18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUn milițian asiatic a fost ales președintele Transnistriei

Un milițian asiatic a fost ales președintele Transnistriei

Alegerile prezidențiale din regiunea separatistă Transnistria au dat câștig de cauză exponentului grupului Sheriff, grup care controlează o mare parte a economiei locale. Acesta este actualul președinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Vadim Kransnoleskii, care, potrivit presei rusești, ar fi obținut aproximativ 70 la sută dintre voturile transnistrienilor.

Actualul șef al statului, Evgheni Șevciuc, ar fi obținut doar 18,8 la sută din voturi. În cursa electorală au mai participat și alți candidați, precum fostul președinte al Curții Constituționale de la Tiraspol, procurorul-șef al Transnistriei și o bloggeriță, însă aceștia au obținut scoruri nesemnificative. Primii doi clasați sunt politicieni pro-ruși și pro-Putin.

Ambii militează pentru independența Transnistriei față de Republica Moldova, însă ceea ce îi diferențiază este relația cu puternicul grup Sheriff, care a fost descris de presa occidentală drept un grup mafiot în adevăratul sens al cuvântului.

Grupul Sheriff controlează cel mai mare lanț de benzinării din Transnistria, cel mai mare lanț de supermarketuri din regiune, are o televiziune proprie și un trust de presă, o firmă de telefonie mobile, fabric de vodcă și de pâine, dar și hoteluri și popularul club de fotbal Sheriff Tiraspol. Grupul Sheriff a fost fondat în anii 1990 de doi kaghebiști, care au devenit cei mai puternici oameni din regiunea separatistă.

Grupul Sheriff l-a susținut pe primul președinte separatist, Igor Smirnov, până când acesta a anulat o serie de facilități economice de care beneficia grupul Sheriff. De aceea, din 2005, grupul Sheriff l-a susținut pe mai tânărul Evgheni Șevciuc, care a devenit președintele Transnistriei.

Însă, cooperarea lor s-a încheiat în decembrie 2012, când Șevciuc a anulat privilegiile comerciale și fiscal de care se bucura grupul Sheriff, la cererea unor companii rusești interesate de piața din Transnistria. Astfel, liderii grupului Sheriff a decis să îl susțină pe colonelul de miliție Vadim Kransnosleskii, fost ministru de Interne al regiunii. El a fost propulsat în funcția de președinte al Sovietului Suprem, iar acum a câștigat alegerile prezidențiale.

Noul președinte al Transnistriei are 46 de ani și s-a născut în regiunea Transbaikal din partea asiatică a Rusiei. Din 1978, împreună cu părinții săi, de origine ucraineană, s-a mutat la Tighina. Vadim Krasnoselskii a absolvit în 1993 Școala Tehnică Militară din Harkov, Ucraina, iar în 2002, Facultatea de Drept din Tiraspol. A devenit colonel de Miliție în timpul lui Igor Smirnov. Noul președinte al Transnistriei s-a făcut remarcat, în perioada în care era ministru de Interne în guvernul separatist de la Tiraspol prin declarații dure împotriva românilor.

În august 2007, el a propus desființarea cimitirului ostașilor români din Tighina și construirea pe locul său a unui complex memorial dedicat Armatei Roșii. Acum, el va controla destinele regiunii în care trăiesc aproximativ 500.000 de oameni, dintre care 177.000 de români, 168.000 de ruși și 160.000 de ucrainieni.

Schimbarea de președinte de la Tiraspol este produsă cam în același timp cu alegerea unui președinte pro-rus la Chișinău, Igor Dodon. Analiștii politici de la Chișinău se tem că noii președinți vor încerca să pună în practică planul Moscovei, care prevede transformarea Republicii Moldova într-o federație în care Tiraspolul rusesc să joace un rol de frână în calea oricărori tentative ale Chișinăului de apropiere de Uniunea Europeană. 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă