14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMAI: Se simplifică procedurile şi se reduc termenele pentru obţinerea paşaportului

MAI: Se simplifică procedurile şi se reduc termenele pentru obţinerea paşaportului

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de MAI, proiectul de Hotărâre a Guvernului aprobat miercuri asigură punerea în aplicare a modificărilor aduse în acest an Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. De asemenea, clarifică printr-o reglementare neechivocă unele aspecte întâlnite de-a lungul timpului în activitatea practică.

Astfel, termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară se reduce de la 30 la 15 zile lucrătoare (de la data depunerii cererilor).

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte cererile depuse în străinătate, termenul actual de 90 de zile se reduce în funcţie de ţara unde se află solicitantul: 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în statele terţe în raport cu UE.

De asemenea, printre modificările aprobate se află simplificarea condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol, prin stabilirea necesităţii unei traduceri “autorizate”, şi nu “legalizate”, aşa cum este reglementat în prezent, a documentelor emise de instituţia străină care urmează să efectueze tratamentul medical.

Potrivit MAI, se stabileşte că procura specială şi declaraţia privind acordul de eliberare a paşaportului minorului se restituie solicitantului, după scanare, atunci când aceste înscrisuri cuprind împuternicirea, respectiv acordul pentru îndeplinirea altor operaţiuni sau acte, altele decât cele privind eliberarea paşaportului.

Totodată, se elimină necesitatea prezentării strict a originalului certificatului de naştere al minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic/temporar, fiind acceptată şi copia acestuia.

O altă modificare vizează eliminarea sintagmei “în original” în cazul hotărârilor judecătoreşti care trebuie prezentate de către solicitanţii paşapoartelor, având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti se comunică părţilor în copie de către instanţă. Noua formulare asigură claritatea textului şi a intenţiei normative ce vizează necesitatea prezentării hotărârii judecătoreşti certificate de instanţa judecătorească (prin aplicarea ştampilei, în original), mai arată MAI.

MAI aminteşte că, prin Legea nr. 133/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care a intrat în vigoare în iulie, s-a extins termenul de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi s-au reglementat situaţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar.

Cele mai citite

Zgonea (ANCOM): Sectorul de poştă şi curierat ar putea ajunge la o cifră de afaceri de un miliard de euro

Sectorul de poştă şi curierat este în plină dezvoltare şi ar putea ajunge la o cifră de afaceri de un miliard de euro în...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

România ajută Republica Moldova să intre în UE dar Ciolacu are o propunere directă. “Avem o variantă și mai scurtă de a fi în...

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat că populația Republicii Moldova dorește să trăiască într-un stat care să-i ofere prosperitate și siguranță,...
Ultima oră
Pe aceeași temă