26.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSpecialSondaj: care sunt cei mai eurosceptici locuitori din UE

Sondaj: care sunt cei mai eurosceptici locuitori din UE

Doar un sfert dintre francezi, belgieni, olandezi şi italieni cred că există ‘mai multe avantaje decât dezavantaje’ de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat în ţările din vestul Europei şi publicat marţi, relatează AFP, citată de Agerpres

Franţa (58%) şi Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) (55%) sunt de asemenea ţările din vestul Europei membre ale UE în care persoanele chestionate au declarat că se opun primirii de migranţi şi de refugiaţi. 

Conform sondajului realizat pentru site-ul francez de informaţii Atlantico, doar 25% dintre belgieni şi olandezi şi 26% din francezi şi italieni consideră că există ‘mai multe avantaje decât dezavantaje’ de pe urma apartenenţei la UE, faţă de 40% dintre francezi, 37% dintre belgieni, olandezi şi italieni, care au avut o părere contrară. 

Potrivit sondajului, 36% dintre britanici văd mai multe avantaje decât dezavantaje în a fi membru al Uniunii Europene. Pe de altă parte, 42% dintre germani şi 54% dintre spanioli susţin apartenenţa ţării lor la UE. 

În ceea ce priveşte migranţii şi refugiaţii ‘proveniţi în special din Siria’, francezii (58%), belgienii şi olandezii (55%) şi britanicii (51%) sunt cei mai refractari în ceea ce priveşte găzduirea acestora în ţările lor. Pe de altă parte, 69% dintre spanioli, 67% dintre germani şi 57% dintre italieni cred că ţara lor ar trebui să-i accepte. 

Sondajul a fost realizat online în perioada 9-15 februarie pe un eşantion de 800 de persoane cu vârsta de peste 18 ani pentru fiecare ţară din zona vizată.

Cele mai citite

Schimb de acuzații între Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, privind decizia de achiziție a vaccinurilor COVID-19

Florin Cîțu și Vlad Voiculescu au avut, luni, un schimb public de declarații pe tema achiziției vaccinurilor împotriva COVID-19, fostul premier susținând că decizia...

Brazilia începe reconstrucția! Neymar își anunță retragerea după eliminarea de la Mondial

Carlo Ancelotti a confirmat că va continua pe banca Braziliei după eliminarea din optimile Campionatului Mondial, în timp ce Neymar a anunțat că se...

Zi decisivă pentru extrema dreaptă din Franța. Verdictul care poate schimba cursa prezidențială din 2027

Decizia este așteptată într-un moment în care RN conduce în majoritatea sondajelor de opinieMarine Le Pen se află în fața unuia dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă