5 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiRăzboiul „Brăila-Galați“, tranșat la Curtea de Apel București

Războiul „Brăila-Galați“, tranșat la Curtea de Apel București

Pe 11 septembrie, la Curtea de Apel București este fixat un nou termen în dosarul nr. 44707/3/2017, în care se dă o nouă luptă în războiul dintre autoritățile din Galați și Brăila. Este un război ce datează din perioada fostului lider comunist Gheorghiu-Dej, fost lucrător la Atelierele CFR din Galați și care, la organizarea administrativ-teritorială, a înființat „Regiunea Galați“, din care făcea parte „Raionul Brăila“. Stabilirea capitalei regiunii la Galați a fost considerată un afront de către brăileni, care s-au revoltat și, la noua organizare, din 1968, au obținut ieșirea de sub tutela Galațiului. După 1990, locuitorii celor două orașe, despărțite de o distanță de 15 km, s-au integrat perfect – își cumpără case, au locuri de muncă sau merg să se distreze în orașul vecin. Din punctul lor de vedere, Brăila și Galațiul sunt cartiere ale unui singur oraș.

Dezbinare, pe fondul celor mai bune intenții

Nu același lucru se întâmplă la nivelul politicienilor, în special între liderii PSD din Galați și Brăila, pentru care războiul „Brăila-Galați“ s-a amplificat după 2002, când liderul PSD Galați, Dan Nica, a obținut de la Guvernul Năstase emiterea HG 512, prin care 1.000 terenuri ale ADS din județul Brăila au fost transferate în proprietatea Consiliului Municipal Galați, pentru construirea unui cartier care să unească cele două orașe. Liderii PSD Brăila s-au supărat că Adrian Năstase nu i-a consultat înaintea emiterii HG 512, trezindu-se în fața faptului împlinit și cu un val de critici din partea brăilenilor. Ideea unui cartier care să unească cele două orașe nu era nouă: și Regele Carol I avusese un astfel de proiect. În 1999, ideea a fost reluată de fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Laurențiu Ulici, senator UFD de Brăila. Atunci, CJ Brăila a elaborat un proiect al noului cartier. Faptul că proiectul exista la Brăila, dar terenul a fost transferat la Galați a încins spiritele.

Declarație de război: „Cartierul Șireteniei“, prejudiciu istoric!

În momentul în care liderul PSD Brăila, Mihai Tudose, a devenit prim-ministru, le-a oferit politicienilor din Brăila prilejul de a încerca revendicarea terenurilor. Consilierii PNL din CJ Brăila au inițiat un proiect de hotărâre prin care cereau preluarea a 950 din cele 1.000 ha, întrucât municipiul Galați nu a respectat destinația transferului de teren prin HG 512/2002 – construirea de locuințe. Nu făceau obiectul revendicării 47 ha, pe care au fost construite 16 blocuri ANL. Expunerea de motive a acelei inițiative era intitulată „Cartierul Şireteniei, recuperarea unui prejudiciu istoric“. În baza hotărârii CJ Brăila, pe 13 septembrie 2017, Guvernul Tudose a aprobat un memorandum cu tema „Transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Galaţi în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unui teren din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al statului“.

Guvernul și statul român, în război cu Primăria Galați

Demersurile Guvernului României nu au primit răspuns de la primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD). În noiembrie 2017, Guvernul condus de Mihai Tudose a deschis o acțiune în instanță la Tribunalul București împotriva Primăriei și Consiliului Municipal Galați, prin care cerea restituirea a numai 655 din cele 950 ha de teren. Cele 655 ha reprezintă suprafața pe care Primăria Galați o închiriază firmelor care fac agricultură. Primarul Galațiului susține că terenul este închiriat pentru activități agricole, la cererea Curții de Conturi. Alte 300 ha sunt date în arendă, dar acelea nu fac obiectul procesului. În martie 2018, Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. În mai 2018 a devenit parte în proces și statul român, prin Ministerul Finanțelor, care s-a alăturat Guvernului României. La cele 6 termene de până acum au fost administrate diferite probe. Spre exemplu, Primăria Galați trebuie să prezinte hotărârea Consiliului Local nr. 309/2017, în baza căreia a scos la licitație închirierea celor 655 ha de teren, iar Guvernul României trebuie să comunice dacă a mai încercat și altădată să obțină anularea în contencios administrativ a HG 512/2002. În condițiile acestui litigiu, nici nu se mai pune problema obținerii unor fonduri pentru construirea cartierului dintre Brăila și Galați. Proiectul unirii celor două orașe – unul foarte generos, care ar fi creat, cu peste 550.000 de locuitori, a doua aglomerare urbană a țării, după București – a căzut în dizgrație din cauza politicienilor, care nu își pot asuma proiecte pentru că sunt „setați“ pe certuri.

„Mai există potenţiale proiecte ce pot să apară în zona respectivă şi este mai bine să reanalizăm toate opţiunile. Sperăm într-un dialog ceva mai direct cu Guvernul României, pentru a înţelege şi noi pentru ce ni se cere acest teren înapoi“, a declarat Ionuț Pucheanu,primarul Galaţiului.

 22.02.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: C24 Fond-CA
Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite exceptia necompetentei materiale a acestei instante. Declina competenta de solutionarea a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bucureşti, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal. Fara cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.
Document: Hotarâre  1101/2018  22.02.2018

Cele mai citite

Premierul Marcel Ciolacu face apel la companii: Plătiți corect sau plecați!

Ciolacu a subliniat că măsurile fiscale sunt necesare pentru a susține echitatea economică și pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării țării Premierul Marcel Ciolacu...

Mohamed Salah încheie anul cu cifre impresionante! Recorduri doborâte și un sezon de excepție

Mohamed Salah a strălucit în ultima partidă a lui Liverpool din 2024, contribuind decisiv la victoria categorică, scor 5-0, pe terenul lui West Ham....

CSM CSU Oradea îşi menţine invincibilitatea în campionat! Victorie categorică împotriva SCM Timișoara

CSM CSU Oradea continuă să impresioneze în Liga Națională de Baschet Masculin, păstrându-și invincibilitatea după o victorie convingătoare, scor 75-59, împotriva SCM winsed.swiss Timișoara. Meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă