Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De la Marx la Ceausescu, ipostaze ale lui Anticrist

Ce pot avea in comun personalitati politice atat de diferite precum Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu? Un erudit vizionar, larg deschis catre filozofia anticilor si catre hegelianism, un fondator de stat cultivat, devorator de teorie marxista, dar ...

Share

Rl online 0 comentarii

14.10.2006 - 00:00
Ce pot avea in comun personalitati politice atat de diferite precum Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu? Un erudit vizionar, larg deschis catre filozofia anticilor si catre hegelianism, un fondator de stat cultivat, devorator de teorie marxista, dar si practician al revolutiei, un ins pragmatic care a dus, in plin secol XX tirania la paroxism, un despot primitiv, in fine, de o reductie culturala jenanta! O observatie elementara s-ar raporta la faptul ca apartin, cu totii, ideologiei comuniste. Din care fapt decurge pozitia lor fata de religie, nuantata in forma, dar ideatica in fond: de respingere. Textul de la care se revendica aceasta respingere, in realitate negare, si inca violenta, desi doar in plan teoretic (lucrurile se vor schimba radical in cazul lui Lenin, Stalin si Ceausescu) exista in lucrarea lui Karl Marx "Contributii la critica filosofiei hegeliene a dreptului": "Fundamentul criticii ireligioase este: omul creeaza religia, nu religia il creeaza pe om. Si anume: religia este constiinta de sine si simtamantul de sine al omului care sau nu s-a gasit inca pe sine, sau s-a pierdut din nou. Dar omul nu este o fiinta abstracta, situata in afara lumii. Omul este lumea omului, statul, societatea. Acest stat, aceasta societate produc religia, o conceptie rasturnata despre lume, pentru ca insusi statul, societatea constituie o lume intoarsa pe dos. Religia este teoria generala a acestei lumi, compendiul ei enciclopedic, logica ei in forma populara, entuziasmul ei, sanctiunea ei morala, intregirea ei solemna, temeiul ei general de consolare si de justificare. Ea este realizarea fantastica a creatiei omenesti, pentru ca esenta omeneasca nu poseda o realitate adevarata. Lupta impotriva religiei este, prin urmare, lupta indirecta impotriva acelei lumi a carei aroma spirituala este religia. Mizeria religioasa este expresia mizeriei reale si totodata protestul impotriva mizeriei reale. Religia este suspinul creaturii chinuite, sensibilitatea unei lumi lipsite de inima, dupa cum este si spiritul unor oranduiri lipsite de spirit. Ea este opiu pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului, este cerinta adevaratei lui fericiri". "Opiu pentru popor" - iata sintagma arhicunoscuta, citata si rascitata de marxisti, marxizanti si criticii marxismului. Cat priveste "suprimarea religiei", Marx nu a putut-o intreprinde decat ca o tentativa exclusiv in plan filozofic si ideologic. Nu a avut si puterea efectiva de a o transpune in practica. Lenin si Stalin, practicieni ai "ateismului militant" au avut, insa, putere efectiva s-o faca. Epigonul stalinist Ceausescu - la fel. Cu precizarea - esentiala - ca ei nu s-au putut atinge de CREDINTA, apanaj exclusiv al spiritului uman, ci doar de expresia materiala si institutionala a Bisericii. De fapt, textul otravit si otravitor al lui Marx, de la care se revendica politica de stat a regimurilor comuniste in relatia cu Biserica, nu explica ESENTA permanentei incercari a acelor regimuri de a distruge sentimentul religios al supusilor statului totalitar. Sa ne reamintim ca, desi la alte dimensiuni, si statul nazist a fost adversar al religiei (Frederic Nietzsche, filosoful favorit a lui Hitler, a fost primul care a declarat ca "Dumnezeu este mort". Hitler a tras concluzii "juste": daca Dumnezeu e mort, atunci el, Hitler, nu trebuie sa aiba nici un scrupul in a ucide milioane de oameni nevinovati). Explicatia reala a adversitatii marxistilor fata de religie o da marele ganditor rus Nicolai Berdiaev: "Onoarea de a fi inventat comunismul nu-i revine poporului rus; el l-a primit din Occident. Dar el i-a dat, incontestabil, prima incarnare vie. Ajungem astfel la chestiunea de a sti de unde a iesit comunismul, de ce este in asemenea masura contagios, prin ce virtute a invins ideologic in decursul revolutiei ruse (...). Toate acestea sunt imposibil de inteles daca socotim comunismul ca pe o manifestare exclusiv politica sau economica, daca il supunem unei critici rationale numai din aceste doua puncte de vedere. COMUNISMUL, SI IN TEORIE, SI IN PRACTICA, ESTE SI EL O MANIFESTARE DE ORDIN SPIRITUAL SI RELIGIOS. MAI ALES CA RELIGIE ESTE REDUTABIL, CA ATARE SE OPUNE EL CRESTINISMULUI SI TINDE SA-I IA LOCUL (subl. ns.). Un sistem exclusiv social ar fi putut ramane neutru pe terenul religios; comunismul, dimpotriva, asemeni celorlalte religii, poarta cu el o intreaga etica integrala (...); are propriile dogme, isi raspandeste catehismul, poseda chiar embrioni ai cultului... " (Probleme du Communisme", ed. Desclee de Brouwer, Paris, 1933, trad. Al. M.). Asadar, organizat ca RELIGIE DE STAT, comunismul ataca crestinismul. Afirmatiile lui Berdiaev sunt intarite de Jacques Attali in encomiastica lucrare "Karl Marx ou l'esprit du monde" (ed. Fayard, Paris, 2005): "Dupa caderea Zidului Berlinului si dupa ce-au disparut aproape toate dictaturile care il invoca pe Karl Marx, trebuie facuta lumina asupra acestui proscris FONDATOR AL SINGUREI RELIGII NOI DIN ULTIMELE SECOLE" (subl. ns.).

Manualul ateului

Desi in finalul Razboiului Rece s-a dovedit ca secera si ciocanul nu au reusit sa umbreasca stralucirea crucii, sa ne amintim de pilda de aparitia pentru prima oara in 1961 a bibliei comuniste "Manualul ateului" publicata de Academia de stiinte din Moscova, o adevarata "Evanghelie dupa Sfantul Marx" (diametral opusa in spiritul ei "Liturghiei ateului" de Honore de Balzac) sau a pandantivului ei din China Rosie, cartea asa-zisei "gandiri" a marelui ucigas zeificat Mao Tse Dung, cel mai odios volum vomitat vreodata de gura spurcata a iadului.
In fata iminentei sale apocalipse, hidra comunista a plasmuit din otrava rosie o noua teologie a impacarii dintre Dumnezeu si Satan. Episcopul sau preotul revolutionar insemnau calul troian in Biserica, un Mantuitor despuiat de apartenenta sa divina, un Hristos privit ca un mare reformator, primul dintre comunisti.
Toate acestea ne descopera o noua privire asupra paradoxurilor acestei lumi, in care marele razboi anticrestin dus de fortele satanice s-a purtat de fapt intre cei ce cred in Iisus si cei ce cred in Marx. Dar din anii '80 mai ales, tabara ateilor incepuse sa simta ca Biblia continea adevarul suprem. Practicat in clandestinitate in lagarul rosu, exact ca in primele veacuri, crestinismul a triumfat prin iubirea profunda si mila evanghelica.
Caci dincolo de colapsul economic manifest, nici un comunist nu canta, spre exemplu, in amintirea infricosatorului seminarist, fiu al unui cizmar betiv, Stalin (ce murise in culmea paranoii de ani buni), "Stalin, iubitul sufletului meu"; sau "Hrusciov, cu dragoste la tine vin"; si cu atat mai putin "Brejnev, de tine simt nevoie"!!!

Spiritul taliban

Pe teren filozofic, lucrurile sunt circumscrise la lumea intelectualilor, indiferent de semnul lor politic. In momentul cand in arena intra factorii de decizie, situatia se schimba radical. Sa ne amintim de distrugerea celor doua imense statui ale lui Buddha din Afganistan, nimicite de talibani in numele Islamului. Grozavia a fost infaptuita de fanatici motivati de o ideologie religioasa reductionista. De ce invocam acest intristator episod? Fiindca, in opinia noastra, in actiunile demolatorilor de asezaminte religioase, indiferent de numele lor si de statul in care au actionat, exista resorturi psihologice tinand de mentalitatea talibana. Adica de barbari. Pe langa implicatiile de ordin ideologic expuse, in furia unor dictatori comunisti impotriva asezamintelor religioase intra si o componenta amintind de recea determinare dementiala cu care hoardele mongole au distrus inegalabile monumente de cult si laice. In cele ce urmeaza, ne vom referi doar la cateva dintre crimele savarsite de comunism impotriva constructiilor cultice - in primul rand pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Lenin: "Victoria impotriva clerului este asigurata"

La 16 ani, Lenin s-a declarat ateu convins: "Inca din clasa a cincea de liceu am rupt-o cu toate problemele de religie: mi-am smuls crucea de la gat si am aruncat-o in lada de gunoi." "In principiu, Lenin recunostea libertatea de constiinta - dar nu si libertatea de credinta, pentru ca vedea religia ca "o forma de asuprire spirituala" si, repetand papagaliceste dupa Marx ca "opiumul popoarelor"". Imediat dupa preluarea puterii, Lenin a ordonat transformarea ansamblului manastiresc Trotki - Serghievski de langa Moscova in muzeu al ateismului. In timpul primei cumplite perioade de foamete (1921-1922), cand "oamenii se hraneau cu hoituri desi Biroul Politic a interzis sa se pomeneasca de canibalism in presa", Patriarhul Tihon a apelat la popor: "Intindeti mana si ajutati-i pe fratii si pe surorile voastre aflati in suferinta! Cu asentimentul credinciosilor, puteti folosi tezaurele din biserici ca sa curmati foametea (inele, lanturi si bratari care impodobesc sfintele icoane, odoare de argint si de aur". Lenin a sesizat imediat ocazia de a pune mana pe odoarele lacasurilor de cult, mai ales ca bolsevicul Unsliht (Unszlicht? - n.n.) ii spusese ca in Rusia "erau aproximativ 80 de mii de biserici, majoritatea ortodoxe". "La 23 februarie 1922, ziarele au anuntat emiterea unui decret al guvernului referitor la confiscarea cu forta a tuturor obiectelor de valoare apartinand bisericilor ruse. Nu se spunea ca decretul respectiv fusese mai intai aprobat de Lenin si confirmat de Biroul Politic." Preotii au consimtit sa dea odoarele bisericilor, mai putin obiectele folosite la cuminecatura. Cu ajutorul delincventilor de drept comun, bisericile au fost, insa, integral jefuite. Nu au lipsit crimele, ca in orasul Suia (in apropiere de Ivanovo), unde locuitorii au protestat impotriva jefuirii a trei biserici si a sinagogii, armata tragand in multime. La 4 mai 1922 Politbiroul a votat un decret "care consfintea pedeapsa cu moartea pentru preoti." "In intreaga tara s-au organizat expeditii in stil militar impotriva bisericilor si a clerului. Sinagogile evreiesti, geamiile musulmane si bisericile romano-catolice nu au fost nici ele crutate. Noaptea, in subsolurile CEKA sau in padurile din apropiere se puteau auzi focuri de arma. Preotii si laicii executati erau apoi stivuiti in prapastii si rape. Pe tot cuprinsul tarii, clopotele bisericilor au incetat sa mai bata. Liderii locali ai partidului, cekistii si membrii comisiilor numarau infrigurati aurul si obiectele de pret pe care le indesau in lazi. Nu se cunoaste cantitatea totala de obiecte de valoare stranse atunci, dar continutul unei liste de obiecte stranse pana la 1 noiembrie 1922 ne ofera o imagine de ansamblu cu privire la scara intregii operatiuni: 610 kg aur, 4.141.375 kg argint, 35.670 diamante, 71.762 obiecte de valori nespecificate, 268 geme, 3115 ruble de aur, 19.155 ruble de argint, 1902 diverse obiecte de pret." Piese de mobilier din biserici au fost duse in casele confiscate de la burghezia moscovita de catre ierarhia de partid. Au fost profanate moastele Sf. Barnabas din Vetluga si confiscata racla de argint; la fel racla cu moastele Sf. Serghei din Radonej, simbol al rezistentei din sec. XIV-lea impotriva tatarilor. (Informatiile sunt oferite de volumul "Lenin - O noua biografie", de istoricul Dmitri Volkogonov, aparut la editurile Orizonturi si Lider, Bucuresti, 1994, trad. de Anca Irina Ionescu dupa "Lenin. A New Biography".)
Sa mai mentionam din aceeasi sursa ca, in timp ce rusii mureau de foame, Lenin si ceilalti capi ai partidului au trimis, in 1922, obiecte de aur in majoritate furate din patrimoniul Bisericii, in valoare de peste 19 milioane de ruble - aur in China, India, Persia, Ungaria, Italia, Franta, Anglia, Germania, Finlanda si in alte tari "din dorinta de a da un nou impuls procesului revolutionar".

Catedrala ucisa

La moartea lui Stalin (05.03.1953), din 80 mii de biserici ruse mai existau - inactive - 19.000 din care 13.000 "erau folosite ca depozite, restul ca ateliere industriale sau cluburi". Clopotele fusesera topite; de ex., in 1933 "in scopul asigurarii bronzului necesar pentru industria tractoarelor, planul anual de productie a acestuia va fi marit de la 5.200 tone la 6.300 tone" (cf. D. Volkogonov, op. cit., p. 417). Sub dictatura celui mai mare criminal al istoriei, razboiul impotriva Bisericii, initiat de Lenin, a fost dus la paroxism (cu o scurta intrerupere impusa de nevoia de a uni poporul in fata invaziei germane). Printre cei ucisi de NKVD, cu un glont in ceafa, se afla Pavel Florenski (1882-1938), unul dintre cei mai importanti teologi ai secolului al XX-lea, deopotriva matematician, fizician, filozof, specialist in istoria Bisericii. Un geniu, "rar si exceptional spirit universal (...). El ne aduce aminte de titanii Renasterii, de Leonardo da Vinci si de altii, poate si de Pascal" (Serghei Bulgakov, aflat in exil in 1943, in prefata la "Iconostasul", opera de mare valoare a lui Florenski, aparuta la Ed. Fundatia Anastasia, 1994, in traducerea lui Boris Buzila dupa originalul in limba rusa editat de YMCA-PRESS, Paris, 1985). Numele marelui intelectual crestin a supravietuit genocidului - dar cine stie cati marturisitori intru Hristos vor fi pierit nestiuti, in gulagul stalinist?
Stalin nu a ucis, insa, numai oameni. La ordinul lui, au fost ucise si monumente si, printre acestea, unul dintre cele mai impunatoare si reprezentative edificii ale crestinatatii: Catedrala inchinata Mantuitorului Hristos, salvatorul Moscovei, in anul teribil 1812. Informatiile care urmeaza le datoram autorului polonez Ryszard Kapuscinski ("Agonia imperiului", ed. Nemira, Bucuresti, 1996, trad. de Olga Zaicik, dupa "Imperium", Ed. Czytelnik, Varsovia, 1993). Amintind intrucatva de durata edificarii domurilor Apusului, constructia a durat 45 de ani, fara intrerupere. Ridicat dupa planurile arhitectului Konstantin Ton, in apropierea Kremlinului, lacasul a fost sfintit la 26 mai 1883. Dimensiunile erau gigantice: inaltime echivalenta cu a unui turn de 30 de etaje, cu ziduri placate cu marmura de Altai si granit finlandez, cu douasprezece porti de bronz cizelat (in total 140 de tone), peste care trona cupola imbracata in arama (176 de tone) si cele patru clopotnite cu 14 clopote insumand 65 de tone. "Impunator este mai ales interiorul, luminat de lumanari fixate in trei mii de sfesnice. Si deoarece, dupa datina provoslavnica, drept-credinciosii isi aprind, cand intra in biserica, propria lumanare, iar in biserica incap peste zece mii de credinciosi, vapaia se vede batand in geamuri de la mare distanta. In momentul intrarii in biserica iti atrage privirea un iconostas imens si stralucitor pentru a carui lucrare s-au folosit 422 de kilograme de aur." Pe placile de marmura (177 la numar) din partea inferioara a peretilor era rezumata intreaga istorie militara a Rusiei pravoslavnice. Cei mai mari pictori rusi ai timpului, printre care Serov, Surikov si Veresceaghin, au zugravit, intr-o tehnica speciala, frescele, o minune a arhitecturii religioase, de o grandoare extraordinara! Care n-a durat decat 48 de ani fiindca, in 1931, Stalin a hotarat sa fie daramata, iar in locul ei sa fie construit Palatul Sovietelor. De ce tocmai acolo? "Explicatia ca se impune ateismul, ca se poarta o lupta continua impotriva religiei, ca se inchid numeroase biserici si manastiri era adevarata, dar insuficienta", afirma scriitorul polonez. Intentia dictatorului era de a face ceva care sa sfideze America, stat imposibil de depasit economic "Asadar, la 4 iunie 1933, Stalin semneaza proiectul lui Jofon si Sciuko. Prin urmare, Palatul Sovietelor va fi de sase ori mai greu decat Empire State Building, iar statuia lui Lenin din varful lui de trei ori mai inalta (peste o suta de metri) si de doua ori si jumatate mai grea decat Statuia Libertatii. Si alte dimensiuni stabilite de Stalin fac sa te cuprinda ameteala." (Este vorba de o inaltime de 415 m, de o greutate a edificiului de 1,5 milioane tone, de un volum de 7 milioane m.c., echivalentul a sase dintre cei mai mari zgarie-nori din New York, iar, in ce priveste statuia, lungimea degetului aratator al lui Vladimir Ilici trebuia sa fie de 6 metri, latimea umerilor de 32 m, iar greutatea statui de 6 mii de tone.)

Iunie 1933

"Trebuie amintita data fiindca este esentiala: e vorba de iunie 1933. Este luna cand campurile si drumurile Ucrainei sunt asternute cu zeci de mii de cadavre de oameni morti de foame, iar cazurile de canibalism cand mamele, iesite din minti si inconstiente, isi mananca propriile progenituri nu mai sunt o raritate... Da, toate se petreceau simultan - si demolarea sanctuarului, si milioane de oameni asasinati, si Palatul care trebuia sa-i uluiasca pe americani si canibalismul."
Dar de ce trebuia ridicat Palatul Sovietelor tocmai pe locul unde fusese Catedrala inchinata Mantuitorului? "Bolsevismul este un uzurpator, dar unul care merge mai departe: nu mai este doar imaginea lui Dumnezeu pe pamant, este Dumnezeu insusi. Pentru a se preface in noul Dumnezeu, trebuie sa darame lacasele Dumnezeului dinainte (sau sa le degradeze din rangul lor de locuri sfinte, preschimbandu-le in depozite), iar pe temeliile lor trebuie inaltate noi locuri sfinte, noi obiective de adoratie si cult - Case ale Partidului, Palate ale Sovietelor si altele. Prin aceasta transformare, mai exact spus prin aceasta revolutie, se opereaza un simplu si radical transfer de simboluri. Iata, aici in acest loc (a fost o biserica) unde plin de credinta ai adus un omagiu Celui Atotputernic (care se afla in ceruri), acum (aici sta Casa Partidului) vei aduce un omagiu celui Atotputernic (de pe pamant). Intr-un cuvant, se schimba punerea in scena, dar ramane neschimbat principiul esential: cultul." Istoria a vrut ca de proiectul lui Stalin sa se aleaga praful: au venit epurarile, razboiul fierbinte, Razboiul Rece... Dupa 5 decembrie 1931, cand s-a terminat demolarea, pe locul maretului lacas al Domnului rasarise o groapa imensa, cu apa "acoperita de o mazga verde", "in care se prasisera broastele". Finalmente Hrusciov a ordonat sa se amenajeze un bazin. Interesant este si epilogul naratiunii lui Kapuscinski: "Seful comisiei instituite de Stalin in vederea demolarii si a inlaturarii de pe harta Moscovei si a Rusiei a bisericii cu hramul lui Cristos Mantuitorul a fost Viaceslav Molotov. Acelasi care, cativa ani mai tarziu, a semnat (impreuna cu Ribbentrop) pactul prin care Polonia era stearsa de pe harta lumii." Sa adaugam ca manastiri vestite in toata lumea ortodoxa precum Vladimir, Suzdal sau Oranki-Manastarka (ctitorie a lui Dimitrie Cantemir) au fost transformate, dupa 1942, in lagare de prizonieri de razboi. (De notat ca o buna parte din sarma ghimpata care le-a inconjurat a fost furnizata de SUA, in cadrul ajutorului de razboi.) In acest sens sunt de mare interes memoriile unuia dintre cei mai cunoscuti detinuti politici romani, o legenda vie a gulagului sovietic si a temnitelor Romaniei bolsevizate, Aurel Gulan (colegul de celula cu Al. Mihalcea la Jilava si Gherla): "Lagarul avea cateva zeci de baraci grupate in jurul punctului central care era o manastire imensa, transformata in locas sfant de tortura, in cea mai mare incapere de locuit a lagarului, paturile suprapuse, "cracile", cum le spuneam noi, priciurile, ocupand tot spatiul interior al manastirii, pe patru-cinci niveluri. Seara, inainte de culcare, rugaciunea mea se termina cu scuze, imi ceream iertare de la Sfanta Fecioara ca trebuia sa dorm cu spatele la ea, chipul Preacuratei pictat pe peretele manastirii reaparand, dupa ce stersesem cu fundurile varul alb cu care fusese acoperita." Bagat la carcera pentru ironizarea politrucului care il imbia cu inrolarea in divizia "Tudor Vladimirescu", "un propagandist din Chisinau, cu multe stele pe umar", descopera, uluit si tulburat, ca fusese aruncat in osuarul unde fusesera pastrate ramasitele calugarilor care vietuisera, timp de secole, in manastirea Greazovat (cf. lucrarii memoralistice "Marturii din Iadul Rosu. De la Vorkuta la Gherla", ed. Petrion, 1995).
Despre Oranki de dinainte si de dupa ciuma rosie, avem marturia preotului prizonier Dimitrie Bejan din care spicuim: "Sus, pe locul unde a fost crucea, pe turla centrala, a crescut un mesteacan. In biserica este un depozit de alimente. Pana unde s-a putut, s-a dat cu voi peste icoane. Intreaga pictura, de la bolta in jos, pana la jumatatea inaltimii, s-a pastrat intacta. Mana pictorului, venit din sud, si-a lasat cu maiestrie amprenta luminozitatii albastrului cer mediteranean (...). In fata, pe peretele catapetesmei, sus (...) se afla icoana Invierii, o capodopera: e momentul nasterii zilei, in zori, cand ceturile acopera vaile si padurile de maslini (...). In jurul lui Iisus cel inviat din mormant, parca plecand din trupul transfigurat al Mantuitorului, o lumina ireala, diafana, suprapamanteana. Iar ochii, ochii lui Iisus, privesc adanc la tine si peste tine, pana la marginea pamantului. Revolutia i-a tras lui Iisus un foc de arma drept in frunte" (cf. "Oranki, - Amintiri din captivitate", Ed. Tehnica, Bucuresti, 1998).

Ceausescu sau "Uraciunea pustiirii"

Bisericile nu sunt construite oriunde, la intamplare, ci pe "axis mundi", locul de unde tasnesc din maruntaiele Pamantului fascicule de forte magice, indreptate catre Cer. In mediul urban, sec, geometrizant, uscat, verdeata din jurul lacasurilor de cult alcatuieste, impreuna cu spatiul sacru, un colt de rai. Un element stenic intr-o lume pandita de alienare. In aceste "colturi de rai" a lovit cuplul infernal Ceausescu, distrugand un crampei din sufletul Bucurestilor. De fapt faradelegea acelor criminali este extinsa dincolo de atacul impotriva bisericilor caci, in furia lor demolatoare, au poruncit si distrugerea Spitalului Brancovenesc si a Institutului Medico-Legal "Mina Minovici", ca sa nu mai vorbim de cartierul istoric Uranus pe al carui loc a fost ridicata "Casa Poporului", o ciudatenie faraonica.
Ce a pierdut cultura romana din pricina distrugerilor din timpul dictaturii ceausiste deducem din cazul manastirii Vacaresti - "ultima ctitorie domneasca - una dintre cele mai frumoase ale secolului al XVIII-lea si cea mai mare manastire din Balcani. Calatorul Flachat, care a vazut-o in 1740, arata ca avea aerul unei cetati, iar biserica era cea mai frumoasa din cate vazuse. Arhitectul G.M. Cantacuzino, fermecat de ansamblul Vacaresti, scrie in "Izvoare si popasuri": "Jocul maselor si al volumelor a fost intotdeauna subordonat unei stricte si ermetice discipline de un riguros geometrism. De aici, o mare muzicalitate de volume nascute dintr-o conceptie de o mare discretiune, in care geometrismele abile si gingasiile florale alternau sau se completau"" (cf. lucrarii colective "Bisericile osandite de Ceausescu, Bucuresti, 1977-1989", Ed. Anastasia, 1995). Numai in Capitala in perioada 1977-1989, au fost mutate (si mutilate) 8 biserici si distruse 20 (in total 28 de lacasuri ortodoxe, 6 sinagogi si temple mozaice si 3 case de rugaciune neoprotestante). Sub dictatura comunista (care a lovit si in sate) nu au suferit numai lacasurile de cult din Capitala. La Constanta, de pilda, au fost rase de pe fata pamantului sinagoga de rit sefard de pe str. Mircea si Biserica Evanghelica existenta candva pe str. Carol (azi B-dul. Tomis). Despre primul asezamant, Marian Moise scrie: "Autorii ghidului "Constanta si Techirghiol" din 1924, Th. Ionescu si I.N. Duployen, descriu mai intai templul israelit de rit spaniol din str. Mircea nr. 18 (...). Alte surse scriu ca (...) templul (care din pacate nu mai exista) a fost construit in 1908" (cf. "Constanta veche. Restituiri necesare", Ed. Memora, Constanta, 2001). Citat de M. Moise, ghidul "Constanta si imprejurimile ei" (Ed. Stiintifica, 1960) descrie astfel edificiul: "O constructie gotica, cu forme austere (...) azi monument de arhitectura, zidit in anul 1908 pe plan bazilical. Nava principala prezinta in fata o larga ogiva cu bolta inalta. Micile firide albe, cu arcade ogivale si pinaclurile accentueaza ritmica elegantelor contraforturi ale fatadei, dandu-i vizitatorului o impresie de solemnitate severa. Cele doua rozete cu lobi dantelati, in spatele carora straluceau vitralii decoreaza si mai mult fatada principala (...). Acest monument de arhitectura a suferit avarii in ultimul razboi; acum este in curs de renovare." Bijuterie arhitectonica a Constantei, ce ar fi putut fi amenajata ca sala de concerte, a sfarsit in "iepoca de aur", in apatia generala sub lama buldozerului. Orasul, cu zona peninsulara abandonata si, in general, cu putine edificii notabile, a mai pierdut o cladire reprezentativa. In cateva ore! Cat priveste Biserica Evanghelica a comunitatii germane, M. Moise scrie: "In imediata apropiere a actualului sediu al Comunitatii, pe str. Carol (B-dul. Tomis), pe locul unui bloc a existat Biserica Evanghelica (zisa si Protestanta sau Lutherana), o cladire supla, alba, pe frontispiciul careia scria "Eine feste Burg ist unser Gott". A fost demolata prin 1963 deoarece (spune un martor) in fata ei, anume pe trotuarul de langa Sala Sporturilor, se ridica tribuna unde stateau autoritatile la defilarile de 1 Mai si 23 August." (op. cit., p. 361). Privelistea lacasului de cult "nu cadra" cu elanul revolutionar al nomenclaturistilor din tribuna, calauziti la aceea vreme de "Vulpea din Carpati" cum ii placea sa fie supranumit sangerosul tiran rosu Gheorghiu-Dej.
De la doamna Heide Vlasceanu, curator al Bisericii Evanghelice din Constanta, aflam amanunte despre drama acelor ani. Initial totul s-a desfasurat cu binecunoscuta rigoare nemteasca. Adica, la sfarsitul secolului al XIX-lea pe un teren de 2800 mp delimitat de perimetrul actualelor strazi Sarmisegetuza, Dacia si B-dul. Tomis, primit de la statul roman, comunitatea germana si-a edificat un asezamant compus din acel triptic de cladiri indispensabil spiritului german: scoala, stabilimentul socio-sanitar si nu in ultimul rand biserica.
La 30 ianuarie 1949 aceasta biserica care devenise ortodoxa odata cu plecarea in masa a enoriasilor etnici germani din 1940, a fost resfintita ca Evanghelica, in ea tinandu-si de atunci slujbele evlaviosul pastor luteran Gotthilf Weing’rtner. Dar cosmarul rosu era abia la inceput. Arestat si trimis in puscariile comuniste in repetate ori pentru credinta sa intr-un final, in 1963, greu incercatul pastor impreuna cu ceilalti cinci membri ai consiliului bisericesc cedeaza presiunilor enorme ale balaurului rosu si isi dau astfel acordul fortat pentru demolarea acestui lacas de cult unicat in Constanta, in fata motivului hilar impus ca edificiul nu ar mai fi prezentat siguranta...
Doi ani mai tarziu, adica in 1965, acelasi nefericit pastor este obligat sa consimta instrainarea catre Consiliul orasenesc comunist, fireste pe mai nimic, a stabilimentului socio-sanitar de pe str. Dacia, ce a fost apoi transformat in policlinica stomatologica. In acelasi timp sediul scolii germane de pe str. Sarmisegetuza, odata eliberat de rusii plecati din tara in 1958, a fost "bineinteles inchiriat" fireste tot pentru o chirie simbolica (ce ajungea in final la Episcopia din Sibiu) fostului mare trust de constructii T.C.Ind., aceasta fiind de altfel si singura cladire din patrimoniul sau constantean pe care comunitatea germana a mai reusit sa o recupereze dupa revolutie.

***

Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu: niveluri de educatie, cultura, putere de decizie diferite, in epoci diferite. O trasatura comuna: ura fata de religie, indiferent de care religie este vorba. De fapt, ura se indreapta impotriva lui Dumnezeu. Ideea si Prezenta Vie, care constituie miezul confesiunilor in cadrul carora Omul isi cauta mantuirea. Fireste ca exista o distanta incomensurabila intre inteligentul si cinicul filozof care rupe cu traditia unui lung sir ereditar de rabini si ignarul balbait dezlantuit, intr-un soi de pol-potism in varianta damboviteana, impotriva edificiilor de cult. Ironia si razbunarea Istoriei ii asaza, insa, pe amandoi, ca si pe Lenin si Stalin intr-o zona a monstrilor care au generat, au propagat si au instapanit, pe o mare parte a Pamantului, bolsevismul. Cu consecinte incalculabile pentru omenire. Marele gazetar Pamfil Seicaru are dreptate cand scrie despre comunism, incarnat in colonelul sovietic Narischin, politrucul din Armata Rosie invadatoare, personaj malefic in jurul caruia se structureaza actiunea din "Jurnalul colonelului Cosma Rura": "Are ideea fixa a dialecticii care justifica orice crima sub pretextul proceselor de transformare. Am retinut una din definitiile sale: "Coeziunea ideologica si intelectuala a bolsevicilor arata mai curand disciplina unui cler decat pe aceea a unui partid. Daca vrem sa admitem disciplina dogmatica a catolicismului, trebuie sa intelegem si necesitatea disciplinei dogmatice a bolsevismului". Bolsevismul este deci o religie, religia diavolului (...) bolsevicii sunt Anticristul" (cf. vol. "Dotla. Sa ramana, doar cenusa", Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 1996, pag. 139).
Iar mai tarziu, dupa ce Armata Rosie se retrasese, nu inainte de a proba din plin atotputernicia microbului sau infernal adanc implantat aici, un zelos jurnalist autohton astfel indoctrinat tuna si fulgera impotriva unuia din marii nostri teologi ce indurase cu stoicism martiriul rosu in "obsedantul deceniu" si se afla acum in fruntea organizatiei reactionare "Iisus, pentru lumea comunista": Richard Wurmbrand a slujit cu zel siguranta statului burghezo-mosieresc intre cele doua razboaie mondiale, fapt pentru care a fost condamnat dupa 23 August 1944 la 25 de ani inchisoare. Destul de putin...
... Sa aiba cumva in vedere crima rasplatita cu cei 30 de arginti ai tradarii sale? Daca da, atunci e mai bine sa-si vada de propriile remuscari. Nu mai e cazul "sa tremure" pentru... ateismul nostru!" (Art. "Cavalerii "libertatii de constiinta"... cu otrava in portbagaj" scris de Ilie Tanasache in Scanteia, pg. 2 din 11.11.1982).

Citește totul despre:

Comentarii

loading...