Se intampla un lucru bizar in Europa: Franta spune tare si raspicat “NU” Constitutiei europene. Imediat, oficialii europeni si – culmea arogantei – Jacques Chirac insusi atrag atentia ca “procesul de ratificare trebuie sa continue”, ca Franta nu vorbeste pentru toti. Aflam ca e nevoie de nu mai putin de sase tari pentru ca Tratatul sa fie declarat, oficial, mort, dar nu aflam si cum mai poate fi tinut in viata dupa referendumul francez. Pentru ca singura solutie ar fi ca francezii sa voteze pana iese “ce trebuie”. Trei zile mai tarziu, olandezii striga in delicatele urechi europene un “NU” si mai covarsitor decat cel francez. La Bruxelles, Barroso ii da inainte cu continuarea ratificarii. “Criza? Care criza? Nu cunosc criza eu!”, aceasta este atitudinea lipsita de orice urma de sens a oficialilor europeni. Presa este insa plina de metafore funebre: “Moarta si ingropata” – editorial, “The Guardian”, “in coma profunda supravietuind artificial” – AFP, “exercitiul suprarealist de a calari cai morti” – Timothy Garton Ash, s.a.m.d.
Constitutia europeana a murit! Nu poate fi conceputa nici o situatie in care Tony Blair sa indrazneasca sa le propuna britanicilor un referendum asupra Constitutiei, dupa ceea ce s-a intamplat in Franta si Olanda, cu exceptia cazului in care vrea sa se sinucida politic. E drept, Londra nu va anunta public pentru a nu-i da satisfactie lui Chirac, dar rezultatul este acelasi. Pe de alta parte, restul statelor unde sunt programate referendumuri se vor gandi de doua ori daca merita sa cheltuiasca banii intr-un exercitiu de pura futilitate. Tot ceea ce se poate face acum este sa se constate rapid decesul la summitul de pe 16-17 iunie, sa se organizeze o scurta si demna ceremonie funerara si sa se treaca mai departe. A prelungi inutil sperantele eurofililor este un tratament inuman si dureros. Daca s-a putut cu Teri Schiavo, se poate si cu Tratatul constitutional.
Eliberata de balastul unui document ramas litera moarta, Uniunea Europeana se poate concentra asupra a ceea ce trebuie facut. Liderii europeni au acum sansa sa aseze pe masa, intr-o atmosfera solemna si calma, data fiind gravitatea momentului, toate problemele si optiunile ce le stau la indemana.
Cea mai importanta problema: “Cum le poate fi livrata cetatenilor Europa?” Primul pas este sa se conceada ca nu exista “cetateni europeni”, ci cetateni ai Frantei, Olandei, Marii Britanii, Poloniei etc. Operatiunea presupune, pe langa o dureroasa renuntare la clisee ideologice, o repliere “in jurul faptelor”. Cetatenii diferitelor tari membre au preocupari, temeri si nemultumiri diferite: francezii si nemtii sunt satui de capitalism, britanicii sunt obsedati de suveranitate si centralismul birocratic de la Bruxelles, olandezii, de banii lor si de imigratie. “A vinde Europa” inseamna a-i convinge pe toti acesti oameni ca Europa nu adanceste, ci rezolva probleme intr-un mod in care Constitutia nu a reusit.
Aceasta repliere conceptuala pare modesta, dar ea poate conduce la o revolutie. Daca liderii politici vor conveni ca trateaza cu oameni vii, vor fi intr-un pericol mai mic sa le ofere “cai morti”. Cum se poate face concret acest lucru? Sa negocieze pana cad de epuizare pe alte baze decat cele de pana acum si sa testeze solutiile intr-un mod mai putin grandios, dar mai eficient.
Sarcina este uriasa si extrem de urgenta. Exercitiul de redefinire a UE poate dura si cativa ani, dar merita facut cu orice risc.
