea "curata” a clanului Eltin. Sa luam un fapt ciudat. In declaratia de avere a "modestului” fost consilier al presedintelui, Tatiana Diacenko, se aminteste ca venitul sau anual nu depaseste decat de doua ori venitul anual al unui premier al Rusiei, sa zicem Viktor Cernomardin (actual ambasador la Kiev), care, se stie, este recunoscut prin bogatie. Sa comparam cifrele: Tatiana Diacenko – 624 milioane ruble, Viktor Cernomardin – 268 de milioane ruble. Asadar, un "simplu” consilier pentru aranjatul cravatelor are de doua ori mai mult decat primul ministru. Inseamna ca aranjarea cravatei fostului presedinte era de cea mai inalta calitate.
Sa incercam acum sa completam o declaratie generala de venituri si a proprietatii (personale si cea de care se foloseste) a "Famigliei” in ultimii ani: automobilele "Niva”, Chevrolet”, "BMW” si "Skoda Felicia” Ð valoare generala 100.000 de dolari SUA; salupele – circa 450.000 de dolari SUA; vila "Chateau de la Garonne” (Franta) – circa 11 milioane de dolari; alta vila din Rusia – nu mai putin de 500.000 de dolari SUA. De-aici incolo este inevitabil sa fie adaugat un necesar "etc.”
Umilirea lui Gorbaciov
Decembrie 1991. Trei persoane – Gorbaciov, Eltin si Iakovlev (ideologul lui Gorby) – in cabinetul lui Gorbaciov dezbat conditiile plecarii presedintelui URSS.
I-au cerut acestuia: la 7-8 ianuarie viitor, presedintele URSS, fara graba, cu demnitate, va parasi cabinetul, locuinta de serviciu si vila. "Fara probleme, Mihail Sergheevici. Despre ce-i vorba?… Cum sa nu?” Eltin promite totul – pensie, masina de insotire – ZIL s.a.m.d. Deodata, insa, total pe neasteptate, s-a suparat: "Pentru ce sa va eliberam de orice posibila responsabilitate juridica, daca n-ati facut nimic rau?” Gorbaciov a crezut atunci ca nu va avea nici o problema, ca intrebarea nu are nici un sens sa fie luata in serios. Ca urmare, Gorbaciov isi semneaza demisia. Peste cateva zile Ð era tot in decembrie – Gorbaciov sta in cabinet, scoate din seifuri, rupe si arunca hartii nefolositoare. Suna telefonul. Mihail Sergheevici ridica receptorul. Aspru, raspunde monosilabic: "Da… da…” Se pare, sunase sotia, Raisa Maksimovna, de la vila: la ea acasa aparuse o delegatie si-i cere sa deschida locuinta, pentru a se face inventarul averii, si, in general, in 24 de ore sa plece.
Cererea pazei de a fi asteptati stapanii casei, sa actioneze dupa lege nu ajuta. Lucrurile familiei sunt scoase in mijlocul casei. (Familia Gorbaciov isi delimitase locuinta de zona din imobil, unde candva locuiau personalul de serviciu si paza; detineau un apartament standard de trei camere, 80 mp. De altfel, l-au si cumparat, pentru orice eventualitate. Deci locuinta prezidentiala nu-i era nimanui necesara: de cateva ori, autoritatile au vandut-o si revandut-o.)
Deci fostul presedinte al unei superputeri innopta la vila pe care, de asemenea, trebuia sa o paraseasca. In ziua urmatoare, la 26 decembrie, avea o ultima intalnire – cu niste japonezi. La 8.50 dimineata, el sosise la Kremlin. In masina suna telefonul: "Mihail Sergheevici, in cabinetul dvs. sunt Eltin, Poltoranin, Burpulis si Hazbulatov. Si, ma scuzati, au deschis o sticla de coniac. Poate ar fi mai bine sa nu veniti aici?” Gorbaciov roaga sa i se puna la dispozitie o camera oarecare pentru a avea intalnirea programata. Se intalneste cu japonezii in cabinetul administratorului de la etajul III.
Sa nu bea, sa nu faca galagie in public!…
La 30 august 1994, de pe aerodromul guvernamental "Vnukovo-2″, avionul prezidential a luat drumul Berlinului. Incepea o calatorie de rau-augur a lui B. Eltin, care coincidea cu plecarea ultimelor contingente de trupe rusesti din Germania reunificata. In programul si graficul vizitei se preciza: "19.40 – Plecarea de pe aeroport la rezidenta (Hotelul Maritim). In autoturism, B.N. Eltin este insotit de P.S. Graciov. 20.00 – Sosirea la rezidenta. Cazarea. Seara libera”.
Aceste propozitii scurte: "B.N. Eltin este insotit de P.S. Graciov” si "Seara libera” au parut fatale nu numai pentru intreaga vizita, dar, in esenta, si pentru ultimele cateva luni.
Pe parcursul a aproape intregului zbor pana la Berlin, presedintele a examinat documentele vizitei. Cum era si normal, in mapa prezidentiala se gasea toata informatia necesara in acest scop – un remember al Ministerului Afacerilor Externe privind "istoria problemei” si o nota privind " aspectele politice ale plecarii trupelor”, textul complet al discursurilor (in total, cinci alocutiuni), "meniul” intrebarilor si raspunsurilor pentru conferinta de presa si "iesirile la presa”, alte remembere pentru convorbirile cu G. Kohl, cu alte inalte personalitati ale Germaniei. Presedintele in mare masura si-a dat seama de importanta istorica a masurilor ce se luau si i-a chemat la el in salon pe oficialii care-l insoteau, cand pe ministrul de Externe Kozarev, cand pe V. Iliusin, cand pe D. Riurikov, cerandu-le lamuriri si precizari suplimentare. Nimic nu prevestea ceva rau.
Presedintele avea si atunci insomnie (fenomen destul de des). La un moment dat, a avut imprudenta sa-l invite la el nu pe A. Korjakov, care ii stia prea bine cateva din pericolele care-l pasteau in timpul liber si putea – de bine, de rau – "sa regularizeze procesul”, ci pe Pavel Graciov. Pentru "cel mai bun ministru al Apararii din toate timpurile” fiecare betie cu presedintele era un dezastru. Neputand sa-l contrazica pe presedinte, el niciodata nu putea nici sa se opreasca singur, nici sa observe cand s-a facut plinul. Li s-au adaugat, apoi, A. Korjakov si M. Barsukov. Dimineata, pe la 8 si jumatate, cativa oameni din suita prezidentiala, dupa ritualul obisnuit in asemenea vizite, s-au urcat la etajul prezidential "la iesirea de dimineata”, ca sa-l "salute pe presedinte”. In asemenea cazuri, era important sa se cunoasca starea de spirit a lui Eltin, deoarece de aceasta depindeau multe, inclusiv si posibilitatea de a vorbi neoficial cu presedintele si de a-i transmite informatia necesara. Cand starea de spirit era proasta, atunci "plasarea” informatiei (chiar daca era placuta) devenea inoportuna.
Dezvaluirile senzationale ale lui Strobe Talbott
Eltin i-a propus lui Clinton sa organizeze pe un vapor una din intalnirile lor la nivel inalt. Dar, in vreme ce se afla fata-n fata cu presedintele american, Eltin nu si-a amintit mult timp numele premierului sau. Asemenea fapte scandaloase se retin din memoriile senzationale ale fostului prim-adjunct al secretarului de stat al SUA, Strobe Talbott (in perioada 1993-2001), in cartea acestuia "The Russia Hand: A Memoir of Presidential Diplomacy”, aparuta in SUA in anul 2002.
In decursul unei mari parti din ultimul deceniu al secolului trecut, Strobe Talbott a fost la curent cu relatiile secrete dintre Moscova si Washington. Intre altele, pentru prima data el a avut acces la secretele Kremlinului cu multi ani inainte. In 1970, Talbott, tanar student la Oxford, a fost primul traducator al memoriilor fostului lider sovietic Nikita Hrusciov, ajunse prin contrabanda in Occident. Cam tot pe atunci, s-a petrecut inca un eveniment care a influentat serios viata lui Talbott. In casa vecina cu a lui, s-a mutat un alt student de la Oxford, nimeni altul decat tanarul din Arkansas, Bill Clinton. Devenind presedinte, Clinton l-a recrutat pe ziaristul profesionist Talbott in echipa sa.
Propunerea de a deveni ambasador la Moscova a fost refuzata. Dar a acceptat sa devina, mai intai, seful sectiei CSI din Departamentul de Stat, iar peste cateva luni Ð prim-adjunct al secretarului de stat. In acest post-cheie, Talbott a stat mai mult de 7 ani. Si, in tot acest timp, principalul obiectiv al prietenului lui Clinton a fost Moscova.
Ca orice alt fost inalt functionar american, Talbott trebuia sa dea manuscrisul memoriilor sale la cenzura, in virtutea fostului sau post. Se spune ca cenzorii au lucrat serios asupra cartii. Toate momentele cele mai picante au fost sterse fara mila. Dar au ramas suficiente detalii. Desigur, obiceiurile specifice lui Eltin nu mai erau de mult o taina pentru nimeni. Dar pana acum nimeni dintre oficialitatile straine nu se referea la ele in mod public. Strobe Talbott a incalcat pentru prima oara acest tabu.
Talbott povesteste ca presedintele Clinton s-a confruntat prima oara cu maniera extravaganta de comportare a lui Eltin imediat dupa intrarea sa in functie. In timpul primei convorbiri telefonice cu noul presedinte american, Eltin era beat. Dupa cum scrie Talbott, limba sefului moscovit se impleticea. Nu era deloc in stare sa priceapa ca putea discuta cu Clinton. E-adevarat, pe viitorul "prieten Bill” o asemenea situatie atunci l-a amuzat.
In timpul primului summit Eltin-Clinton de la Vancouver, in aprilie 1993, presedintele rus a organizat, pentru prietenii sai americani, un "spectacol”. Clinton a avut imprudenta sa-l invite pe partener la o plimbare cu vaporul in jurul insulei Vancouver. Iata ce a iesit de-aici. "Nici nu se departase bine nava de chei, ca Eltin si supsese trei scotch-uri. La cina, a baut trei pahare cu vin si nu a mancat aproape nimic… Discursul lui a devenit foarte dezlanat ("Bill, noi nu suntem adevrsari, suntem prieteni.")… Devenind din ce in ce mai nervos, cu fiecare minut ce trecea, consilierii lui au incercat sa-i goneasca pe chelnerii cu bauturi, dar presedintele n-a fost de acord”.
Inca o intamplare inedita i-a asteptat pe americani cu ocazia sosirii la Washington a lui Eltin in 1994. Talbott atunci era plecat sa-l intalneasca pe presedintele rus la aeroport. "Potrivit protocolului, eu trebuia sa merg la rezidenta pentru oaspetii de onoare, in aceeasi limuzina cu Eltin, iar sotia mea trebuia s-o insoteasca pe Naina in alta masina. Dar pe pista de aterizare, ambasadorul rus la Washington, Iuri Vorontov, mi-a soptit: "Presedintele a obosit din cauza zborului si ar dori sa mearga impreuna cu doamna Eltina." Versiunea mea privind cauza acestei situatii a fost repede confirmata”. Fara sa tina cont de eforturile bodyguarzilor si ale Nainei Iosifovna, presedintele s-a napustit deodata pe scara avionului. Dar ce-a fost mai rau a urmat. "In acea seara, la resedinta care i-a fost rezervata, Eltin ratacea prin camere, beat mort. A coborat, apoi, cerand agentului de la serviciul secret: "Pizza! Pizza!" In sfarsit, bodyguarzii l-au apucat strans de coate si l-au imobilizat”.
Dupa prima sa intalnire cu Eltin, Clinton a observat: "Cand este beat, nu-i agresiv”. Foarte repede, el a inteles ca aceasta apreciere era profund gresita. In timpul convorbirilor cu americanii, in mod demonstrativ, Boris Eltin ii umilea pe ministrii sai. Curand nici aceasta nu l-a mai satisfacut. In timpul vizitei in SUA, din octombrie 1995, Eltin a hotarat foarte ferm sa-l demita pe ministrul de Externe, Kozarev. Aflandu-se la New York, deodata el a decis sa-l ajute pe "prietenul Bill” sa faca acelasi lucru cu secretarul de stat. "Eltin i-a observat pe secretarul de stat, pe Warren Cristopher si pe Madeleine Allbright, cand chelnerul le-a adus sampania. El a apucat una din cupele de pe tava. "Domnule presedinte, a spus Chris, nu e acela al dumneavoastra!" Eltin a tipat, a incercat sa-si gaseasca propriul pahar, l-a golit dintr-o inghititura si s-a intors din nou spre Chris. "De mult nu va mai observam. Dumneavoastra si Kozarev sunteti amandoi niste ratati! Ratati absoluti!"”
Curand Eltin si-a indreptat sagetile batjocurii asupra ministrilor americani. Uneori, ca tinta pentru iesirile lui era ales chiar Clinton. In octombrie 1998, cei doi lideri discutau in mod frecvent la telefon. "Eltin a repetat, de cateva ori, "nu se poate", in ruseste. De doua ori a incercat Clinton sa raspunda, dar Eltin l-a intrerupt, spunandu-i "O.K., e timpul". Cand Clinton a incercat sa deschida gura a treia oara, Eltin a inchis telefonul”.
Cea mai penibila impresie, totusi, au produs episoadele legate de boala liderului rus. In iunie 1999, dupa descinderea desantului rus pe aeroportul din capitala provinciei Kosovo, Pristina, Moscova si Washingtonul pareau ca se afla la granita unui iminent conflict politic. In toiul crizei, Eltin nu s-a aratat in nici un fel. Intr-un final, Clinton a hotarat, totusi, sa-l sune pe colegul rus. Mai bine n-o facea. Stapanul de la Kremlin era foarte serios bolnav. "Eltin a propus sa se intalneasca neintarziat, daca e asa de necesar, pe o nava sau chiar pe un submarin! Acesta era un moment mizerabil si periculos… Functionarii rusi, care au ascultat aceasta convorbire, au putut sa ajunga la concluzia ca presedintele lor si-a iesit total din fire, si sa nu mai indeplineasca ordinele de la Kremlin”.
Rabdarea cu care Clinton a privit iesirile lui Eltin i-a uimit foarte adesea pe consilierii liderului american. Strobe Talbott scrie chiar ca, in timpul unui asemenea episod, i-a fost rusine de seful sau. In timpul unei conferinte de presa comune, liderul rus a inceput sa se adreseze foarte grosolan ziaristilor. Iar Clinton n-a gasit alta iesire din situatie decat sa-i cante in struna prietenului sau… In orice caz, suita lui Clinton si-a criticat dur bossul. Toate umilintele de care au avut de suferit din partea lui Eltin erau de multe ori compensate. Pentru ca, atunci cand erau, intr-adevar, probleme serioase, Clinton reusea, aproape intotdeauna, sa-l manipuleze pe presedintele rus. La inceputul cartii sale, Talbott ofera o caracterizare interesanta a comportarii lui Eltin la summit-urile ruso-americane. "La sedintele plenare, cu cel mai mare numar de participanti pe ambele parti ale mesei, Eltin se arata ferm, chiar un lider autoritar, care stie ce vrea si urmareste sa si obtina. In timpul unor intalniri restranse, el devenea receptiv la sugestiile si sfaturile lui Clinton”.
Dar cand ar fi trebuit sa fie descrise unele detalii din convorbiri, devine clar ca Talbott dezvaluie foarte putine lucruri.
Din nou, suntem in aprilie 1993. Intalnirea Eltin-Clinton la Vancouver, in prezenta ambelor delegatii. Tactica lui Eltin se reducea la faptul ca avansa, una dupa alta, cate o initiativa zgomotoasa. Astfel, propunerile Moscovei, pe care Washingtonul le-a refuzat de-a lungul multor ani, erau mascate usor si erau prezentate ca ceva nou. "Hai sa hotaram aceasta chiar acum, Bill! Tu esti un om de stat, mi-am dat seama! Sa ne folosim de acest moment!” – a repetat Eltin. Functionarii americani prezenti au respins initiativele. Ca raspuns, Boris Nikolaevici, cu o "solemnitate sagalnica” se plangea lui Clinton: "Bill, birocratii tai incearca sa ne opreasca sa luam hotarari care pot fi luate de presedinti!” Rezultatul: nici una dintre initiativele lui Eltin nu s-a realizat. Dar liderul rus era la fel de multumit. Pentru un observator putea sa para ca anume el, nu Clinton, domina cursul intalnirii.
Petele albe de pe octombrie '93
Dosarul penal nr. 18/123669-93, cu toate cele 400 de volume ale sale, curand se va transforma in scrum. Documentele de arhiva care se refera la infractiuni grave se pastreaza 10 ani. Asa prevede legislatia ruseasca. Dar dosarul "Octombrie negru '93″ a fost oficial clasat in septembrie 1995. Inseamna ca acestui dosar i-a fost dat sa "traiasca” mai putin de doi ani. Totusi, ziaristii au reusit sa cunoasca acest dosar supersecret. Cu ajutorul documentelor, a relatarilor facute de participanti nemijlociti si observatori ai acestor evenimente s-a reusit dezvaluirea catorva secrete ale acelor zile…
Cadavre erau multe in timpul evenimentelor din octombrie '93. De multe ori, martorii interogatoriilor, ca raspuns la solicitarile anchetatorilor de a descrie cele intamplate, au povestit despre "munti de corpuri”. Nu-i de mirare ca, dupa publicarea de catre Procuratura Generala a numarului 149, diferite ONG-uri au protestat. Au aparut martori cum ca un numar mare de cadavre au fost expediate cu slepurile sau au fost arse, in secret, in crematorii… Aparatorul drepturilor omului Viktor Kogan-Iasnai a verificat datele despre cei "impuscati”, pe un stadion alaturat, de catre aparatorii Casei Albe, si despre "distrugerea in secret” a cadavrelor. Cateva informatii ale lui provoaca si acum indoieli in privinta credibilitatii informatiei oficiale.
– Unul dintre prietenii mei, spune Viktor, a reusit sa vorbeasca cu lucratorii de la trei crematorii, care au confirmat ca, in cateva nopti consecutiv, acolo, in secret, s-a dat foc la sacii cu cadavre. Eu nu exclud ca, la ordinul puterii, morga s-a debarasat urgent de cadavrele nereclamate. Totusi, am incetat cercetarile, cand partenerul meu a inceput sa fie speriat de oamenii in civil: "Pe dvs. nu va atacam, dar fiica va creste…”
Acum, despre evenimentele de la telecentrul "Ostankino”. Un tablou complet al evenimentelor derulate la "Ostankino” nu pot fi descrise nici chiar urmarind materialele din dosarul penal.
Unul dintre anchetatori a povestit presei:
“Ceea ce s-a intamplat pe langa "Ostankino" nu se poate numi decat masacru. Fara a intampina nici un fel de obstacole, oamenii au fost lasati sa treaca spre corpul tehnic. "Viteaz" (detasamentul cu destinatie speciala) a asteptat nu se intelegea ce anume. A asteptat pana in ultimul moment, apoi a deschis focul asupra oamenilor. De ce nu s-a putut dispersa multimea pana sa se apropie de "Ostankino"? Din ce cauza cei de la detasamentele speciale n-au tras asupra radiatorului acelui "Ural" (camion de mare tonaj), care a atacat usile cladirii? De ce au tras in oameni, simpli gura-casca?”
Alt anchetator in acelasi dosar observa:
"Mi-amintesc bine ca "Ural" s-a ciocnit in usile de sticla ale cladirii. De-acolo nimeni n-a mai iesit. Peste ceva timp, de cladire s-au apropiat militarii. Aceiasi care ne-au insotit la intrarea de la "Ostankino". In acel moment, multimea s-a linistit, asteptand actiunile urmatoare ale militarilor. Acestia au deschis focul asupra cladirii. Oamenii erau in extaz. Mi-amintesc strigatele: "Ura! Armata e cu noi!" si "Ce mai asteptam? La asalt! Suntem acoperiti!" Dupa aceasta, militarii s-au apropiat si mai mult si au deschis focul asupra oamenilor. Trageau fara nici o retinere”.
De ce va fi fost nevoie de toata aceasta stratagema? Lamuritoare este argumentatia unuia dintre anchetatori: "Pentru a se aduce trupele in oras era nevoie de un motiv. Iar evenimentele de la "Ostankino" pareau un motiv ideal. In fata cladirii tehnice nu se adunasera sinucigasi, si doar o singura salva a militarilor, chiar asupra camionului "Ural", ar fi speriat poporul. Salvele asupra cladirii au dat un nou impuls pentru atac.
Orice asemanare cu situatii petrecute undeva, candva, pe Calea Dorobantilor din Bucuresti, nu este deloc intamplatoare.
Istoria unei boli
Starea sanatatii lui Boris Nikolaevici Eltin a fost una din cele mai bine pastrate secrete al puterii de la Kremlin. Acest secret s-a pastrat cu sfintenie, mai serios decat toate secretele militare luate la un loc. De aici si concluzia: zvonuri, barfe, clevetiri… Intre altele, situatia adevarata a cazurilor este ca pana si zvonul cel mai grozav se infatiseaza pe fondul unei absurditati. Destul sa spunem ca presedintele Eltin a traversat… cinci infarcturi.
Mult timp, presa ruseasca a oscilat daca sa dea publicitatii istoria bolii lui Eltin. S-a avut in vedere etica medicala. Dar pana la urma s-a hotarat ca trebuie. La urma-urmelor, de sanatatea lui depindea viata intregii tari. Observatorii politici de la Moscova au remarcat cu invidie ca in SUA este mai simplu. Candidatii la presedintie sunt nevoiti sa se supuna unui riguros control medical. Iar rezultatele sunt publicate in presa. Concluzia: daca s-ar fi intamplat asa ceva in Rusia, Boris Nikolaevici n-ar fi fost niciodata "tatal natiunii”!…
Politica bolnavului Eltin
1993. Pentru prima data in istoria Rusiei, Biroul de presa al Presedintiei face public caracterul starii de indispozitie al sefului statului: "dureri in perimetrul soldului, cu ecou in picior”. La intoarcerea de la Sanatoriul "Barhiva”, la 21 septembrie, presedintele Eltin dizolva, prin decret, Sovietul Suprem.
1994. Victima unei "raceli puternice”, presedintele isi petrece aproape intreaga luna februarie la una dintre resedintele oficiale. La 22 februarie, este desfiintata Directia resurselor informationale din cadrul Presedintiei, pentru ca, doua zile mai tarziu, Eltin sa pronunte primul mesaj din istoria Rusiei, adresat Dumei de Stat. Iar la 28 februarie l-a destituit pe Nikolai Golusko din functia de director al Serviciului Federal de Contraspionaj. In luna decembrie a aceluiasi an, presedintele Eltin este supus unei interventii chirurgicale la nas. La putin timp dupa externarea din spital, trupele rusesti declanseaza asaltul asupra capitalei cecene, Groznai.
1995. In perioada 9-17 aprilie, Eltin isi prelungeste, fara nici un fel de explicatii, concediul de odihna. La data de 28 a aceleiasi luni, presedintele Eltin anunta ca a ordonat crearea a doua blocuri politice in vederea alegerilor pentru Duma de Stat – de "centru-dreapta”, sub conducerea lui Viktor Cernomardin, si de "centru-stanga”, coordonat de Ivan Rabkin. In iulie, seful statului este internat, pentru investigatii, in urma unor probleme cardiace. Dupa o luna de absenta, revine la Moscova, pentru ca, la data de 4 august, Eltin sa treaca Serviciul de Securitate a Presedintelui in subordinea administratiei de la Kremlin.
1996. La 28 iulie, administratia prezidentiala anunta ca seful statului "a racit si ca acuza o stare acuta de oboseala”. La inceputul lui august, Boris Eltin se retrage, pentru doua luni de concediu, la una dintre casele de odihna din imprejurimile Moscovei. In acest rastimp, aparitiile in public ale lui Eltin se limiteaza la 16 minute, cu prilejul ceremoniei de investire, discursul pronuntat durand 45 de secunde. La 5 septembrie, presedintele Boris Eltin anunta, in cadrul unei interventii televizate, ca este de acord cu efectuarea unei operatii pe cord deschis, confirmand, astfel, speculatiile privind starea sa de sanatate. In plus, cardiologul Renat Akciurin declara ca, intre cele doua tururi de scrutin, Eltin a suferit un infarct. Operatia are loc la data de 5 noiembrie. Este pentru prima oara cand presedintele Rusiei se desparte, pentru cateva ore, de "valiza nucleara”, incredintata premierului Viktor Cernomardin. Eltin reia controlul "butonului atomic” dupa iesirea din anestezie. In data de 9 iulie, Nikolai Kovaliov este numit, prin decret prezidential, director al Serviciului Federal de Securitate (FSB, fost KGB). Cateva zile mai tarziu, la 15 iulie, Anatoli Ciubais este desemnat sef al administratiei prezidentiale, in locul lui Nikolai Egorov, iar la 17 iulie, generalul Igor Rodionov devine ministru al Apararii, inlocuindu-l pe Pavel Graciov. La data de 10 august, Aleksandr Lebed este numit secretar al Consiliului Securitatii Rusiei si reprezentant permanent al presedintelui rus in Cecenia, in locul lui Oleg Lobov. Dupa 100 de zile, la 17 octombrie, Lebed este destituit din toate functiile, pentru ca, a doua zi, Mihail Kolesnikov sa fie demis din functia de sef al Statului-Major General al armatei. La 10 decembrie, Eltin il elibereaza din functie pe comandantul trupelor aerului si de desant, Evgheni Podkolzin.
1997. Dupa operatie, presedintele Boris Eltin apare pe micul ecran abia la inceputul lunii martie. In mai, remaniaza complet guvernul, introducandu-i pe reformistii Anatoli Ciubais si Boris Nemtov. In aceeasi luna, il demite pe ministrul Apararii, Igor Rodionov. In iulie, il demite pe ministrul Justitiei, Valentin Kovaliov. In noiembrie il demite pe ministrul Privatizarii, Maksim Boiko, si pe ministrul de Finante, Ciubais. La data de 11 decembrie, el este spitalizat cu diagnosticul de pneumonie. Totusi, surse medicale autorizate evoca "spasme cerebrale, generate de schimbarile de presiune atmosferica si de oboseala acumulata in timp”. In acest rastimp, el primeste o noua vizita a cancelarului german, Helmut Kohl, prima consumandu-se in ajunul interventiei pe cord deschis. Chiar in ziua externarii, 19 decembrie, seful statului semneaza raportul privind destituirea directorului serviciului federal de graniceri, Andrei Nikolaev.
1998. In februarie demite trei ministri Ð Valeri Serov, Nikolai Tah si Vladimir Kineliov. In perioada 13-20 martie, Eltin, aflat la resedinta sa, Gorki 9, cade victima unei infectii respiratorii. Revenit la Moscova, el demite intregul cabinet de ministri. Serghei Kirilenko este numit premier interimar. In luna mai, se agraveaza criza economica din Rusia, Eltin devine tinta din partea principalelor atacuri din partea comunistilor, ale presei si ale populatiei. In august, Duma cere demisia lui Eltin. Presedintele il demite pe Kirienko si il numeste in loc pe Viktor Cernomardin. In septembrie, el renunta la Cernomardin si il numeste premier pe Evgheni Primakov. In octombrie, in timpul vizitei in Uzbekistan, Eltin e cat pe ce sa se prabuseasca la pamant. Sfarsitul lunii noiembrie – inceputul lunii decembrie Eltin si-l petrece in salonul Spitalului Central al Kremlinului, unde fusese internat cu diagnosticul pneumonie. Intors la biroul sau de lucru, seful statului semneaza decretul de demitere a sefului administratiei prezidentiale, Valentin Iumasev, si a catorva dintre subalternii acestuia.
1999. In ziua de 17 ianuarie, la o saptamana dupa ce Rusia a sarbatorit, pe stil vechi, Craciunul, presedintele Eltin este din nou internat. De aceasta data, cu diagnosticul "ulcer perforat”. Opinia publica primeste vestea cu rezerva, multi inclinand sa considere ca "retragerea” face parte din obisnuita strategie a lui Eltin. Comentand, presa moscovita concluzioneaza ca, dupa toate aparentele, istoria bolii presedintelui Eltin nu se termina aici. Pentru ca, in ziua de 13 ianuarie, biroul de presa al Presedintiei ruse a anuntat noi schimbari in componenta administratiei de la Kremlin. Conform scenariului descris, acest lucru se va intampla odata cu insanatosirea sefului statului. Ceea ce s-a si adeverit. In luna mai, il demite pe Primakov si il numeste premier pe Stepasin. In august il demite pe Stepasin, il numeste premier interimar si candidat al Kremlinului la prezidentiale pe Vladimir Putin.
Secretul obiectivului "B-4″
Pana la jumatatea anului 1995, nu aparusera suspiciuni in legatura cu sanatatea lui Eltin. Desigur, varsta putea sa conduca la unele concluzii. Unii mai stiau si despre cateva antecedente. In 1987, Eltin suferise un stres puternic. La plenara comitetului regional de partid Moscova abia reusise sa ingaime doua-trei cuvinte, fusese foarte stangaci. In septembrie 1994, s-a intamplat momentul cand, la Shannon, el n-a mai putut sa coboare din avion pentru a se intalni cu premierul Irlandei. In 1990 si 1993, a suferit operatii in zona soldului. In decembrie 1994 – o operatie la nas. La sfarsitul lui 1993, in China, a suferit o fractura. Apoi, i-a paralizat o mana si un picior. Dar toate acestea au fost floare la ureche…
Lucrurile serioase in privinta sanatatii au aparut putin mai tarziu. Primul semnal a sunat in vara lui 1995. La 10 iulie, Eltin i-a invitat la masa pe doi prieteni apropiati – Korjakov si Barsukov. Masa a fost stropita de bautura din belsug. Potrivit unei socoteli foarte modeste, presedintele a "supt” o sticla de un litru cu lichior avand un numar insemnat de grade. Rezultatul nu a intarziat sa se arate. In aceeasi noapte, pe la ora 3, medicul de serviciu a sosit la spitalul prezidential de la resedinta din Barhiva, pentru a verifica daca totu-i in regula cu obiectivul "B-4″. Totusi, in spital "obiectivul” nu era de gasit.
Mai multe cautari s-au facut la toaleta. Fortand usa (aceasta era inchisa pe dinauntru), s-a observat ca cel cautat era intins pe jos fara cunostinta. Asa cum s-a putut, l-au scos de-acolo pe presedinte. I-au masurat tensiunea: 90 cu 60.
Organismul, nu asa de tanar, n-a putut sa reziste unei asemenea cantitati de alcool. La 11 iulie, Eltin a fost trimis la spital, cu diagnosticul "infarct”. Oficial, populatiei nu i s-a comunicat nimic despre aceasta. Presei i s-a spus ca i s-a inrautatit boala de inima. Specialistii afirma ca perioada postinfarct nu poate fi mai mica de 5 saptamani (dar poate dura si cateva luni). Insa Eltin a stat in spital doar jumatate de saptamana. Chiar la inceputul lui august, el a iesit la serviciu. Toate argumentele medicilor ca presedintele isi face singur rau, ca tratamentul nu s-a incheiat, demersurile lor n-au reusit. "Trebuie sa lucrez! Nu mai pot sa trandavesc”, ar fi spus ferm Eltin. "Un prejudiciu ireparabil adus sanatatii”, astfel au apreciat specialistii iesirea lui precipitata… De necrezut, dar o realitate: Eltin nu-i credea pe medici. El era convins ca nu poate nicicum sa se imbolnaveasca. Si deodata, mai mult – infarct! Corectitudinea diagnosticului urma sa se confirme foarte repede. In octombrie 1995, Eltin s-a dus la Soci. In ciuda recomandarilor medicilor – "liniste si numai liniste” -, a trait dupa bunul lui plac. Juca tenis, bea, facea cura de slabire. Se intelege, spre sfarsitul lunii situatia sanatatii lui s-a inrautatit. Incepeau sa se manifeste periodicele lui boli de inima.
Numai ce s-a intors la Moscova Boris Eltin, ca s-a si intrunit consiliul de medici. La 26 octombrie, el era, cu al doilea infarct, la spital. Situatia se repeta. Presa a fost din nou mintita. In sanatoriu, unde a fost transferat de la spital, era vizitat regulat de Cernomardin, Graciov, alte persoane oficiale. De fiecare data, Eltin se ridica din pat, se asezau cu totii la masa si… In decembrie, presedintele a refuzat sa continue tratamentul si a parasit sanatoriul. Un an mai tarziu, Naina Iosifovna (sotia) si Tatiana Borisovna (fiica) vor spune: “De unde sa stim ca lui Boris Nikolaevici ii este rau si-i este necesara operatia? Noua nu ne-a spus nimeni nimic…” Minciuna. Medicii de la Kremlin au prevenit de multe ori asupra pericolelor la care se expunea Boris Eltin.
Zvonuri: Boris Eltin a murit a 7 august 1999!
Pana acum nu exista vreun raspuns credibil la intrebarea referitoare la cauza pentru care primul presedinte rus a demisionat cu o jumatate de an inainte de incheierea mandatului sau prezidential. Explicatiile obisnuite invocate au fost sanatatea precara, calcule politice complicate, inevitabila si apropiata cadere economica. Toate acestea nu prea sunt convingatoare. Caci, in toamna lui 1999, sanatatea lui Eltin se imbunatatise evident, iar pana atunci nu se pomenise nimic despre calcule politice. Ce s-a intamplat de fapt?
Zvonul s-a construit pe o informatie ajunsa la unele ziare rusesti din "surse credibile”. S-a spus cum ca, la 7 august 1999, Boris Eltin ar fi murit pe neasteptate.
Famiglia, in primul rand, ar fi actionat rapid. Nu doar transferand mijloace puternice de plata peste granita, acumuland avere, dar si pregatind transmiterea treptata a puterii unei persoane de incredere. Una din operatiunile speciale, de care, de cele mai multe ori, se ocupa FSB la Sankt Petersburg si in regiunea Leningrad, se referea la pregatirea dublurilor (sosiilor), din care unul trebuia sa-l schimbe pe Eltin, daca moartea acestuia ar fi survenit in cateva zile, pentru a fi pregatita opinia publica, apoi sa dispara fara urma. Sosiile se pregatisera intr-unul dintre obiective, care apartineau Academiei medico-militare. Sosiile nu numai ca dobandisera o asemanare totala cu chipul presedintelui, prin felurite operatii estetice, in special indepartand falangele palmelor, care lipseau de la adevaratul Eltin, dar suferisera si o actiune hipnotica. Cei alesi de a deveni sosiile presedintelui nu numai ca au renuntat la vechile lui nume, indepartate cu grija din toate documentele, din cartile de imobil si din tot felul de alte inscrisuri, dar au fost deprinsi sa nu fie surprinsi in caz ca se va rosti deodata "Boris Nikolaevici”. Ei au invatat sa mearga ca el, sa manance ca el etc., etc. Dupa unele date, ar fi fost trei sosii, iar doua dintre ele ar fi astazi lichidate.
In noaptea de 6 spre 7 august, aflandu-se in vila sa de pe Gorki 9, Eltin s-a simtit rau. Medicul de serviciu impreuna cu medicul de la reanimare declara ca prognoza i-ar fi foarte nefavorabila. Naina Iosifovna si-a chemat degraba fiica, pe Tatiana Diacenko, pe V. Okulov (ginerele), pe M. Akciurin, ca si pe A. Ciubais, V. Putin si A. Volosin.
Invitatii au sosit cand presedintele era inconstient. Akciurin constata moartea clinica in urma ruperii miocardului si totala lipsa de perspectiva a masurilor de reanimare. De urgenta, la ordinul lui Volosin, a fost indepartata paza interna si echipa medicala (toti acei oameni, in numar de 11, se spune ca ar fi fost, in scurta vreme, lichidati). Intr-o obisnuita "Volga” neagra cu girofar, asezat pe canapeaua din spate, a fost rapid livrata sosia de serviciu, o persoana originara din regiunea Orenburg, 58 de ani, al carei nume nu se cunoaste precis. Naina a cerut ca lui Eltin, inainte de a fi inlocuit, sa i se faca o slujba dupa obiceiul ortodox (pravoslavnic). Peste o ora, la vila a sosit patriarhul Aleksei si a oficiat ritualul. Nici un strain nu era in acel moment acolo. Chiar si autoturismul patriarhului a fost oprit la vreo 100 de metri departare, iar de acolo a venit pe jos.
O biografie neconventionala
Cel care a fost supranumit "tarul Boris”, pentru puterile discretionare pe care si le-a asumat prin Constitutia adoptata in 1993, s-a nascut la 1 februarie 1931, la Butka, un satuc aflat la 250 km de orasul siberian Ekaterinburg. Bunicii din partea tatalui fusesera tarani instariti pana prin 1930, cand au fost declarati culaci (chiaburi) si li s-a confiscat averea. Tatal lui Boris a avut si el de suferit: a facut trei ani de gulag, sub acuzatia de agitatie antisovietica. Pe cand era elev, Boris Eltin a fost exmatriculat temporar, pentru ca intrase intr-o disputa cu un profesor. Trecand cu bine si peste acest episod, si-a incheiat studiile superioare la Institutul Politehnic Ural, luandu-si licenta de inginer constructor. A lucrat, timp de 7 ani, ca simplu inginer pe santier. In 1963, este numit inginer-sef pe santierul Iuzgorstroi, iar in 1968 a raspuns de constructiile civile din Sverdlovsk. Pana in 1985 ocupa functii importante in aparatul de partid al regiunii Sverdlovsk, de unde este promovat de Mihail Gorbaciov in functia de secretar al CC al PCUS. Peste numai doi ani, in 1987, devine prim-secretar al Comitetului orasenesc Moscova al partidului. De pe aceasta pozitie si-a criticat, pentru prima data, mentorul pentru ritmul lent al reformelor. La inceputul anului 1988 este detronat din functia de partid si numit ministru al Constructiilor, dar este demis si din acest post. Atunci are prima criza cardiaca.
Ca sa reintre pe scena politica, Eltin va face ceea ce nici un alt conducator sovietic nu a indraznit sa faca inaintea lui: se va sprijini pe popor. Asa va fi ales deputat acasa la el, la Sverdlovsk. Acuzatiile sale la adresa sistemului comunist, ba chiar avand tinta asupra parintelui perestroikai, care visa inca la un comunism cu fata umana, s-au intensificat si dupa ce a fost desemnat presedinte al Sovietului Suprem (parlamentul) al RSSF Ruse. Mai mult, in iulie 1990, in cadrul unei sedinte a Biroului Politic al CC al PCUS, si-a depus – cu un gest teatral – carnetul de membru al Partidului Comunist.
La 12 iunie 1991, devine primul presedinte al Federatiei Ruse, fiind ales prin vot universal, din primul tur de scrutin, de 57% din alegatori.
Ceea ce l-a facut cunoscut a fost insa momentul 19 august 1991, cand, urcat pe un tanc, a indemnat multimea sa se opuna puciului indreptat impotriva lui Gorbaciov. Cu autoritatea castigata dupa esecul puciului, Eltin declara… independenta Rusiei (cu un an in urma, in noiembrie 1990, fusese adoptata declaratia de suveranitate). De aici incolo, disparitia imperiului sovietic si sfarsitul regimului comunist nu mai sunt decat o chestiune de timp. In anii urmatori, Boris Eltin impune reforme economice liberale, astfel incat societatea ruseasca sa se transforme in mod ireversibil, desi demersurile lui nu sunt nici pe departe acceptate fara adversitati serioase. Dar Eltin nu a cedat. Ba, pentru a-si apropia succesul, nu a ezitat sa foloseasca forta impotriva opozantilor sai. Astfel, in octombrie 1993, el a dizolvat Sovietul Suprem mostenit de la defuncta URSS, iar in contra celor ce nu i-au fost pe voie a trimis tancurile. Iar la sfarsitul lui 1994 a declansat razboiul din Cecenia, pentru a readuce la ordine mica republica separatista din Caucazul de Nord. Doi ani a durat conflictul, in urma caruia Rusia a trebuit sa-si recunoasca intrangerea si sa accepte negocieri de pace. O pace care a functionat doar pana in toamna 1998, cand au reinceput ostilitatile.
"Cartea cecena” a avut doua feluri de repercusiuni. Pe de o parte, insuccesul militar din preajma "prezidentialelor” din '96 i-a creat dureri de cap serioase lui Eltin si l-a determinat sa-si reconsidere orchestrarea campaniei electorale, apeland la un grup de specialisti americani in materie. Si totul s-a terminat cu bine, adica fotoliul prezidential a fost pastrat. Pe de alta parte, reluarea ostilitatilor in Cecenia, in toamna lui 1998, dupa o mediatizare corespunzatoare a unor acte teroriste de pe teritoriul Rusiei, presupuse a fi puse la cale si infaptuite de separatistii de la Groznai, a creat bune auspicii pentru un nou favorit al "tarului Boris”. Fermitatea premierului Putin pe frontul cecen i-a adus acestuia sporuri insemnate in cota de incredere a opiniei publice. Si l-a linistit si pe Boris Eltin, care simtea in ceafa, amenintatoare, rasuflarea atator adversari – de la comunistul Ziuganov si pana la fosta lui "mana dreapta” Primakov, coalizat cu primarul Moscovei, Lujkov.
Ce-i drept, campania prelungita pe frontul cecen i-a atras acuze pe plan extern, intr-un moment cand abia se mai aplanasera animozitatile dintre Rusia si Occident pe tema Kosovo si a largirii spre Est a NATO. Sigur, "tarul Boris” s-a straduit din rasputeri sa recastige pentru tara sa si pozitia de superputere de altadata, de pe timpul URSS. N-a prea reusit. Sarcina a fost preluata, peste ani, de actualul presedinte Vladimir Putin. In ciuda "inghetarii” relatiilor cu Alianta Nord-Atlantica si a unei apropieri de China, raporturile cu SUA si cu puterile occidentale au trebuit sa ramana, in cele din urma, agreabile. Caci numai dintr-acolo putea veni suportul financiar atat de necesar unei economii vlaguite.
