Președinția consideră că, onţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, pentru motivele prezentate în cele ce urmează:
La art. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se prevede că: “(1) Se aprobă transmiterea bunului imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea. (2) Bunul imobil prevăzut în anexă se declară din bun de interes public naţional în bun de interes public local”.
În ceea ce priveşte transferul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit dispoziţiilor art. 860 alin. (3) din Codul civil: “Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii”.
Acest articol conţine două teze: prima teză vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 292 din Codul administrativ. Astfel, art. 292 alin. (1) din Codul administrativ – ce prevede că: “Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel.” – reprezintă procedura la care face trimitere teza a doua din conţinutul art. 860 din Codul civil.
Legea criticată operează un transfer interdomenial al unor bunuri imobile – determinate individual în anexa ce face parte integrantă din lege – din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea. Potrivit anexei legii, ce cuprinde datele de identificare a imobilului, este vizat un imobil-teren din categoria de folosinţă: curţi construcţii S=11801 mp – arabil S=1000 mp – livadă S=15100 m, înregistrat în inventarul MFP sub nr. 145562.
Potrivit expunerii de motive ce însoţeşte legea criticată, în prezent imobilul descris în anexa legii este deţinut în concesiune de către Liceul Tehnologic Odobeşti (fost Grup Şcolar Agricol Odobeşti) “în baza contractului de concesiune nr. 1 din 14.03.2006 încheiat cu ADS”.
În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil bunului vizat de legea criticată considerăm că acesta nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă. Astfel, din analiza dispoziţiilor art. 3 din legea criticată rezultă că bunul supus transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea este prevăzut în anexa nr. 3 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 şi 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, regimul juridic al bunului cu privire la care se intenţionează transferul interdomenial este cel de drept comun.
Or, într-o situaţie similară, prin Decizia nr. 636/2020, Curtea Constituţională a reţinut că: “42. În aceste condiţii, având în vedere că bunul supus transferului reglementat prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Comunei Ceatalchioi, respectiv a Consiliului Local al Comunei Crişan, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, în vigoare la momentul adoptării legii criticate.
Aşa fiind, Curtea constată că legea nu a respectat condiţiile legale în vigoare, incidente materiei reglementate, astfel că a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. () Din perspectiva jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale şi a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie se constată că este întemeiată şi critica privind încălcarea acestor norme fundamentale, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu au fost respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, relevantă fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, precitată. Sunt încălcate, de asemenea, şi considerentele de principiu reţinute în Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, şi Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, cu privire la încălcarea principiului autonomiei locale şi a imposibilităţii constituirii dreptului de administrare concomitent cu acela de proprietate, precum şi cele reţinute cu privire la situaţia excepţională în care transferul unui bun din proprietatea publică exclusivă a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se poate face prin lege organică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 64)”.
În aceste condiţii, având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al oraşului Odobeşti, potrivit art. 292 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil.
Astfel, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul Civil coroborate cu cele ale art. 292 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al oraşului Odobeşti atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul autonomiei locale.
În acord cu jurisprudenţa constituţională, arhitectura proprietăţii publice neexclusive se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Prin Decizia nr. 384/2019, Curtea Constituţională a statuat că: “(…) Şi în situaţia trecerii bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice, aceasta nu se poate face prin efectul legii, ci, aşa cum prevede art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să facă o cerere în acest sens, adică să-şi exprime acordul, acestea fiind obligate să justifice temeinic pentru fiecare caz, în note explicative anexate la inventar, creşterea sau diminuarea patrimoniului, potrivit art. 14 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ- teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 27 august 2002”. Prin aceeaşi decizie, Curtea reţine că inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie.
Mai mult, prin Decizia nr. 384/2019, în par. 55, Curtea Constituţională a reţinut că introducerea “posibilităţii transferului prin lege, care nu poate fi supusă controlului instanţelor de contencios administrativ, ci numai controlului a priori ori a posteriori exercitat de Curtea Constituţională, conduce la inaplicabilitatea art. 52 din Legea fundamentală, într-un domeniu ce ţine exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administraţiei publice”.
Printr-o bogată jurisprudenţă, instanţa constituţională a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu.
Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie, ce consacră rolul Guvernului.”
În concluzie, afirmă Președinția României, ”legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi celui al Curţii Constituţionale.”
