28.5 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiStelian Ion a promis ambasadorilor de la București o justiție independentă

Stelian Ion a promis ambasadorilor de la București o justiție independentă

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a discutat marți, în format videoconferinţă, cu ambasadorii la Bucureşti ai statelor membre UE.

Potrivit reprezentanților ministerului, s-a discutat despre proiectul legii de desființare a Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pachetul legilor justiției, modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, prioritățile Ministerului Justiției pentru finanțarea acordată prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR).

Ministrul român a vorbit despre „importanța respectării, în procesul de legiferare, a recomandărilor cuprinse în rapoartele MCV, GRECO şi a avizelor Comisiei de la Veneţia”. De asemenea, diplomaţii au subliniat că progresele în domeniul justiţiei sunt aşteptate şi vor fi apreciate în contextul MCV şi al Mecanismului privind Statul de Drept.

„Așteptările societății românești sunt foarte mari. În ultimii ani am exersat democrația şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România. Vom folosi toate instrumentele de care dispunem, pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei. În acest proces, contăm pe sprijinul Comisiei Europene şi al Statelor Membre”, a declarat ministrul Ion.

Referitor la proiectele incluse în PNRR, ministrul a precizat că proiectul major, a cărui finanţare se solicită este digitalizarea justiţiei. Demersul este necesar pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi pentru eficientizarea funcţionării sistemului judiciar. Pe lângă acesta, sunt solicitate finanţări pentru îmbunătăţirea infrastructurii instanţelor, a penitenciarelor şi a Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FMI: dolarul rămâne pivotul economiei globale, în ciuda reconfigurărilor comerciale și a presiunilor geopolitice

Băncile centrale nu au intensificat achizițiile de aur într-o manieră care să indice o reconfigurare majoră a rezervelor internaționaleEconomia globală continuă să graviteze în...

Consiliul Europei acuză Suedia de discriminare în accesul la servicii medicale pentru migranții romi

Experții europeni subliniază că accesul la îngrijiri medicale este o condiție fundamentală pentru demnitatea umanăSuedia a încălcat mai multe prevederi ale Cartei Sociale Europene...

Grindeanu închide ușa negocierilor: PSD nu mai face o altă propunere. Nu ne temem de votul românilor

Grindeanu i-a adresat un mesaj direct premierului desemnat Ilie Bolojan, invocând presiunile care ar putea veni din partea agențiilor de rating asupra RomânieiPreședintele PSD,...
Ultima oră
Pe aceeași temă