10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTurism ecumenic în Dobrogea

Turism ecumenic în Dobrogea

Cei care vin în vacanţă la malul mării pot face un tur de o zi la cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Dobrogea: Techirghiol, Sfântul Andrei şi Dervent.

Pentru 149 de lei (38 de euro) agenţiile de turism vă asigură transportul de la hotel către obiectivele religioase şi retur. Traseul cuprinde Constanţa-Techirghiol-Constanţa-Sfântul Andrei-Dervent-Constanţa, iar oferta este disponibilă tot timpul anului. Fiecare dintre cele trei lăcaşe de cult  îşi are povestea sa. Techirghiol este cea mai veche staţiune balneară din Constanţa.  Ridicată pe malul lacului cu acelaşi nume, mânăstirea din Techirghiol este vizitată anual de sute de oameni care, pe lângă faptul că aici îşi găsesc liniştea spirituală, pot apela şi la un tratament profesionist în baza medicală a complexului monahal. Farmecul special al lăcaşului este dat de biserica din lemn care poartă hramul Sfintei Maria. Construită din lemn în secolul al XVIII-lea, în stil clasic maramureşean, aceasta este una dintre puţinele biserici în care decoraţiunile interioare (picturi, icoane etc.) s-au păstrat nealterate. Tot în cadrul acestei mânăstiri se află şi singurul muzeu cu profil religios din judeţ, conţinând piese unice în România, mărturii ale trecutului spiritual al acestor locuri.

Peştera Sfântului

În sud-vestul Constanţei, pe drumul spre Ostrov, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află cel mai vechi lăcaş de cult creştin din ţară, Peştera Sfântului Apostol Andrei, cel care a creştinat această parte a Europei. Legenda spune că pe aceste locuri a poposit, pe drumul său de răspândire a creştinismului, Apostolul lui Hristos Andrei, în jurul anului 60 d.Hr. Grota a fost aleasă de către Apostolul Andrei drept loc de rugăciune, iar patul scobit în piatră era locul unde se odihnea. Uitat de lume pe vremea turcilor, lăcaşul a fost descoperit de un avocat (Jean Dinu) în 1918 şi, după ce a fost curăţat locul, s-au amenajat aici câteva chilii. În 1943 avea să fie sfinţit şi iarăşi uitat până în 1990. Lăcaşul cuprinde  acum 3 biserici, cea mică având şi moaşte ale Sfântului Andrei (o părticică din degetul apostolului primită de la Mitropolia Trifiliei, Grecia). Moaştele sunt în mijlocul unei cruci care pe laturi conţine alte moaşte de la sfinţii Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, sfinţii martiri de la Niculiţel, Epictet preotul şi Astion monahul.

Minunile de la Dervent

Pe drumul spre Ostrov se află şi Mânăstirea Dervent. Principalele puncte de atracţie din acest loc sunt crucile făcătoare de minuni, despre care se spune că au crescut pe locurile unde au fost înmormântaţi, după ce au fost decapitaţi, trei apostoli ai Sfântului Andrei. Acestora li se adaugă icoana „Sfanta Maria cu Pruncul”, despre care se spune că are puteri miraculoase, şi Izvorul Tămăduirii, care atrage în fiecare an mii de oameni care cred în valenţele miraculoase ale acestuia. Prima mănăstire din acel loc datează dam din secolul IX şi a fost distrusă de triburile de pecenegi în 1036. Prezentul lăcaş de cult a fost construit în perioada 1929-1936 lângă un cimitir creştin, iar biserica mănăstirii are formă de cruce. Crucea de piatră de afară este  datată în secolul XVII şi se spune că vindecă animalele bolnave care dorm lângă ea, iar cea din capelă vindecă oamenii bolnavi care îi dorm alături.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă