Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Aproape 400 de copii lasati in voia sortii

Zeci de persoane s-au adunat, ieri, la sediul Directiei Judetene pentru Protectie Sociala si Protectia Copilului (DJASPC). Asistentii maternali, multi dintre ei de mana cu copiii pe care ii au in ingrijire, au vrut sa afle informatii cu privire ...

Share

Constanta Cantaragiu 0 comentarii

03.06.2005 - 00:00
Zeci de persoane s-au adunat, ieri, la sediul Directiei Judetene pentru Protectie Sociala si Protectia Copilului (DJASPC). Asistentii maternali, multi dintre ei de mana cu copiii pe care ii au in ingrijire, au vrut sa afle informatii cu privire la soarta micutilor. Totul a pornit de la zvonul potrivit caruia conducerea institutiei intentioneaza sa preia copiii aflati in plasament pentru a-i interna in centrele din subordinea directiei. Situatia a fost pe cale sa explodeze, in conditiile in care majoritatea asistentilor maternali au avut grija de copiii ce le-au fost incredintati ani de zile. Situatia centralizata la nivelul DASPC demonstreaza ca aproape 400 de copii se afla in ingrijirea a 376 de asistenti maternali. Amintim ca exista aproape 70 de copii cu diferite grade de handicap sau infectati SIDA care se afla in ingrijirea familiilor. Dupa ce ani de zile au avut grija de copii, oamenilor le este groaza ca vor fi nevoiti sa se desparta de sufletele de care s-au atasat ca si cum le-ar fi dat viata.
Roxana Onea, purtatorul de cuvant al DASPC, a declarat ca institutia nu mai are posibilitatea sa plateasca salariile pentru cei 1.300 de angajati, dar nici pe cele ale asistentilor maternali. Pentru rezolvarea problemei au fost identificate mai multe variante. Una dintre ele este cea a readucerii copiilor in centre, pentru reducerea cheltuielilor. S-a luat in calcul si plata salariilor in proportie de 40%, cu diminuarea orelor de program pentru angajatii directiei. Singurii in masura sa decida cu privire la soarta salariatilor sunt consilierii judeteni, care au fost convocati, luni, la sedinta. Ar fi necesara o rectificare bugetara pentru ca problema banilor sa fie rezolvata.
Asistentii maternali sunt decisi sa nu renunte la copii. Multi dintre cei care au incercat sa afle ceva in legatura cu soarta lor si a copiilor au declarat ca nici nu vor sa se gandeasca la ce vor simti copiii daca vor fi luati din familiile in care au crescut ani de zile. Specialistii de la DASPC au luat in considerare si faptul ca micutii ar putea fi afectati de despartirea de cei care i-au crescut. Asistentii au sustinut ca sunt de acord sa astepte o luna sau chiar doua, fara sa fie platiti pentru munca lor, numai sa nu fie nevoiti sa se desparta de copii. Oamenii sunt decisi chiar sa organizeze lunea viitoare un mars de protest prin care sa convinga autoritatile sa recurga la alte solutii pentru a rezolva problema banilor. Asistentii maternali primesc lunar, brut, sume cuprinse intre 5,9 si 7,3 milioane de lei. Trebuie insa amintit ca munca asistentilor maternali nu se incheie dupa opt ore de munca si ca grija fata de copiii pe care ii cresc implica sentimente ce nu pot fi evaluate in bani.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...