Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Infernul din noi

Modul in care "ne-am luat ratia de libertate" violent si pe nepregatite, in decembrie '89, continua sa produca, tardiv, efecte si paradoxuri "originale", acolo unde nici cu gandul nu te gandesti. Oameni din generatia de mijloc si chiar ...

Share

Rl online 0 comentarii

08.07.2005 - 00:00
Modul in care "ne-am luat ratia de libertate" violent si pe nepregatite, in decembrie '89, continua sa produca, tardiv, efecte si paradoxuri "originale", acolo unde nici cu gandul nu te gandesti.
Oameni din generatia de mijloc si chiar din cea plecata spre varsta a treia, obisnuiti sa considere religia cel mult ca pe un folclor subversiv, agrementat cu "traditionale" slujbe de familie, cu oua rosii si cozonac, cu agheazma de leac si cu noaptea de Inviere, in tandem cu "momentul cultural-distractiv", au aparut stante pede in chip de credinciosi cu icoane la vedere - inclusiv, sau mai ales "persoane publice", interesati nevoie mare de "isihasm", convinsi ca acatistele sunt "de folos la toata vremea" si bineinteles la victoria echipei preferate de fotbal. Un june "nouazecist", atras initial de cele sfinte,o vreme autor de eseuri teologice, intoarce brusc spatele "vocatiei" originale (sic) devenind animator si lider gay. Un altul, calugarit la o varsta sub aceea a Mantuitorului, "iesit la propovaduire" ajunge staretul unei noi manastiri din Banat, pentru ca, in cele din urma, sa-si rada barba si pletele si sa-si dea jos dulama calugareasca si sa aspire la o faima de vedeta TV. (Asa ceva nu s-a intamplat la noi nici in timpul regimului comunist, care, in tari limitrofe, precum Rusia si Bulgaria incuraja si populariza in exces "convertiri" spectaculoase de preoti care se declarau atei).
In sfarsit, dar nu in cele din urma, in evlavioasa Moldova, un fost fotbalist, dupa ce si-a lasat sa creasca o barba de-un cot pentru care l-ar fi invidiat insusi Rasputin, ajutat de cateva "ucenite" fanatizate, se "razboieste" cu Satana - zicandu-si de pe acum Daniel Petru "razboinicul", cu pretul sacrificarii unei fiinte atinse de o grava maladie psihica, "sora" sau "maicuta" cum o dezmierdau cei nu indeajuns de initiati in treptele monahicesti.
Ce-ar putea sa insemne aceste devieri comportamentale, devenite publice, ale unor persoane care "descopar" credinta in Dumnezeu ca pe un fruct multa vreme oprit? Din care, muscand, unora li s-au sterpezit dintii, altora le-a ramas in gat, unora li s-a aplecat, altora le-a indus semne de nebunie sadea?
S-ar putea crede ca zarva mediatica iscata de astfel de cazuri, tocmai bune sa alimenteze insatiabila lacomie de senzational a cititorului de ziare si telespectatorilor impatimiti este de natura sa declanseze, prin reactie in lant, alte evenimente asemanatoare si ca de vina pentru aceasta sunt jurnalistii care le descopera si le lanseaza. Daca li s-ar putea imputa acestora ceva, n-ar fi faptul ca scriu despre ele sau le prezinta, fiindca, vrem, nu vrem, ele exista ca o intristatoare si alarmanta realitate, ci felul cum le trateaza. Fiindca, de cele mai multe ori orgoliul de atotstiutor al moderatorului - ca sa ne marginim doar la media electronica - desele intreruperi pe care le face invitatilor, plus precaritatea prestatiilor acestora, plus "vocile din public" multe din ele artagoase, dincolo de obiect, daca nu de-a dreptul stupide ajung sa prefaca o discutie ce s-ar cuveni serioasa si grava intr-o sueta de club.
Va ramane oare, scandalul de la manastirea Tanacu, inscris in cartea neagra a vietii noastre bisericesti, ca un eveniment unic? Se vor extrage din el "invataminte" care sa ofere garantia ca asa ceva nu se va mai intampla niciodata? E greu de raspuns afirmativ, necunoscute sunt caile Domnului, dar probabil si ale Celui Rau, de vreme ce stim ca Imparatia lui Dumnezeu este in noi si nimic nu ne poate convinge ca si infernul nu s-ar afla tot in noi.
Deocamdata ne putem intreba, noi, laicii, carora nu ne este indiferenta "soarta" Bisericii si bineinteles clericii de pe toate treptele ierarhice, cum de s-a putut intampla acolo asa ceva.
In primul rand, cum se face ca un tanar de 28 de ani, cu o pregatire teologica si culturala atat de firava (am inteles ca a abandonat studiile la facultate), cu un trecut destul de tulbure si mai ales cu un psihic atat de labil a putut sa acceada la monahism si sa devina "duhovnic", adica "responsabil" de asistenta duhovniceasca, nu "staret" cum s-a tot spus, la o manastire de maici. Cine a "garantat" pentru el la calugarire, cine "l-a purtat sub mantie", cine i-a fost nas de calugarie, cine l-a facut vrednic de a sluji cele sfinte, mai intai ca ierodiacon, apoi ca ieromonah. P.S. Corneliu Barladeanul, vicarul Episcopiei Husilor ne-a dat de inteles, fara sa ne spuna daca l-a hirotonisit chiar dansul sau alt ierarh, ca de la inceput "candidatul" i s-a parut a nu fi "intru ale sale". Ca i-a fost recomandat, neoptional, de ctitorul manastirii, pe care i-a fost greu sa-l refuze. Daca P.S. Cornelie a fost, intr-adevar cel care l-a hirotonisit pe atunci ieromonahul Petru Daniel Corogeanu, gestul acestuia de a-l infrunta acum, de a nu i se supune, de a-l agresa si a nu-l lasa sa ia Sf. Antimis il face vinovat de o culpa tot atat de mare ca si aceea de a se fi pretat la nesabuita "exorcizare" care i se pune in seama. Un teolog din emigratia rusa care a trait in ultimii ani ai vietii in Franta, scria: "Orice preot ar trebui sa aiba cunostinte medicale in privinta bolilor psihice (Si, fireste, sa nu sufere el insusi de o asemenea boala! - n.a.). Ele ii sunt absolut necesare in practica pastorala. Sunt cazuri frecvente cand penitentul si odata cu el duhovnicul, sunt confruntati cu manifestari nervoase care pot trece drept sentimente religioase si cand preotul nu este in stare sa determine caracterul isteroid al unor fenomene psihice" (A. V. Elceaninov: "Scrisori catre tineri", trad. in pregatire de Ed. Sophia).
In cazul Tanacu mai intervine si problema considerentelor care ii fac pe unii oameni cu dare de mana, trebuie sa intelegem ca si buni crestini, sa "ctitoreasca" asemenea locasuri si a criteriilor de care trebuie sa se tina seama atunci cand se dau aprobari pentru asa ceva. Nu dispunem de informatii despre modul cum a luat fiinta respectiva manastire, dar aparitia de schituri si manatiri atat de rapida incat repetatele editii ale ghidului "Drumuri spre manastiri" de-abia daca reusesc sa le tina pasul ne face sa ne punem intrebari. Nu cumva la originea unora dintre ele ar putea sta si alte intentii decat cele duhovnicesti, ajungandu-se pana la un fel de targ cu... Dumnezeu "M-ai ajutat, Doamne, in afaceri, ajuta-ma si de-acum incolo, am tot ce-mi trebuie cu asupra de masura si din ceea ce imi prisoseste iti "durez" o manastire".
Este inca un mare paradox al nesfarsitei noastre "tranzitii", ca in tara in care apar puzderie de schituri si manastiri, acolo unde nu te-ai fi asteptat niciodata sa apara, binecredinciosii nostri compatrioti nu se arata in stare sa puna inceput unei biserici "reprezentative" in Capitala tarii.
Este foarte greu, daca nu imposibil si "contraproductiv" ca dupa ce un asemenea schit sau o asemenea manastire a fost creat/a, sa fie desfiintat/a brutal ("sa nu ramana piatra pe piatra", cum s-a exprimat nu tocmai diplomatic P.S. Corneliu). Sa gandim ce zarva si cata sminteala ar putea starni o asemenea "rezolvare", cum ar privi-o ctitorul, dar si credinciosii obisnuisi sa o stie acolo si care nu sunt in stare sa distinga o autentica traire in duh si adevar si o slujba facuta dupa randuielile adevarate ale Bisericii de fariseismul exhibitionist al fostului ieromonah.
Nicaieri in Molitfelnicele noastre nu gasim slujbe ("ierurgii") cu adresa individuala de scoatere a duhurilor necurate din cei ce se considera bantuiti de ele. Ceea ce fac unii preoti in asemenea cazuri este sa adapteze, din proprie inspiratie, Moliftele Sf. Vasile cel Mare, in care nu exista decat o exorcizare la modul general, deci fara a se viza indivizi aparte.
Si inca ceva. De obicei practicile de "exorcism" (despre care nu vom obosi a spune ca nu sunt in specificul si in duhul ortodoxiei) ajung sa fie la mare cautare printre credinciosi care le cauta si nu precupetesc sa le incurajeze prin obolul lor generos. Ceea ce poate asigura lacasului in care acestea se practica o stare materiala prospera. Un participant la unul din show-urile televizate care au intors pe toate fetele acest caz observa ca "parintele Daniel Petru" purta odajdii scumpe din catifea rosie, care nu pareau confectionate in atelierele de la Pasarea sau Tiganesti.
Si de-acum incolo Biserica va fi confruntata cu cereri de infiintare de noi manastiri si cu lipsa de "cadre". Cazuri precum acesta o va determina sa fie mult mai exigenta in a le acorda binecuvantare, ca de altfel si in privinta aspirantilor la calugarie.
In 1957, puterea comunista a motivat oportunitatea faimosului Decret 410, care stabilea necanonic conditii draconice de intrare in monahism, prin faptul ca manastirile ar fi fost pline de "nechemati", ceea ce ar fi obligat statul sa "faca ordine" acolo unde Biserica intarzia sa o faca. Fireste ca aceste argumente ascundeau considerente dictate de politica ateista, de marginalizare, pana la disparitie, a Bisericii.
Sa nu ne mire daca acum, in plin stat de drept si regim democratic, "societatea civila" va cere la un moment dat Statului sa emita un nou Decret 410, pretextand ca Biserica nu este in stare sa-si faca singura ordine. Deja au inceput sa se auda sugestii asemanatoare,sa se propuna scoaterea religiei din scoala, sa fie incriminata Biserica Ortodoxa pentru caracterul ei "retrograd", incompatibil, chipurile, cu o tara care aspira sa intre in UE.
Daca nu va tine seama de asemenea "voci" deocamdata sporadice si razlete, dar destul de "citete" pe ecranele televizoarelor, Biserica va continua sa aiba probleme mari. Poate ca mult prea desele si somptuoasele "evenimente bisericesti" care si-au facut loc, in ultimii ani in unele eparhii, cu "intaistatatori" mult prea dornici sa se arate la televizor, ar trebui sa "alterneze" cu forme de misionarism mai simplu si mai activ, de la biserica la biserica, de la un grup de credinciosi la alt grup de credinciosi si de la om la om, asa cum a inceput sa se faca ici-colo, dar nu indeajuns. Un cuvant al Parintelui Arsenie de la Techirghiol, al Parintelui Teofil de la Sambata (care marturisea candva candid ca n-are nimic de-a face cu dracul si nici acesta cu dansul) si, de ce nu, al unor predicatori cu un limbaj mai "modern" ar putea avea rezultate mai bune decat sa zicem, fara intentia de a bagateliza evenimentul, participarea la o procesiune cu Sfintele Moaste. Iar miile de "participanti" care "acorda" o jumatate de ora slujbei de Inviere tinuta pe malul marii sau in orice "locatie", afara, nu fac cat zecile de credinciosi care stau nemiscati la utrenia si liturghia pascala, de la un capat la altul.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...