14.4 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăAldineCampanie RL. „Sunt european, deci votez pe 25 mai”. Opt intelectuali argumentează...

Campanie RL. „Sunt european, deci votez pe 25 mai”. Opt intelectuali argumentează necesitatea participării la vot. Vezi și opiniile jurnaliștilor RL despre acest subiect

Sondajele de opinie semnalează la unison faptul că la alegerilor pentru Parlamentul European de duminică se vor prezenta mai puţin de 30% dintre cetățenii cu drept de vot. Mai mult chiar, pe rețelele de socializare au apărut îndemnuri pentru boicotarea scrutinului, sub pretextul că „nu avem ce vota, toţi politicienii români sunt la fel”.

Motivul nu este însă credibil în condiţiile în care alegerile europarlamentare din acest an au o miză majoră pentru destinul Uniunii Europene pentru următorii cinci ani. Astfel, pentru prima oară în istoria UE, Parlamentul European va putea să voteze candidatul la președinția Comisiei Europene, care până acum era desemnat de Consiliul European, adică în reuniunile secrete ale șefilor de stat sau de guvern.

Citește și votează: SONDAJ: Cine ați vrea să fie viitorul președinte al Comisiei Europene?

Acum, Consiliul va propune și Parlamentul va vota, deci nu va mai fi posibil ca președintele și componența Comisiei să nu reflecte distribuția politică din Parlamentul European. Ceea ce conferă o importanță enormă grupurilor politice. În pofida a ceea ce pretind candidații PSD în mesajele lor, europarlamentarii nu își reprezintă țara în hemiciclu, ci familia politică.

Grație modului unic în care se fac lucrurile în Europa, partidele europene nu pot candida în țările membre, unde candidează partidele naționale, dar, odată ajunși la Bruxelles/Strasbourg, europarlamentarii reprezintă de fapt partidele europene, iar pute­rea legislativă reală revine grupurilor politice.

Citește și: De la visul lui Ceauşescu la visul european. De ce votez pe 25 mai

Cu toate apelurile la boicotarea alegerilor de pe 25 mai, multe personalităţi din România şi-au exprimat intenţia de a merge la vot. România liberă vă prezintă părerile a opt dintre intelectualii de renume care au ales să voteze. Răspunsurile lor ar putea servi ca exemple demne de urmat de toţi nehotărâţii din această ţară.

Andrei Pleșu, scriitor: „Candidații de proastă calitate trebuie boicotați, nu votul”

Vintilă Mihăilescu, antropolog: „A sta acasă înseamnă a vota cu cei pe care nu îi vrei”

Gabriel Liiceanu, filozof: „A nu vota e o trădare la adresa libertății”

Alexandru Ciurea, neurochirurg: „Avem ocazia să admonestăm în modul cel mai direct pe cei care ne-au fraudat”

Mihaela Miroiu, profesor de științe politice: „Trebuie să onorez această șansă”

Dan Perjovschi, artist plastic: „Votez încă din 1990”

Tudor Giurgiu, regizor: „Absenteismul nu reformează clasa politică”

Andrei Oișteanu, istoric al religiilor şi mentalităţilor: „Cine nu votează nu contează”

România liberă va invită, de asemenea, să spuneți dacă veți merge sau nu la vot pe 25 mai și să argumentați, la comentarii, opțiunea dumneavoastră.

Jurnaliștii România liberă participă la această dezbatere. Mai jos, argumentele colegilor noștri pentru prezența la vot pe 25 mai.

Dan Gheorghe: Nu mai vreau un alt Partid al Evacuării! Români, nu dezertați de la statutul de cetățean. Mergeți la vot!

Andreea Nicolae: În 1989, au murit oameni şi pentru ca noi să avem dreptul să votăm azi

Ioan Bujor: #VotandSchimbam

Pentru cei care doresc să discute despre participarea la alegerile pentru Parlamentul European, am deschis si un forum, pe Agora.

Cele mai citite

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Medicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a precizat că starea de sănătate a actorului Florin...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă