9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialInfractori opriti cu focuri de arma

Infractori opriti cu focuri de arma

Hoti retinuti cu focuri de arma de politistii de frontiera ai Grupului de Nave Mangalia. Dupa doua ore de panda in apropierea unui camping din Vama Veche, tinerii au cazut in plasa politistilor si au fost prinsi in flagrant. In aceeasi seara, tot la Vama Veche, a fost prins si un urmarit general ce avea de executat un an de inchisoare.
In urma sesizarii facute de administratorul unui camping, o echipa de politisti de frontiera a Grupului de Nave Mangalia, aflata in misiune de patrulare pe portiunea Vama Veche-Mangalia, i-a asteptat pe hoti sa dea lovitura. Seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, comisar Adi Octavian Toba, a declarat ca trei dintre infractori au fost prinsi in flagrant dupa ce au patruns prin efractie intr-o casa de vacanta a Anei Maria Barbu, situata la iesirea din satul Vama Veche. Dupa o supraveghere de aproape doua ceasuri, in jurul orei 04.00 cei doi politisti au observat trei barbati intrand in curte. Oamenii legii au incercat sa ii imobilizeze, insa pentru a scapa hotii i-au lovit pe cei doi politisti de frontiera. Pentru retinerea lor, seful IJPF Constanta a mentionat ca au fost trase trei focuri de avertisment in plan vertical si alte trei catre cei care au incercat sa fuga. Cei trei, care sunt acuzati de comiterea mai multor furturi din zona, au fost imobilizati si dusi la sediul Grupului de Nave Mangalia, iar cel de-al patrulea autor a fost prins in cortul de pe plaja in care acestia stateau. Desi au fost trase sase focuri, nu au fost inregistrate victime omenesti sau distrugeri de bunuri in urma uzului de arma. Din primele cercetari s-a stabilit ca Mihai Tudurache, Victor Florin Sacaleanu, ambii din Iasi, Mihai Condurache, din Tecuci, si Adrian Dragomir, din Zimnicea, au la activ mai multe furturi comise prin folosirea violentei. Cei patru vor fi prezentati procurorilor cu propunerea de arestare preventiva sub aspectul comiterii infractiunii lor de tentativa de furt si ultraj asupra unui politist.

Urmarit retinut la Vama Veche

Un urmarit general a fost retinut de politistii de frontiera in momentul in care incerca sa intre in tara. Oamenii legii spun ca Danut Janel P., in varsta de 32 de ani, din judetul Galati, a fost identificat in urma unui control efectuat la intrarea in tara a unui autocar venit din Turcia, in noaptea de miercuri spre joi, in Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. Barbatul a fost retinut si dus la sediul Grupului de Nave Mangalia. Conform mandatului de urmarire generala emis dupa ce Danut Janel P. a parasit tara, el are de ispasit un an si o luna de inchisoare pentru comiterea unui accident rutier cu daune semnificative. Urmaritul a fost transportat de politistii de frontiera la Inspectoratul Judetean de Politie Constanta, de unde a fost preluat de o escorta a IPJ Galati pentru executarea mandatului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă