9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPretul rosiilor s-a triplat

Pretul rosiilor s-a triplat

In doar o saptamana pretul rosiilor s-a triplat. Daca vinerea trecuta puteai cumpara aceste legume, daca te trezeai dis-de-dimineata, si cu 5.000 de lei kg, iar pe tarabe rosiile se vindeau cu 10.000 lei/kg, de cateva zile cele mai pipernicite si strivite au pretul de 20.000 lei. Rosiile frumoase se vindeau angro cu 25.000 de lei/kg, iar pe tarabe, in general, cu 30.000-35.000 lei. Taranii motiveaza ca scumpirile se datoreaza ploilor. Gospodinele nervoase, in majoritate pensionare, se cearta cu vanzatoarele. “Am asteptat sa vina pensia acum doua zile si s-a terminat cu sucul de rosii. Acum nu mai putem sa facem o salata de rosii si ardei din cauza banditilor astora”, spune cu naduf Petra Bacanu, o batranica de 84 de ani, care abia merge, sprijinita de un baston.
Intr-adevar, ardeii se vand cu 30-40.000 lei/kg, sau 3-4 la 10.000 de lei. Si pretul vinetelor s-a majorat cu 10.000 de lei fata de saptamana trecuta, acum un kilogram se poate cumpara chiar si cu 60.000 lei. Fasolea verde frageda se vinde imediat cu 25.000 lei/kg. Ieri dimineata se formasera doua cozi la piersici autohtone, care se vindeau cu 20.000 lei/kg si stiuleti de porumb pentru fiert pe care doua taranci le vindeau dintr-o remorca de Dambovita cu 1.000 de lei bucata.
Gramezi-gramezi, pepenii verzi si verzi-vargati de Dabuleni vanduti de oltence in fata remorcilor cu oua au un singur pret 10.000 lei/kg, cu 5.000 de lei mai putin ca saptamana trecuta. In schimb, in fata halei Obor pepenii verzi se vand deja cu 7-8.000 lei/kg .
De cateva zile s-a deschis si hala de carne si branzeturi, dupa o igienizare de o saptamana. Telemeaua de vaca se vinde cu 70-80.000 lei/kg, iar de oi intre 90.000 si 120.000 de lei/kg. Tarancile de la Cosereni, Domnesti, Stefanesti, care veneau zilnic in spatele pietei Obor, cu galetile pline cu branza si sacosele cu sticle de lapte, pe care le asezau direct pe trotuar, aproape au disparut. Politistii si jandarmii patruleaza si mai amendeaza cate o babuta care nu poate fugi cu o greutate de 20-30 de kilograme. Tarancile spun ca vand locatarilor din zona bisericii Sf. Dumitru inca din vremea lui Ceausescu, au clienti fideli si daca ar plati taxa la hala ar trebui sa vanda branza mai scump. Acum un kilogram de branza de vaci o dau cu 50.000 lei/kg, de oi cu 70.000 lei/kg, iar laptele cu 30.000 lei/sticla de 2 litri. Pentru ca in multe magazine din piata Obor pretul branzei si laptelui este aproape de cel al producatorilor care vand pe trotuar, multi din vechii clienti prefera produsele din magazine sau hala.
La sfarsit de saptamana preturile tuturor legumelor si fructelor cresc, deoarece tot Bucurestiul vine la Piata Obor, dar tot ce se cumpara in cantitati mai mari se negociaza.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă