10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecial2011, anul în care delfinii au fost masacraţi

2011, anul în care delfinii au fost masacraţi

Sezonul estival 2011 s-a încheiat dezastruos pentru speciile de delfini din Marea Neagră. Aproximativ 100 de  delfini morţi au fost descoperiţi de voluntarii ecologişti în plasele pescarilor sau pe plaje de la începutul anului şi până în prezent. Fenomenul nu a încetat odată cu răcirea vremii, astfel că nu trece săptămână fără ca ecologiştii să fie anunţaţi despre un nou caz de mortalitate în rândul acestor mamifere.

„În ceea ce priveşte evoluţia eşuărilor/ mortalităţii cetaceelor de la litoralul românesc al Mării Negre, situaţia s-a agravat. Spre deosebire de anul 2010, când am înregistrat numai 34 de exemplare eşuate pe întreg litoralul, în 2011 numărul acestora a ajuns la aproape 100 de delfini morţi. Mortalitatea acestor vieţuitoare a crescut de aproximativ trei ori faţă de anul trecut şi numărul continuă să crească. Cauzele morţii sunt reprezentate, în principal, de prinderea acestora în plasele de pescuit, dar aceştia mai pot eşua şi din cauza paraziţilor sau ale afecţiunilor sistemului de orientare etc.”, a declarat  Marian Paiu, coordonator activităţi de teren ONG Mare Nostrum.

Un singur dispozitiv la cinci kilometri de ţărm

În prezent, singura soluţie pentru rezolvarea imediată a problemei delfinilor este montarea în zonele unde sunt amplasate plase de pescuit a unor avertizoare acustice. Aceste aparate se activează automat atunci când intră în contact cu apa şi se fixează direct pe năvod. Sistemele emit ultrasunete care îndepărtează delfinii. În ultimii trei ani organizaţia Mare Nostrum Constanţa a montat 50 de dispozitive acustice pe plasele pescăreşti situate în nordul litoralului. Sistemele au fost achiziţionate din fonduri europene.

Programul are o valoare de 669.930 lei. Proiectul va fi închis oficial în martie 2012, dată până la care ecologiştii Mare Nostrum intenţionează să întocmească un raport complet asupra eficienţei acestor sisteme, în viitorul apropiat urmând să fie achiziţionate în acelaşi sistem alte asemenea dispozitive. Până atunci însă, delfinii vor continua să moară pe capete în plasele pescarilor. Cum litoralul românesc are o lungime totală de 245 de kilometri, fiecărui aparat cu ultrasunete din cele 50 amplasate de voluntari îi revin 4,9 kilometri de litoral. În condiţiile în care ONG-urile nu-şi permit, din punct de vedere financiar să suporte un program de protecţie al delfinilor pe întreaga lungime a litoralului, statul român ar putea rezolva destul de uşor această problemă, mai ales în condiţiile în care la malul mării funcţionează instituţii de cercetare de stat specializate exact în ecosistemul marin, însă până în prezent nu a existat din partea acestora nici o iniţiativă în acest sens.

Pescarii, şcoliţi cum să protejeze delfinii

În cadrul proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în special a delfinilor” Mare Nostrum a lansat două ghiduri care cuprind informaţii referitoare la populaţiile de delfini din Marea Neagră.

Cele două lucrări se adresează atât comunităţii pescarilor, cât şi comunităţii locale. Acesta include şi soluţii pentru diminuarea capturilor accidentale, dar şi informaţii privind dispozitivele hidroacustice necesare pentru îndepărtarea delfinilor de plasele de pescuit.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă