9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCodul de sanatate animala, reactualizat

Codul de sanatate animala, reactualizat

Recenta Sesiune Anuala Generala a Organizatiei Mondiale pentru Sanatate Animala (OIE), care a avut loc la Paris in zilele de 22-27 mai 2005, a reactualizat “Codul de Sanatate al Animalelor Terestre” cu noi capitole, cel privind gripa (influenta) aviara si cu o noua clasificare a categoriilor de boli prionice (encefalopatiile spongiforme bovine – ESB). In legatura cu ESB (boala vacii nebune), Comitetul International, prezidat de noul director general OIE, dl dr. Bernard Vallat, a introdus in Codul de Sanatate Animala noi cunostinte stiintifice, care au condus la o noua clasificare a acestor encefalopatii spongiforme transmisibile, dar si la o noua lista (mai exacta) cu produse alimentare (din prelucrarea carnii de bovine) ce nu prezinta risc pentru consumatori. In capitolul privind gripa aviara (boala care in prezent a provocat o criza in economia avicola mondiala) se introduc transparenta metodelor de control in aceasta viroza, protectia sanatatii umane si in tarile care importa pasari si produse de pasare.
De subliniat ca reactualizarea Codului de Sanatate Animala a fost realizata in prezenta sefilor de servicii veterinare din 167 de tari membre OIE (reprezentantul Romaniei a fost dl dr. Razvan Taru) si a numerosilor delegati, reprezentanti ai organizatiilor internationale FAO, OMS, Banca Mondiala s.a. Presedintele a declarat ca aceste actualizari ale codului determina o noua orientare in managementul virozelor si bolilor prionice animale, care in prezent transcend frontierele internationale.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă