13.1 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNereguli grave descoperite de inspectorii ANPC la vânzătorii de peşte

Nereguli grave descoperite de inspectorii ANPC la vânzătorii de peşte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 8-19 aprilie 2019, la nivel naţional, o primă serie de acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a peştelui, preparatelor din peşte preambalate şi conservelor din peşte, în urma verificărilor fiind aplicate amenzi în valoare de 765.000 lei.

Au fost controlaţi 435 operatori economici, fiind constate abateri la 262 (60%) dintre aceştia. În timpul controalelor, a fost verificată o cantitate de circa 58 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, din care 37% era comercializată în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Din întreaga cantitate de 58 toane, circa 18 tone (31%) – mai mult de jumătate fiind din Capitală – nu îndeplinea prevederile actelor normative în vigoare. Din documentele de provenienţă a mărfii a reieşit că peste 90% din peştele controlat era din import.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de 9 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de peste 100.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate şi oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7,5 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de circa 180.000 lei, care erau alterate sau depozitate în condiţii improprii sau care prezentau data durabilităţii minimale depăşită. Potrivit Agerpres, au fost aplicate 273 sancţiuni contravenţionale, dintre care 130 avertismente şi 143 amenzi contravenţionale, în valoare de 765.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre deficienţele constate s-au numărat: peşte cu data limită de consum depăşită; prezenţa unui procent de glazură (apă congelată sub formă de gheaţă) mai mare decât cel declarat; acumulare de gheaţă în ambalaje (suplimentar faţă de procentul de gheaţă declarat); “arsuri de congelare” care scad valoarea nutritive a produselor; conserve deformate; comercializare de peşte cu ambalajul deteriorat; peşte curăţat necorespunzător; peşte cu branhii înnegrite şi porţiunea din zona burţii neeviscerată în totalitate, cu ochii tulburi; trunchi de peşte cu urme de oxidare; peşte (macrou congelat, hering congelat, cod Alaska trunchi) cu deficienţe de calitate: tegument exfoliat, arsuri de congelare, trunchi de peşte cu formă modificată); carne scoici Saint Jacques, produs ambalat, prezentând informaţii incorecte privind calibrul.

În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în cursul acţiunilor de control s-au înregistrat următoarele abateri: peşte congelat vrac – nu era însoţit de etichete cu elementele de identificare şi caracterizare; nu erau menţionate componentele cu efecte alergene la raionul cu vitrină asistată; peşte prezentat spre vânzare fără să fie însoţit de informaţii privind denumirea specie, ţara de provenienţă, modul de recoltare; conserve din peşte la care eticheta nutriţională nu era tradusă în limba română; neafişare preţuri de vânzare; neafişarea preţului/unitate de măsură la produsele din peşte preambalate; neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă; lipsa traducerii în limba română a etichetei; lipsă documente de provenienţă; nerespectarea condiţiilor de depozitare (nerespectarea regimului termic impus de producători).

Cele mai citite

Ciucă: Astăzi anunţăm candidatul PNL – PSD la Capitală

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că, în şedinţa coaliţiei de luni, se va o decizie privind un candidat comun PNL - PSD la...

UE finanțează construirea unei fabrici de muniție în România, destinată înarmării țărilor NATO

Comisia Europeană va aloca circa 47 de milioane de euro pentru a se construi, în România, o fabrică de muniție ultramodernă, care va produce...

Reprezentanții Comisiei Europene, în vizită la București. Discuții despre situația fiscală a României, cererea de plată numărul 3

Reprezentanții Comisiei Europene derulează o vizită la București în perioada 18-21 martie, iar discuțiile se axează pe situația fiscală a României, cererea de plată...
Ultima oră
Pe aceeași temă