10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTulcea: Programul ARC şi-a dublat numărul participanţilor

Tulcea: Programul ARC şi-a dublat numărul participanţilor

“Aproape că am dublat anul acesta numărul participanţilor şi este pentru prima dată în istoria programului când se întâmplă acest lucru. Este cunoscut că în paralel cu tabăra din Sulina avem o tabără şi în judeţul Neamţ, dar anul acesta va fi pentru prima dată când vom organiza ARC-ul de iarnă, în judeţele Gorj şi Hunedoara, aproape de simbolurile noastre naţionale”, a declarat, în deschiderea evenimentului, subsecretarul de stat din cadrul MRP, Victor Ionescu.

La rândul său, subsecretarul de stat din cadrul MTS, Cristina Andronic, a punctat importanţa evenimentului din Sulina în contextul Centenarului Marii Uniri.

“Mă bucur în primul rând pentru că avem continuitate şi că acest proiect a ajuns la a X-a ediţie în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri”, a menţionat reprezentanta MTS.

Autorităţile tulcene au apreciat, la rândul lor, importanţa programului Arc pentru oraşul Sulina.

“Un loc mai bun decât Sulina pentru acest program nu cred că aţi fi putut găsi. În acest oraş s-au pus bazele Uniunii Europene. Sulina are nevoie de ARC aşa cum ARC are nevoie de Sulina”, a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Mergeani.

Discursurile autorităţilor au fost urmate de un spectacol susţinut de copii, primele artiste fiind Anca şi Cati Tunaru din Canada, care, îmbrăcate în costume tradiţionale, au recitat poezii şi au cântat în limba română.

“Pentru noi este o zi de sărbătoare, pentru că suntem împreună, pentru că vom duce aceste amintiri peste ani, le vom povesti şi altora şi astfel se va face o legătură de suflet peste ocean”, a declarat în deschiderea recitalului, Otilia Tunaru.

Programul Arc a început la Sulina săptămâna trecută, atunci când au ajuns circa 200 de copii şi profesori din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria şi Canada, şi se va încheia la sfârşitul lunii august.

În timpul taberei, potrivit directorului Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, Liviu Urlih, copiii participă la ateliere de limba română sau de creaţie, la competiţii sportive de baschet, fotbal şi tenis de masă, dar şi la seri de karaoke.

Sesiunea de tabere de vară de la Sulina va reuni peste 1.950 de copii ai etnicilor români din afara hotarelor ţării.

Programul de tabere ARC îşi propune să creeze şi să păstreze legături între cetăţenii şi etnicii români din diferite ţări, să ofere cunoştinţe despre cultura şi civilizaţia românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc.

ARC este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 şi face parte din pilonul Educaţie “Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acţiuni proprii al MRP.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă