9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVreme închisă și rece cu ninsori slabe în toată țara. Prognoza meteo...

Vreme închisă și rece cu ninsori slabe în toată țara. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Vremea continuă să fie rece și noroasă. Vor fi fulguieli prin toată țara, spun meteorologii de la ANM. Dimineața va fi ceață, iar în unele zone vor fi și condiții de polei.

MIERCURI ÎN ŢARĂ

În sudul şi sud-estul ţării, iar la începutul zilei şi în partea de est, înnorările vor fi persistente, dar numai izolat vor fi posibile fulguieli. În restul teritoriului cerul va fi parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, cu precădere în zona costieră, în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest; minimele termice, mai scăzute decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -12 şi -2 grade, local mai mici în estul Transilvaniei, până la -18 grade. În zonele joase de relief, în special dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

MIERCURI LA LA BUCUREŞTI:

Cerul va avea înnorări în mare parte a intervalului, iar vântul va sufla moderat în prima parte a zilei, apoi slab. Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar cea minimă de -7…-5 grade.   

JOI ÎN ŢARĂ

În zonele de deal şi de munte, cerul va fi variabil la senin, iar la amiază se vor înregistra temperaturi mult mai ridicate decât în zilele precedente. În zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă sau nebulozitate joasă, iar vremea se va menţine relativ rece şi pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 7 grade, mai scăzute în zonele joase din centru, sud şi sud-est, dar şi mai ridicate în Dealurile Subcarpatice; minimele termice vor fi cuprinse între -16 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -2…0 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă