Summit-ul UE de sâmbătă a consemnat o premieră în istoria Uniunii. Pentru prima oară, Consiliul European va avea un președinte provenit din fosta Europă de Est, în persoana prim-ministrului polonez, Donald Tusk. Vestea proastă este că, la schimb, a fost acceptată drept șefă a diplomației europene italianca Federica Mogherini, omul noului lider socialist european, premierul italian Matteo Renzi.
În Europa, în politică este întotdeauna vorba despre echilibru. Autohtoni contra imigranți, bărbați contra femei, dreapta contra stânga, iar instituțiile europene tind să reflecte acest echilibru la toate nivelurile. Numele anunțate sâmbătă pentru funcțiile de președinte al Uniunii Europene (al Consiliului European), polonezul Donald Tusk, și diplomației europene, italianca Federica Mogherini, nu fac excepție.
Tusk, 57 de ani, este prim-ministrul Poloniei de șapte ani. Născut la Gdansk, provine, la fel ca majoritatea politicienilor polonezi, din sindicatul și mișcarea anticomunistă Solidaritatea. Nominalizarea sa ca președinte al Consiliului European (și al UE) survine poziției de președinte al Parlamentului European ocupată de un alt fost prim-ministru polonez, Jerzy Buzek. Este cea mai importantă poziție ocupată de un om politic din fosta Europă de Est comunistă de la extinderea UE. De ce? Într-un cuvânt, Ucraina.
Tusk a fost privit în Occident drept unul dintre politicienii occidentali care au avut o poziție constantă pro-ucraineană și anti-rusă și dintre cei care au competența de a rezolva „problema rusească” de la granița de est a Europei. În momente cruciale, când europenii ezitau, premierul Poloniei a susținut dreptul ucrainenilor de a-și decide destinul singuri, ceea ce i-a câștigat, în retrospectivă, respectul. Dacă vorbești cu polonezii, însă, există foarte mulți care susțin că Tusk a avut mai degrabă o poziție conciliantă față de Rusia, dar nu asta este ceea ce vor să audă cei de la Bruxelles. Cel mai important din acest punct de vedere este că Tusk a avut susținerea Germaniei și a cancelarului Angela Merkel.
Președintele Traian Băsescu a calificat nominalizarea lui Tusk drept „excepțională“: „Foarte bine. Excepțional! În sfârșit, o recunoaștere a importanței Estului. Și este pentru prima dată când la o funcție de asemenea nivel accede un politician din Est“. În luna aprilie însă, Donald Tusk a lansat un proiect privind o piață unică europeană pentru gaz, un fel de cartel european care să negocieze cu rușii în numele UE. Atunci, Băsescu a fost mai puțin entuziast: „Tusk a spus zilele trecute: Trebuie să facem piaţa unică energetică. Pentru mine este o glumă ce spune domnul Tusk. Atât timp cât tu, Tusk, când s-a modificat traseul Nabucco, care ar fi rezolvat şi problema de astăzi a Bulgariei, şi problema Ungariei, şi problema Austriei, şi problema Ucrainei, prin ramificaţie către Ucraina, dar chiar şi a Poloniei, tu stai tăcut şi astăzi vii să-mi lansezi proiectul pieţei unice energetice, când eu nu sunt dependent de Federaţia Rusă“.
Ambivalența care plutește în jurul lui Donald Tusk se agravează însă atunci când vine vorba de Federica Mogherini. Mogherini, 41 de ani, este invenția lui Matteo Renzi, care, din calitatea sa de cel mai bine plasat socialist din Uniunea Europeană în alegeri și de lider al țării care deține președinția rotativă a UE, încearcă să obțină cele mai mari avantaje pentru el și pentru familia sa politică. În iulie, după câteva zile de la preluarea președinției UE, Mogherini a plecat într-o vizită la Moscova (după o scurtă escală la Kiev), care a îngrozit statele baltice. Acum, după nominalizare, susține că vrea să „reprezinte întreaga Europă“. Mogherini și-a câștigat poziția la schimb cu Tusk, pentru că Renzi a făcut un lobby masiv și pentru că la un moment dat Angela Merkel a renunțat la opoziția sa față de Mogherini. Potrivit Financial Times, Merkel le-ar fi spus colegilor săi că vin bătălii mai importante cu Roma, inclusiv în privința politicii economice a zonei euro.
