10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiINS: Sporul natural al populaţiei României a înregistrat un trend negativ

INS: Sporul natural al populaţiei României a înregistrat un trend negativ

Astfel, în luna mai 2018, faţă de luna mai 2017, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.733 , iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 450 mai mare. De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mare în luna mai 2018, decât cel înregistrat în luna mai 2017.

Sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2018 (-5623 persoane), cât şi în luna mai 2017 (-3440 persoane), menţionează statistica oficială.

Potrivit sursei citate, în luna mai a acestui an, numărul căsătoriilor a scăzut cu 170 comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 475 divorţuri mai puţine în aceeaşi perioadă de analiză.

Datele INS relevă, totodată, că în luna mai 2018, faţă de aprilie 2018, s-a înregistrat naşterea a 15.301 copii, cu 2.592 mai mulţi, în timp ce numărul persoanelor decedate a fost 20.924, respectiv cu 695 mai puţine.

La nivelul lunii mai 2018, comparativ cu luna anterioară, sporul natural a fost negativ, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 5.623 de persoane. În plus, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, a crescut cu 36, până la 130.

Tot în mai 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.294 de căsătorii, cu 1.503 mai multe decât în luna aprilie, anul curent. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.440, cu 137 mai puţine decât în luna precedentă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă