13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Camarila

Acesta este un cuvânt care nouă ne sună foarte urât. Înainte de 1989 era folosit cu voluptate de activiştii partidului comunist pentru a denigra monarhia. Când spuneai camarilă te gândeai la rege. Şi în primul rând la Carol al II-lea. Şi în prezent se întâmplă acelaşi lucru. De numele fostului rege, tatăl lui Mihai I, sunt legate mult lucruri dezagreabile. În jurul lui s-au învârtit personaje care au ajuns celebre tocmai prin mişcările lor dubioase din jurul regelui. Puiu Dumitrescu, ­Urdăreanu, Gavrilă ­Marinescu şi mulţi alţii au făcut parte din anturajul monarhului, l-au linguşit, i s-au vârât pe sub piele, câte şi mai ­câte. O parte dintre aceştia au fost închişi după septembrie 1940 şi au murit în atentatele de la Jilava din noiembrie acelaşi an. De ­curând a apărut o carte a istoricului Petre Ţurlea, care se ocupă tocmai de camarila lui Carol şi-i pune în evidenţă cusururile. Dar noi citim asemenea ­documente ale trecutului cu ochii în prezent. ­

Camarila regilor este de un milion de ori mai rea acum. Nu mai avem rege, dar avem preşedinte înconjurat de clientelă care tot camarilă este, lacomă, hulpavă, pusă pe jupuit averea statului. Sună cam vadimist ce spun, dar din păcate aşa stau lucrurile. Niciodată ca în acest an nu am simţit mai acut ruptura dintre marea masă a populaţiei şi cei de la putere, îmbuibaţi şi nesimţitori. Faţă de ei, numele invocate mai sus aproape că nu au nici o greutate şi apar­ţin unei mitologii be­nig­ne. Nici numele lui Bobu, Dăscălescu, Dincă et comp. nu ne mai impresionează şi, graţie timpului pervers care trecând îndulceşte lucrurile, figurile lor ­ne-au devenit simpa­ti­ce. Tot răul se prăbuşeş­te asupra acestora din prezent de care nu mai scăpăm. Camarila are însuşirea că se poate reproduce ca de la sine şi, precum în poveste, dacă îi tai un cap se ivesc alte cinci în loc. Nici nu mai ştii acum cine face parte din această caracatiţă. În anii ’80, când mai aveam un licăr de spe­ranţă că vom scăpa de Ceauşescu şi de ­consoarta lui, ne ­puneam întrebarea cum vom scăpa de toţi para­ziţii pe care-i ­crease. Dar acum? Vom scăpa de actualul ­guvern, PDL va fi ras de pe faţa pământului mai ceva decăt a fost acum zece ani CDR, locatarul de la Cotroceni va pieri în anonimat, dar toate muştele care s-au hrănit de pe urma lor ce vor ­face?

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă