12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrend în creștere pentru românii care se mută la țară

Trend în creștere pentru românii care se mută la țară

„Această creştere a migraţiei urban-rural în contextul pandemiei arată că au plecat spre rural şi cei cu o stare materială bună, de teama contagiunii. O altă ipoteză este, dacă analizăm datele INS cu cele ale unui studiu lansat anul trecut realizat cu ajutorul Băncii Mondiale pe un eşantion foarte mare, de 10.000-15.000 de orăşeni, că o bună parte din plecările din ur­ban în rural au fost făcute în ruralul izolat, cu un mediu natural curat şi cu o poluare mai mică“, a declarat prof. dr. Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucu­reşti. El a mai spus că, în mod tradiţional, migraţia urban-rural se făcea în zonele periurbane, în comunele şi satele bogate, bine dezvoltate, de pe lângă marile oraşe.

Schimbarea fluxului de migraţie internă a început în 1997, anul în care, pentru prima dată, numărul de români care s-au mutat cu domiciliul de la oraş la sat l-a depăşit pe cel al românilor care se mutau din rural în urban. Spre comparaţie, în 1990, aproape 550.000 de români s-au mutat din rural în urban, pe când de la oraşe la ţară s-au mutat mai puţin de 28.000 de locuitori.

„Ce nu vedem în datele statistice este situaţia locuinţelor de vacanţă, pentru că sunt mulţi care şi-au făcut casă de vacanţă, şi-au construit locuinţe secundare, dar care nu apar în statistici pentru că nu şi-au schim­bat domiciliul în buletin. În esenţă, sunt mai multe faţete ale aceluiaşi factor: pan­demia“, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.

Încă din toamna anului trecut, dezvo­ltatorii imobiliari şi consultanţii declarau că oamenii devin din ce în ce mai interesaţi de achiziţia de case decât de apartamente în blocuri, mai ales că firmele au permis angajaţilor din birouri să lucreze de acasă pe un termen nedefinit, mai scrie ZF.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă